Cine ar fi crezut că sateliții destinați monitorizării taifunurilor și a maselor de nori deasupra Asiei de Sud-Est vor ajunge, într-o zi, să observe atmosfera înfierbântată a lui Venus? Și totuși, asta tocmai a reușit o echipă japoneză: grație unei alinieri norocoase și unei bune doze de ingeniozitate, instrumentele meteorologice aflate pe orbita Pământului au permis urmărirea temperaturilor variabile ale norilor venusieni… timp de aproape un deceniu.
Venus este adesea descrisă drept sora geamănă a Pământului. Asemănările sunt reale — dimensiuni apropiate, compoziție similară — dar se opresc aici. Suprafața planetei atinge peste 460 °C, iar atmosfera sa densă, dominată de dioxid de carbon și acid sulfuric, exercită o presiune sufocantă. O veritabilă versiune infernală a Terrei. Norii opaci și toxici care o acoperă fac imposibilă observarea directă a suprafeței, iar dinamica și structura lor rămân în mare parte necunoscute. Pentru a înțelege această lume ostilă, avem nevoie de observații constante. Iar aici intervine marea problemă.
Spre deosebire de Marte — care beneficiază de o flotă continuă de sonde, orbitere și rovere — Venus a fost, în ultimele decenii, în mare parte ignorată. Misiunile către ea sunt rare, scurte și deseori limitate de obstacole tehnice sau bugetare. Astfel, monitorizarea atmosferică pe termen lung a devenit aproape imposibilă. Iar fenomenele atmosferice de pe Venus evoluează anual, ceea ce înseamnă că datele fragmentare nu pot oferi o imagine coerentă.
În acest context, a apărut o idee originală: și dacă, în loc să trimitem o sondă nouă, am folosi instrumentele pe care le avem deja — chiar aici, în jurul Pământului?
Sateliții meteorologici japonezi Himawari-8 și Himawari-9, lansați în 2014 și 2016, sunt dotați cu senzori infraroșii multispectrali (IMF) de înaltă precizie, concepuți pentru a urmări norii Pământului în detaliu. Însă, în anumite condiții geometrice, acești senzori pot „vedea” și Venus — la marginea câmpului lor vizual, aproape de orizont. Cercetătorii de la Universitatea din Tokyo, conduși de Gaku Nishiyama, au exploatat această oportunitate neașteptată. Analizând imaginile colectate între 2015 și 2025, au identificat 437 de momente în care Venus a fost surprinsă de acești sateliți. Studiind radiația infraroșie emisă de straturile superioare ale atmosferei venusiene, au reușit să reconstruiască variațiile de temperatură ale norilor.
Rezultatele, publicate în revista Earth, Planets and Space, sunt remarcabile: datele constituie cea mai lungă serie de observații continue ale planetei Venus efectuate vreodată. Ele relevă o variabilitate reală de la un an la altul a temperaturilor atmosferice, ceea ce sugerează o dinamică climatică mai complexă decât se credea.
Această realizare este cu atât mai valoroasă cu cât viitoarele misiuni dedicate planetei — EnVision a ESA și DAVINCI și VERITAS ale NASA — nu vor fi lansate mai devreme de sfârșitul deceniului. Iar unele, cum este cazul celor americane, riscă să fie amânate sau anulate din motive financiare.
Însă echipa japoneză nu se oprește aici. Metoda testată cu succes pentru Venus ar putea fi aplicată și Lunii, lui Mercur sau altor corpuri stâncoase din Sistemul Solar. Prin utilizarea benzilor infraroșii deja disponibile pe sateliții meteorologici, se pot obține informații valoroase despre variațiile termice și compoziționale ale acestor lumi — fără a fi nevoie de misiuni spațiale costisitoare. Așa cum subliniază Nishiyama: „Această abordare deschide o nouă cale pentru monitorizarea pe termen lung și multi-spectrală a corpurilor telurice din vecinătatea noastră cosmică.”
Există ceva poetic în această poveste. Sateliți construiți pentru a studia furtunile, norii și secetele noastre terestre au devenit, din întâmplare, martori la fenomenele unei planete în flăcări. Cu doar câteva zeci de secunde de observație, de 437 de ori în zece ani, au oferit o nouă perspectivă asupra uneia dintre cele mai enigmatice lumi din Sistemul Solar. Uneori, o privire fugitivă poate spune mai multe decât o întreagă misiune planificată.
Poll: Care este potențialul explorării spațiale fără misiuni dedicate pe planetele vecine ale Sistemului Solar?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply