Cercetătorii au făcut recent o descoperire revoluționară în timp ce analizau o mumie egipteană antică. Acest lucru dezvăluie prezența bacteriei Yersinia pestis, care a fost responsabilă pentru ciuma bubonică cu mult înainte de epidemia devastatoare din secolul al XIV-lea în Europa. Această descoperire provoacă viziunea tradițională asupra istoriei ciumei, sugerând că boala exista deja în Africa de Nord la începutul epocii bronzului.
Descoperirea prezenței bacteriei Yersinia pestis într-o mumie egipteană reprezintă un progres major pentru cercetătorii în paleomicrobiologie. Datată cu aproximativ 3.290 de ani în urmă, această mumie aparține unui individ de la sfârșitul celei de-a doua perioade intermediare sau începutul Regatului Nou, perioadă marcată de revoltele sociale și politice din Egiptul antic.
Cercetătorii au reușit să extragă ADN-ul ciumei din două surse separate: țesutul osos și conținutul intestinal, oferind dovezi clare că acest bărbat a avut ciuma bubonică înainte de a muri. Această descoperire depășește simpla identificare a bolii; oferă o perspectivă directă asupra amplorii infecției în corpul uman în stadiile avansate ale bolii. Importanța acestei descoperiri nu se limitează la confirmarea existenței ciumei în Africa de Nord, ci la implicarea acesteia în istoria globală a bolii. Într-adevăr, înainte de acest studiu, ciuma era asociată în principal cu Europa și Asia și se credea că a apărut în Africa doar în vremuri mai recente. Genomul Yersinia pestis descoperit în această mumie egipteană este primul găsit în afara Eurasiei, deschizând noi perspective pentru istorici și cercetători. Acest lucru implică faptul că ciumă poate să fi călătorit pe rutele comerciale antice mult mai devreme decât se credea anterior, modelând astfel dinamica societăților antice. Această cercetare a fost prezentată la reuniunea Asociației Europene de Paleopatologie, subliniind importanța acesteia în reevaluarea originilor și impactului ciumei în lumea antică.
Înainte de această descoperire, prezența ciumei în Egiptul antic a rămas o ipoteză în mare măsură speculativă. Cu toate acestea, mai multe indicii au îndreptat cercetătorii în această direcție. Malurile Nilului au reprezentat un teren ideal de reproducere pentru boala, cu condiții favorabile proliferării puricilor purtători de bacteria Yersinia pestis. O descoperire importantă a avut loc în anii 2000, când un grup de cercetători a găsit purici într-un sit arheologic din Amarna, unde au locuit muncitorii care au participat la construcția mormântului lui Tutankhamon. Puricii, considerați principalul vector al ciumei, au dat naștere teoriei conform căreia ciuma ar fi putut circula cu mult înainte de pandemia medievală care a devastat Europa. O altă cheie a acestei ipoteze este Papirusul Ebers, un text medical vechi de 3.500 de ani care descrie simptome asemănătoare ciumei, inclusiv „buboi” și puroi pietrificat, caracteristici tipice ale bolii. Deși acest text nu menționează în mod explicit ciuma bubonică, asemănările dintre simptomele descrise și cele ale ciumei moderne sugerează că această patologie, sau cel puțin o formă apropiată, ar fi putut afecta locuitorii Egiptului antic. Prin urmare, aceste elemente au semănat semințele posibilității ca ciuma să fi fost prezentă în această regiune mult mai devreme decât se credea anterior.
Descoperirea prezenței ciumei în Egiptul antic ridică mai multe întrebări despre modul în care această boală s-ar fi răspândit dincolo de granițele Egiptului. Unul dintre cele mai fascinante aspecte ale acestui studiu este posibilitatea ca ciuma să se răspândească prin intermediul rețelelor comerciale care au traversat Marea Mediterană și nu numai. Unii cercetători cred că puricii infectați, transportați de șobolani, au jucat un rol crucial în răspândirea bolii. Șobolanii negri, gazde preferate de purici, erau adesea prezenti la bordul navelor antice care călătoreau intre porturile mediteraneene. Această călătorie ar fi facilitat transmiterea bolii, nu numai în Egipt, ci și în regiuni precum Africa de Nord, Orientul Mijlociu și chiar Europa.
Teoria potrivit căreia ciuma ar fi putut circula mult mai devreme decât se credea până acum pune sub semnul întrebării ideea tradițională conform căreia a ajuns în Europa abia cu pandemia medievală din secolul al XIV-lea. Dacă această boală ar fi traversat deja civilizațiile mediteraneene înainte de această perioadă, aceasta ar putea explica anumite epidemii antice și impactul lor asupra societăților antice. Implicațiile acestei descoperiri sunt largi: ele sugerează nu numai că ciuma a fost printre bolile care afectează civilizațiile antice, ci și că a influențat probabil relațiile comerciale și culturale ale vremii. Acest lucru îi împinge pe cercetători să regândească istoria pandemiilor, răspândirea lor și impactul lor asupra societăților cu mult înainte de perioada medievală.
