Astronomii și astro-chimiștii de la NASA și Caltech au descoperit, în apropierea locului de formare a unei noi stele, la o distanță de circa o mie de ani-lumină de Pământ, un compus chimic ce pare a fi un precursor al componentelor esențiale ale vieții, așa cum o știm.
Semnalul moleculei hidroxilamină, alcătuită din atomi de nitrogen, hidrogen și oxigen, are nevoie de verificări suplimentare. Dar, dacă se va confirma, ar putea însemna că specialiștii au descoperit un potențial germen capabil să declanșeze formarea vieții în alte lumi și care, poate, a jucat un rol-cheie și în originile vieții pe planeta noastră, cu 3,7 miliarde de ani în urmă.
Unii biologi sunt de părere că ingredientele necesare vieții se formează în norii interstelari reci, din gaz, praf și plasmă. Cometele, asteroizii și meteorii care se formează exact în acest tip de mediu poartă asemenea substanțe chimice și, având în vedere că bombardează numeroase planete, s-ar putea să fi depozitat substanțele respective și pe Pământ, dar și în alte lumi – ceea ce ar confirma teoria panspermiei, potrivit căreia ne tragem din Spațiu.
Pentru a testa această teorie, astronimii scrutează Universul de astfel de amprente ale unor compuși simpli, anorganici care se formează în norii interstelari. Ei nu au la bază nici măcar carbonul, element esențial al vieții, dar pot reacționa cu alte molecule pentru a forma cărămizi ale vieții, precum sunt aminoacizii sau nucleotidele ce intră în componența ADN-ului.
Vânând tocmai asemenea molecule, specialiștii au folosit instrumentul CARMA pentru a scana o regiune a Căii Lactee numită L1157-B1, unde au interceptat semnalul foarte slab a ceea ce părea a fi hidroxilamina amintită. Aceasta ar putea reacționa cu unii compuși precum acidul acetic, pentru a forma aminoacizi, care ar putea fi apoi decartați în alte lumi ca urmare a coliziunilor ce au loc în Spațiu.
Pentru a confirma descoperirea, echipa va continua să cerceteze regiunea formării stelei pentru semnale suplimentare care ar putea întări concluzia actuală.
Credit foto: NASA/JPL-Caltech