Când un șoim folosește semafoarele și semnalele pentru pietoni pentru a-și prinde prada: un caz uimitor de inteligență animală observat în mijlocul orașului

În suburbia New Jersey, un comportament de vânătoare complet nou a fost documentat la un șoim tânăr de Cooper. Această pasăre de pradă nu numai că a învățat să supraviețuiască în oraș, ci a integrat și elemente ale infrastructurii umane, precum semafoarele și semnalele pentru pietoni, în strategia sa de vânătoare. Ceea ce relevă această adaptare depășește cu mult simplul fapt divers din lumea animalelor: ridică întrebări fascinante despre cogniția păsărilor și capacitatea lor de a evolua într-o lume construită de și pentru oameni.

Începând cu anii 1970, șoimii Cooper — păsări răpitoare de talie medie originare din America de Nord — au început să se stabilească în mediul urban, în special iarna. Aceste medii, în ciuda complexității și pericolului lor, oferă hrană abundentă și adăposturi potențiale. Dar până de curând, utilizarea activă a mediului urban în strategii sofisticate de vânătoare era puțin documentată. Într-un studiu publicat în Frontiers in Ethology, cercetătorul Vladimir Dinets (Universitatea din Tennessee) relatează că a observat, timp de câteva săptămâni, un șoim tânăr care folosea în mod repetat fazele semaforului și semnalele sonore pentru pietoni la o intersecție din West Orange, New Jersey, pentru a-și ascunde apropierea și a surprinde prada.

Așezat în apropierea unui bloc de case unde locuitorii lăsau în fiecare dimineață firimituri de pâine, șoimul identificase un loc ideal de adunare pentru păsările de pradă: vrăbii domestice, porumbei tristi și grauri. Dar nu le ataca la întâmplare. Fiecare atac avea loc exclusiv atunci când se auzea semnalul sonor pentru pietoni, prelungind semaforul roșu și formând un șir dens de mașini oprite. Acest zid metalic temporar servea ca acoperire perfectă pentru a se apropia fără a fi văzut. Pasărea repeta exact același tipar de fiecare dată: apărea la declanșarea semnalului pentru pietoni, se strecură pe trotuar, se deplasa de-a lungul șirului de mașini, apoi traversa strada, zburând la nivelul barelor de protecție, pentru a se năpusti asupra prăzii. În 12 ore de observare repartizate pe 18 dimineți de iarnă, au fost înregistrate șase atacuri — toate în aceste intervale foarte precise, adică doar 3,75% din timpul total de observare. Statistic, probabilitatea ca acest lucru să se datoreze întâmplării este aproape nulă (P ≈ 0,000053).

Acest tip de comportament nu este doar impresionant: este extrem de rar în rândul păsărilor de pradă. Dacă anumite specii urbane, precum corbii sau pescărușii, sunt bine cunoscute pentru capacitatea lor de a exploata infrastructura umană (aruncând nuci sub roțile mașinilor, așteptând deschiderea automată a ușilor), acest șoim de Cooper pare să demonstreze o formă de inteligență adaptativă avansată, până acum necunoscută la specia sa. Pentru a-și duce planul la bun sfârșit, șoimul trebuia nu numai să memoreze configurația spațială a intersecției, ci și să înțeleagă și să anticipeze secvențele vizuale și sonore ale semnalelor luminoase. Cu alte cuvinte, nu este vorba de un simplu condiționare instinctivă, ci de o strategie de rezolvare a problemelor, comparabilă cu cea observată la păsările cele mai renumite pentru inteligența lor, precum corvidele sau papagalii.

Dinets subliniază că acest comportament nu este probabil o adaptare evolutivă recentă, ci mai degrabă expresia unei facultăți cognitive latente, deja prezentă la aceste păsări de pradă, și scoasă în evidență de constrângerile specifice ale orașului. Cu alte cuvinte, urbanizarea nu face șoimii „mai inteligenți”, ci le oferă ocazia de a-și dezvolta abilități care ar fi rămas poate invizibile într-un mediu natural mai stabil. Această constatare se alătură unei tendințe crescânde în etologie: multe animale sunt mult mai „inteligente” decât se credea, dar capacitățile lor cognitive ies la iveală doar în contexte suficient de complexe sau stimulante.

Acest caz excepțional ridică o întrebare amețitoare: câte comportamente sofisticate ne scapă încă, pur și simplu pentru că nu observăm suficient de atent? Inteligența animală nu se mai măsoară doar în funcție de mărimea creierului sau de capacitatea de a folosi un instrument. Ea rezidă și în aptitudinea de a naviga într-o lume în schimbare, de a improviza, de a învăța — inclusiv din propriile noastre invenții. Într-o epocă marcată de urbanizarea galopantă, adaptabilitatea cognitivă a animalelor precum acest șoim Cooper ar putea deveni o condiție esențială pentru supraviețuire. Iar pentru noi, o invitație extraordinară de a ne revizui concepția despre inteligență… și despre oraș.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România