Nu de mult vă povesteam despre creierul de iepure vitrificat de grupul de cercetare 21st Century Medicine, din SUA, care a și câștigat „Premiul pentru Prezervarea Creierului unui Mamifer Mic”, acordat de Brain Preservation Foundation. Acum vom vorbi despre Timeship, „arca de gheață a nemuriri”, care se construiește în acest moment în orașul texan Comfort.
Mai exact, este vorba despre noua „Mecca a criogeniei”, o clădire monolitică pe cale să devină cea mai mare structură din lume dedicată prezervării criogenice și căminul a mii de persoane, nici moarte, nici vii, înghețate în timp, în speranța că progresul tehnologic le va putea reanima. Între creierul de iepure vitrificat și proiectul de acum există o legătură indisolubilă, așa cum veți afla în cele ce urmează.
Crionica
Crionica nu are neapărat o reputație bună, fiind privită mai degrabă ca o excentricitate iluzorie a oamenilor cu bani mulți, care vor să facă paradă chiar și la trecerea în neființă. Totuși, acest nou „centru al nemuririi” se anunță destul de diferit. Aici, pe lângă trupuri, se vor stoca celule, țesuturi și organe, pentru lucruri… să le spunem „mai serioase” decât readucerea la viață, în lumina științei temperaturilor foarte joase, care în ultimii ani au oferit surprize frumoase în lumea științei.
Și este vorba aici despre terapii de fertilitate, transplanturi de organe și medicină de urgență. În plus, tehnologiile de ultimă oră care vor „mobila” Timeship ar trebui să spargă barierele actuale ale prezervării criogenice și să permită dezghețarea cu succes, în viitor, a țesuturilor și a corpurilor stocate.
Timeship este creația minților lui Bill Faloon și Saul Kent, doi antreprenori și promotori ai cercetării mijloacelor de prelungire a vieții. Viziunea lor este să construiască un complex care să găzduiască laboratoare, probe ADN de la specii pe cale de dispariție, cea mai mare bio-bancă a lumii și 50.000 de trupuri criogenizate.
Pentru a funcționa optim, o astfel de construcție ar trebui să îndeplinească unele condiții destul de stricte: ar trebui să fie destul de stabilă încât să poată opera continuu timp de 100 de ani, cu intervenție umană minimă; ar trebui să reziste la cutremure, să fie protejată de dezastre naturale și de acte de violență, dar și să funcționeze fără sursa de energie principală mai multe luni de zile consecutiv.
Este o listă de cerințe pe care nicio altă clădire din lume nu o satisface, la ora actuală. Pentru ca această înșiruire aproximativ științifico-fantastică să nu ni se pară complet absurdă, trebuie să înțelegem câteva lucruri esențiale în această sferă de activitate.
În primul rând, la temperatura corpului, celulele au nevoie de un aport constant de oxigen. În lipsa acestuia, încep să moară și țesuturile să se deprecieze. La temperaturi joase, celulele au nevoie de mai puțin oxigen, pentru că activitatea chimică a metabolismului se încetinește. La temperaturi foarte joase, metabolismul se oprește complet.
Problema cea mai mare atunci când se încearcă prezervarea țesutului uman prin înghețare este aceea că apa conținută de acesta formează cristale de gheață care produc daune. De aceea, cheia este înlocuirea apei cu substanțe „crioprotectoare”, un fel de antigel, care previne formarea gheții în țesut. Acest procedeu funcționează bine în cazul structurilor mici și necomplicate, așa cum sunt spermatozoizii și ovulele. Dar, prin extrapolarea procedurii la organe mai mari, distrugerile încă apar.
Ei bine – și aici ajungem la legătura cu creierul de iepure prezervat – în anul 2000 Greg Fahy, biolog criogenist la 21st Century Medicine, din California, a inventat tehnica numită vitrificare. Aceasta presupune adăugarea crioprotectorilor și apoi răcirea rapidă a unui organ pentru a preveni orice înghețare; astfel, țesutul capătă o textură similară cu cea a sticlei.
Mai târziu, Fahy a demonstrat eficiența metodei, după ce a vitrificat rinichii unui iepure și aceștia au funcționat bine după ce au fost readuși la viață și transplantați. Este exact abordarea tehnologică de care au nevoie Kent și Faloon.
TIMESHIP
Potrivit planurilor arhitecturale, Timeship va avea un aspect care va aminti atât de o fortăreață, cât și de o navă spațială. Clădirea centrală va fi joasă, cu formă rectangulară și cu o singură intrare și se va afla în interiorul unui perete circular înconjurat la rândul său de inele concentrice din beton.
În interior se va afla ceea ce autorii proiectului numesc „cartiere”, o serie de capsule verticale asemănătoare unor termosuri, în care se vor stoca AND-ul, organele și trupurile crioprezervate. Vor mai exista rezervoare de azot lichid, precum și trei turbine eoliene care vor servi ca sursă de energie pentru urgențe.
Se impune o întrebare: avem nevoie de Timeship? Este o aventură extravagantă, care în mod cert nu are o importanță vitală, dar este posibil ca mai devreme sau mai târziu să fie necesară și să nu ne pară rău că am construit așa ceva din timp. Dispunem deja de mici bio-bănci pentru stocarea de la donatori umani a oaselor, tendoanelor, ligamentelor și celulelor stem.
