Leagănul omenirii: Bazinul Turkana, comoara antropologilor

Pentru orice pasionat de paleoantropologie, așa cum nu mă feresc să mă consider, pentru orice student sau specialist în domeniu, Bazinul Turkana reprezintă apogeul a tot ceea ce poate însemna căutarea propriilor noastre origini.

Dincolo de faptul că este cel mai întins lac deșertic al lumii, al patrulea lac alcalin de pe mapamond și că doar aici, în Bazinul Turkana, există nu mai puțin de trei parcuri naționale declarate monumente UNESCO, unele dintre ultimele lăcașuri ale crocodililor de Nil, hipopotamilor sau țestoaselor Turkana, lacul Turkana este locul în care trecutul oamenilor se poate citi, la propriu, în rocile deșertice care îi împânzesc acum malurile.

Imaginați-vă că doar de aici au fost scoase la lumină, până în prezent, peste 20.000 de specimene fosile, identificându-se cel puțin 430 de specimene hominine arhaice din cinci specii diferite. Motive suficiente ca Bazinul Turkana să fie declarat cel mai bogat depozit în fosile hominine din lume.

Lacul Turkana nu a fost însă tot timpul un uriaș lac deșertic. În fapt, în cea mai mare parte a ultimilor patru milioane de ani, această regiune a fost un adevărat Eden înverzit, o zonă extrem de fertilă în care primii hominizi au prosperat. Iar povestea lor și a lacului se leagă strâns de numele celei mai cunoscute familii de paleoantropologi din lume, Leaky.

Richard Leaky, fiul nu mai puțin celebrilor cercetători Louis și Mary Leaky, a fost primul om de știință care și-a îndreptat atenția, la modul cel mai serios, asupra acestei zone. Astfel, el scotea la lumină, în 1972, rămășițele unui hominin complet necunoscut, dar care avea să schimbe modul în care am privit evoluția umană.

Inițial s-a crezut că este vorba despre un exemplar din specia Homo habilis (specie identificată de Louis și Mary Leaky, în 1960, la Olduvai Gorge, Tanzania). Ulterior, Richard Leaky, pe baza diferențelor notabile dintre specimenul cu pricina și fosilele cunoscute de Homo habilis, a catalogat fosilele în cauză drept o nouă specie hominină, botezând-o Homo rudolfensis (după vechiul nume al lacului Turkana, lacul Rudolf).

De ce era atât de deosebită această nouă specie? Ei bine, pentru că vârsta fosilelor, două milioane de ani, îl făcea pe individul respectiv contemporan cu Homo habilis. Mai mult, pe lângă faptul că acești primi reprezentanți ai genului Homo existaseră în aceeași perioadă de timp, ei prosperaseră în același areal, fapt ce dovedea că evoluția umană nu a fost nici pe departe una liniară. Și dacă nu era de ajuns, Homo rudolfensis, cu capacitatea sa craniană superioară celei a lui Homo habilis și cu trăsăturile anatomice mai apropiate de homininii târzii devenea, dintr-o dată, un pretendent serios la titlul de prim strămoș al speciei umane.

Și nu era decât începutul. Lacul Turkana este locul în care au fost documentate pentru prima dată uneltele din cultura Acheuleană, cultură asociată cu Homo erectus și Homo ergaster, ce acoperă un interval de timp de acum 1,76 de milioane de ani până acum circa 100.000 de ani. Ulterior, urme ale acestei culturi au fost descoperite pe tot teritoriul Africii, în vestul și sudul Asiei, precum și în Europa, ea fiind probabil o moștenire lăsată de Homo habilis și Homo rudolfensis, îmbunătățită ulterior de homininii mai avansați.

Interesant este că numai în vestul lacului Turkana a fost identificat un număr uriaș de unelte de piatră, cele mai vechi din cultura Acheuleană, dar și mai vechi decât aceasta, unelte cu o vârstă de până la 2,4 milioane de ani, din cultura Oldowan, cultura materială a primilor reprezentanți ai genului Homo. În total, numai în ultimii douăzeci de ani, au fost identificate circa 60 de situri arheologice, 35 dintre acestea fiind deja excavate.

Pentru că pomeneam de descoperirile importante de la lacul Turkana, nu puteam omite una dintre fosilele hominine care au devenit celebre după identificarea loc în acest bazin african. Este vorba despre „Turkana boy” (Băiatul din Turkana), cel mai complet schelet al unui hominin arhaic scos vreodată la lumină.

