Big Bang-ul nu s-ar fi întâmplat niciodată? O nouă teorie explozivă rescrie istoria Universului

Timp de un secol, ideea că universul nostru s-a născut dintr-un singur Big Bang a dominat cosmologia. Însă o nouă teorie radicală propune să spulbere această viziune, argumentând că Universul s-ar fi putut forma printr-o serie de „mini Big Bang-uri” succesive. Cheia: o explicație fără materie întunecată, fără energie întunecată și poate mai în concordanță cu ceea ce observăm de fapt. Noua teorie a fost prezentată într-un articol publicat în Classical and Quantum Gravity.

Istoria Universului ar începe nu cu un bang ci cu o multitudine de șoapte explozive? Această nouă abordare, propusă de fizicianul Richard Lieu de la Universitatea din Alabama, Huntsville, înlocuiește Big Bang-ul cu o cascadă de evenimente numite singularități temporale. Aceste evenimente invizibile și secrete ar injecta materie și energie în univers la intervale neregulate, stimulând expansiunea cosmică și formarea galaxiilor. Contrar ipotezei dominante care se bazează pe un singur eveniment original, acest model prevede, așadar, un univers în perpetuă evoluție, hrănit în mod regulat de aceste impulsuri energetice. Lieu descrie acestea ca pe niște explozii cosmologice în miniatură care apar pentru scurt timp, afectând întregul spațiu, înainte de a dispărea fără a lăsa nicio urmă vizibilă.

Ceea ce face ca această teorie să fie deosebit de provocatoare este faptul că nu trebuie să implice materie întunecată sau energie întunecată – două componente invizibile despre care se crede că alcătuiesc 95% din univers, dar care nu au fost niciodată detectate direct. În schimb, Lieu sugerează că aceste singularități temporale sunt suficiente pentru a explica cele două mistere fundamentale:
Formarea structurilor cosmice (galaxii, roiuri de galaxii), atribuită în mod tradițional materiei întunecate.
Și accelerarea expansiunii universului, explicată până acum prin energia întunecată.

Aceste singularități ar produce ceea ce se numește presiune negativă, un fenomen capabil să întindă spațiul în mod omogen, respectând în același timp legile fundamentale ale fizicii. Acest tip de presiune fusese deja menționat de Einstein în 1917 cu celebra sa constantă cosmologică.

Dacă această idee sună familiară, s-ar putea datora faptului că amintește de modelul stării staționare a lui Fred Hoyle din anii 1950, care propunea ca materia să fie creată continuu pentru a compensa expansiunea. Dar, la vremea respectivă, acest model încălca principiul conservării masei și energiei. Lieu evită această capcană imaginându-și creații de materie și energie prin „sărituri”, nu continue, ceea ce ar respecta legile conservării. O altă diferență cheie: în această nouă versiune, aceste evenimente nu sunt constante în timp, ci apar punctual și imprevizibil, prin singularități distribuite în întreaga structură temporală a universului.

Pur și simplu pentru că aceste singularități ar fi extrem de scurte și rare, la scara universului. Apariția lor ar fi atât de rapidă și difuză încât niciun instrument actual nu le-ar putea detecta direct. Însă efectul lor general ar putea corespunde cu ceea ce observă astrofizicienii astăzi. Lieu sugerează chiar că faimoasele anomalii gravitaționale atribuite materiei întunecate ar putea fi, în realitate, rămășițele acestor explozii trecute.

Ca orice teorie revoluționară, aceasta rămâne extrem de speculativă. Va trebui totuși să treacă testul observațional, dar unele teste ar putea fi efectuate folosind instrumente terestre, fără a aștepta date costisitoare de la telescoapele spațiale. Rămâne de văzut dacă această ipoteză va convinge comunitatea științifică. Dar are meritul de a pune întrebări bune: ce se întâmplă dacă ceea ce considerăm invizibil este doar un efect secundar al unor fenomene și mai profunde și mai evazive?

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România