Aflată pe orbită timp de 50 de ani, această sondă venusiană va cădea înapoi pe Pământ în câteva zile… Și nimeni nu știe unde

În martie 1972, Uniunea Sovietică a lansat o sondă în speranța de a trimite un modul de aselenizare rezistent la condițiile extreme de pe Venus. Însă o problemă de sincronizare a condamnat misiunea să rămână în jurul Pământului. Cincizeci de ani mai târziu, acest modul de coborâre de 480 kg se pregătește în sfârșit să efectueze o reintrare atmosferică – necontrolată – stârnind o curiozitate științifică ascuțită și o oarecare îngrijorare.

Pe 31 martie 1972, sonda Venera 8 s-a înălțat spre ceruri, purtată de o rachetă concepută pentru a plasa o navă pe suprafața venusiană. Din păcate, treapta superioară a Blok L s-a oprit prematur, lăsând sonda blocată pe orbita Pământului. În conformitate cu tradiția sovietică, a fost redenumită „Kosmos”, o denumire comună pentru navele spațiale care au rămas pe orbită. Nava s-a dezintegrat rapid: două părți au căzut pe Ashburton, în Noua Zeelandă, în timp ce modulul principal, care cântărea 480 kg, și-a continuat cursul în jurul Pământului. Conceput să reziste căldurii arzătoare și presiunii zdrobitoare a atmosferei venusiene, acest modul este considerat acum capabil să traverseze intact propria noastră atmosferă.

Conform calculelor efectuate de urmăritorul satelitar olandez Marco Langbroek, reintrarea lui Kosmos 482 ar trebui să aibă loc în jurul datei de 10 mai 2025. Cu toate acestea, prognoza rămâne neclară: activitatea solară actuală extinde atmosfera noastră, crescând rezistența la înaintare resimțită de obiectele de pe orbită și modificându-le viteza de coborâre. Până cu câteva zile înainte de impact, nimeni nu va ști cu precizie unde sau când va cădea sonda. Zonele locuite par a fi expuse unui risc redus: întrucât cea mai mare parte a planetei este acoperită de oceane sau de zone îndepărtate, resturile vor cădea cel mai probabil în mare. Totuși, prin analogie cu riscurile prezentate de un meteorit, posibilitatea ca un fragment să ajungă într-o zonă locuită, chiar și una mică, nu este zero.

La nivel uman, riscul de accidentare este minim. Însă pentru comunitatea științifică, reintrarea acestei sonde reprezintă o oportunitate unică de a studia durabilitatea materialelor spațiale după o jumătate de secol pe orbită. Părțile metalice și compozite ale planetei Kosmos 482, proiectate pentru Venus, ar putea dezvălui informații valoroase despre rezistența la eroziunea cauzată de oxigenul atomic, radiații și micrometeoriți. Datele colectate cu privire la o posibilă aterizare pe uscat – dacă norocul o permite – vor ajuta la îmbunătățirea proiectării viitoarelor sonde: alegerea aliajelor, tratamentele de suprafață sau protecția termică.

Kosmos 482 ilustrează, de asemenea, problema tot mai mare a resturilor orbitale. Din anii 1950, peste 10.000 de obiecte mai mari de 10 cm au plutit în jurul Pământului: sateliți stricați, trepte abandonate, diverse fragmente. Agenția Spațială Europeană estimează că aproximativ 3.000 de sateliți nefuncționali rămân pe orbită, amenințănd coliziuni și eșecul unor misiuni vitale. Reintrarea pe orbita lui Kosmos 482 subliniază importanța strategiilor de deorbitare controlată: o aterizare controlată sau revenirea pe orbita cimitir. În absența unor astfel de măsuri, Pământul continuă să se confrunte cu reintrări necontrolate, cu toate pericolele pe care le implică acest lucru.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România