Vechi de 1,6 milioane de ani, scheletul aparținând unui copil cu vârsta estimată la 8-15 ani, a fost inițial atribuit de Richard Leaky (cel a cărui echipă a făcut descoperirea în 1984) speciei Homo erectus. Ulterior, Turkana Boy a fost catalogat ca un individ din specia Homo ergaster, o specie arhaică despre care se presupune că a fost prima care a folosit focul, care putea vorbi sau care a dat naștere culturii Acheuleene.

Interesant la specimenul cu pricina este faptul că, prin conservarea extrem de reușită a rămășițelor sale, ne arată un prim caz de bipedalism complet, speciile hominine mai vechi decât Turkana Boy prezentând trăsături atât bipede, cât și pe cele necesare traiului în copaci. În fapt, tot despre Homo ergaster se consideră că a fost primul hominin complet biped și cel care a devenit primul vânător eficient din rândul speciilor umane.

Extrem de interesant este faptul că, pe lângă cele aproximativ câteva sute de rămășițe australopitecine descoperite la lacul Turkana, rămășițe aparținând lui Australopithecus anamensis, afarensis și Paranthropus boisei, nu mai departe de anul 1999, Meave Leaky (soția lui Richard Leaky) a identificat un set de fosile aparținând unui australopitecin complet necunoscut.

În fapt, dezbaterile asupra apartenenței acestuia la o specie sau alta de australopiteci sunt încă puternice. Meave Leaky a propus existența nu numai a unei specii complet noi de hominini, dar și a unui gen nou, diferit de australopiteci, gen pe care l-a botezat Kenyanthropus, acesta fiind și numele sub care este cunoscut specimenul cu pricina, Kenyanthropus platyops (însemnând Fața Plată din Kenia).

Este adevărat că nu toți oamenii de știință au fost de acord cuaceastă clasificare, unii dintre ei sugerând faptul că ar putea fi vorba de o specie necunoscută de australopiteci, Australopithecus platyops, în timp ce alții susțin că rămășițele vechi de 3,5 milioane de ani aparțin unui individ din specia deja cunoscută, Australopithecus afarensis.

Este cert însă că specimenul în cauză prezintă diferențe majore față de toate genurile hominine cunoscute, singura soluție ca o clasificare certă a sa să poată fi făcută constând în identificarea altor indivizi care să îi semene. O muncă pe care Meave Leaky și echipa sa deja au început-o, rezultatele fiind așteptate în următorii ani.

Însă, de departe, cea mai importantă descoperire făcută în bazinul Turkana, de această dată în partea sa etiopiană, îi aparține tot lui Richard Leaky, și constă în cele mai vechi oseminte umane descoperite vreodată, Omo 1 și 2, doi membri ai speciei Homo sapiens, cu vârsta de 195.000 de ani (± 5.000 de ani). A fost descoperirea care i-a determinat pe paleoantropologi să considere începând cu 1974 (anul în care au fost finalizate cercetările privind fosilele respective) că vechimea speciei noastre este de circa 200.000 de ani.

O ipoteză care a rămas în picioare până în toamna acestui an 2013, ea fiind combătută de identificarea în Africa de Sud a unor coproliți de hienă în care existau fire de păr umane. Ulterior s-a stabilit că firele de păr aparțin unor indivizi din specia Homo sapiens, iar vârsta acestora era de circa 257.000 de ani, cu aproape 60 de milenii mai vechi decât estimarea inițială dată de Richard Leaky.

Mă voi opri aici, deși despre Turkana se pot scrie volume întregi. Nu o voi face însă înainte de a spune cu convingere că acest bazin african este departe de a-și fi dezvăluit toate secretele. În fapt, în cei puțin peste 40 de ani de excavări, nu am apucat decât să scoatem la lumină vârful unui veritabil aisberg paleoantropologic. Din cele peste 20.000 de rămășițe identificate până în prezent, multe își așteaptă încă o clasificare, în timp ce alte zeci de mii urmează să fie descoperite în deșertul din jurul lacului.

Richard Leaky a inaugurat în anul 2005 un institut de cercetare, cu baza chiar pe malul lacului Turkana, pe care îl finanțează personal, alături de Universitatea Stony Brook din New York, și care aduce anual sute de studenți, de cercetători și de pasionați de paleoantropologie în chiar inima cercetării evoluției umane.