Dar, cum medicina și terapiile regenerative au un progres rapid, apare și o nevoie crescândă de facilități la scară largă în care să putem stoca tot mai mult material biologic prezervat criogenic. De altfel, ni se recomandă tuturor celor cu vârsta de până în 30 de ani să ne „punem deoparte” niște măduvă osoasă pentru a ne repara viitoarele probleme articulare cu ajutorul țesutului care se va putea realiza din celulele noastre stem.
Și mai există și problema apăsătoare a crizei de organe. Pe listele de așteptare din toată lumea sunt milioane de oameni, dintre care numai un mic procent au șansa de a primi un transplant. În rest, astfel de pacienți… sunt nevoiți să moară. Pentru a înrăutăți și mai mult lucrurile, multe organe ajung să se deterioreze și să fie efectiv risipite, deoarece supraviețuiesc prea puțin pentru a li se putea găsi la timp un pacient compatibil.
Anual, mii de organe au această soartă, deoarece nu sunt transplantate la timp. Deci nevoia de a stoca organe întregi pentru perioade mari de timp este urgentă. Deși este posibil ca printr-o stocare mai eficientă să prevenim risipa de organe, tot nu am avea suficiente pentru câte transplanturi sunt necesare. De aceea, o soluție ar fi creșterea lor de la zero, cu ajutorul celulelor stem.
Până acum, mici organe similare inimii au fost create doar din celulele stem, precum și mini-rinichi și mini-ficați, toate în vederea scopului ultim bioingineresc de a construi „componente înlocuitoare” pentru oameni. Un fapt ce ne dă speranță este că există deja copii care au fost aduși pe lume de la stadiul de embrioni vitrificați, iar organe și membre de animale mici au fost și ele crioprezervate și transplantate cu succes.
Acum, cu îmbunătățirea metodelor, testele se mută pe porci și, cred „părinții” lui Timeship, ne despart numai cinci ani de testele pe oameni.
VCT
În prezent, Alcor Life Extension Foundation, din Arizona, este cea mai mare facilitate de criologie din lume. Compania are deja înscriși peste o mie de clienți din toată lumea, dintre care 99% sunt sănătoși și numai 1% suferă de o boală terminală. Unii dintre ei doresc să își înghețe trupurile în întregime – și plătesc pentru acest lucru 220.000 de dolari –, alții doar capetele. Acestora din urmă li se spune „neuro”.
La Alcor, în mod obișnuit prezervarea criogenică se face la temperatura de -196 grade Celsius cu ajutorul nitrogenului lichid. Dar, s-a descoperit că acest lucru poate deteriora țesutul cerebral. S-a constatat că, pentru ca stocarea să fie sigură, ea trebuie să se producă la temperatura de -140 grade Celsius, ceea ce este foarte complicat de obținut și de menținut.
La Timeship acest lucru ar putea fi posibil, cu ajutorul unui tip nou de sistem de stocare criogenică, denumit Vas de Control Termic (VCT), care funcționează ca un termos cu autorăcire în care se păstrează la temperatura ideală trupuri, capete sau țesuturi. Fiecare VCT ar putea găzdui sute de mostre de țesuturi și organe sau patru trupuri și cinci capete.
Sunt proiectate astfel încât să fie depozitate împreună în tipare mozaicale care formează grupurile acelea denumite „cartiere” din clădirea principală. Dar, chiar dacă acești specialiști vor reuși să stocheze creierul uman fără să îl strice, este oare plauzibilă reanimarea sa?
Există unele dovezi care sprijină această idee și sugerează că anumite proprietăți ale minții – memoria, spre exemplu – pot supraviețui prezervării criogenice. În 2015, oamenii de știință au antrenat niște viermi să recunoască un miros, după care i-au înghețat. După ce au fost readuși la viață, viermii și-au păstrat amintirea mirosurilor.
Și mai este exemplul creierului de iepure vitrificat: Greg Fahy și colegii săi de la 21st Century Medicine au crioprezervat un creier de iepure în stare aproape perfectă. Grupul a folosit un fixator chimic ce nu este încă utilizat în prezervarea umană, iar creierul a prezentat o formă excelentă atunci când a fost examinat prin microscopie electronică, după dezghețare. Desigur, încă nu l-a văzut nimeni „la lucru”, dar promite.
Este greu de zis dacă vom putea vreodată să readucem la viață pe cineva prin tehnologia criogeniei, exact așa cum era înainte „să moară”. Și totuși, în 1986 s-a întâmplat ceva extraordinar: micuța Michelle Funk, în vârstă de numai doi ani și jumătate, a căzut printr-
o copcă într-un lac înghețat, unde a stat scufundată mai mult de o oră.
Deși nu mai prezenta semne de viață după ce a fost adusă la suprafață, medicii i-au încălzit sângele timp de două ore cu ajutorul unui aparat cardio-pulmonar. Fetița și-a revenit complet, iar medicii au considerat că răcirea subită la care a fost supus creierul ei probabil a eliminat nevoia de oxigen a organului, ferindu-l totodată de deteriorare.
Există încă multe necunoscute legate de criogenie, dar cercetarea în acest domeniu pare să merite, fie că ne va ajuta să avem copii, să ne reparăm în urma unor accidentări grave sau chiar să ne ofere organe noi care să ne salveze viața. Este un gând interesant acela că ne putem stoca în nitrogen lichid celule și țesut, care să ne permită în viitor să trăim mai mult și să fim mai sănătoși.
