Cu aproximativ 66 de milioane de ani în urmă, un asteroid a lovit peninsula Yucatán, punând capăt perioadei Cretacice și, odată cu ea, existenței dinozaurilor non-aviari (cu excepția păsărilor). Această catastrofă a dus la dispariția altor specii terestre și marine (inclusiv amoniții și numeroase plante) și chiar și grupurile supraviețuitoare (în special mamiferele și șopârlele) au suferit pierderi considerabile. Deși roca nu mai este prezentă la locul impactului, acest eveniment a lăsat o urmă foarte vizibilă în Mexic sub forma unui crater uriaș numit Chicxulub și indicii pe care un nou studiu publicat în Science a încercat să le decodeze pentru a afla mai multe despre natura și proveniența asteroidului necruțător care a cauzat anihilarea acestor forme de viață.
În timpul căderii sale, impactorul, care avea un diametru de cel puțin zece kilometri, a lăsat un crater de 180 km în Mexic și a fost pulverizat sub forma unor mici fragmente care s-au împrăștiat pe suprafața Pământului. Pentru a studia în detaliu această rocă misterioasă, cercetătorii au căutat aceste particule sedimentare îngropate într-un strat de roci de sub suprafața Pământului, numit limita K-Pg (Cretacic-Paleogen), care marchează sfârșitul Cretacicului și începutul Paleogenului, asociat cu extincția în masă din acea perioadă. Pe lângă iridiu, osmiu, rodiu, platină și paladiu, unul dintre elementele chimice prezente în această zonă care separă două perioade geologice este ruteniul, absent în sedimentele terestre, și a cărui origine nu poate fi decât un asteroid în care aceste elemente sunt abundente.
Așa cum se arată în studiu, „Am ales ruteniul [Ru] pentru că prezintă variații izotopice care depind de grupurile de meteoriți și care diferă toate de compoziția terestră. Acestea pot servi drept ‘amprentă genetică’ pentru a determina sursa componentei extraterestre din rocile de impact”. „Ideea a apărut din următorul raționament: dacă diferitele tipuri de meteoriți pot fi distinse în funcție de compoziția lor izotopică în ruteniu și dacă îmbogățirea în elemente precum ruteniul în stratul limită are o origine extraterestră, datele izotopice ale ruteniului din eșantioanele stratului limită ar oferi informații despre tipul de obiect de impact”, a precizat Mario Fischer-Gödde, autorul principal al acestui studiu și cercetător la Institutul de Geologie și Mineralogie al Universității din Köln (Germania). Grație acestui studiu, oamenii de știință au putut concluziona cu certitudine că roca în cauză este un asteroid de tip C, format într-o regiune situată dincolo de orbita lui Jupiter, și nu un asteroid de tip S. Deși momentan nu au putut explica modul în care acest impactor a parcurs o asemenea distanță și a urmat traiectoria care l-a adus pe Pământ, aceste cercetări subliniază caracterul său singular. De fapt, după cum explică Fischer-Gödde, „aproximativ 80% din toți asteroizii care au lovit Pământul provin din asteroizi de tip S” bogați în silicați și formați mai aproape de Soare, în partea internă a Sistemului Solar. Aparținând clasei de condrite carbonice, acest obiect este implicat în aproximativ 4% din impacturi și reprezintă o raritate.
Acest studiu permite eliminarea zvonurilor privind posibilitatea ca impactorul să fi fost o cometă și duce la închiderea unei dezbateri îndelungate în cadrul comunității științifice. Mai multe studii sugeraseră în trecut că niște vulcani uriași, care au erupt în India înainte și după sosirea asteroidului, ar fi putut contribui la catastrofa de la sfârșitul Cretacicului. Pentru a elimina aceste îndoieli și a stabili comparații pertinente, echipa a studiat în detaliu eșantioane din cinci alte impacturi de asteroizi antici (survenite în ultimii 541 de milioane de ani), cărora li s-au adăugat eșantioane de meteoriți carbonici. Acest lucru a permis compararea semnăturii izotopice a diferitelor prelevări și descoperirea că celelalte obiecte se apropiau mai mult de asteroizii de tip S bogați în silicați formați aproape de Soare. În comparație, asteroidul legat de extincția dinozaurilor afișa niveluri de ruteniu corespunzătoare condritelor carbonice care se formează la marginea Sistemului Solar. Cantitățile de iridiu, ruteniu și alte elemente se detașează puternic de cantitățile găsite în mod obișnuit în roca bazaltică provenită din erupțiile preistorice și demonstrează că evenimentul este cu adevărat legat de o rocă spațială. Să nu uităm că cercetările anterioare sugeraseră ideea fascinantă că gazele cu efect de seră emise de vulcanii indieni ar fi putut, dimpotrivă, reduce impactul iernii legate de coliziunea asteroidului. Această activitate vulcanică intensă ar fi putut astfel mai degrabă atenua daunele decât să le agraveze și să ducă la pierderea mai multor specii. Deși urmele asteroizilor de tip C sunt deosebit de rare din cauza numărului limitat de impacturi cu aceste obiecte, studiul lor ar putea dezvălui misterele originii apei pe planeta noastră. Echipa estimează astfel că este esențial să continue analiza acestor obiecte și implicațiile întâlnirilor lor cu Pământul. Mario Fischer-Gödde evocă în final o îngrijorare: „dacă constatăm că și alte extincții în masă din trecut sunt legate de asteroizi de tip C”, atunci prudența va fi esențială dacă aceste obiecte ar ajunge să ne intersecteze din nou drumul în viitorul apropiat sau îndepărtat. Eforturile de monitorizare și căutarea soluțiilor în cazul unui risc de impact ar deveni astfel de o importanță și mai mare.
