Cât de întunecat este Universul? Deși răspunsul poate părea simplu, această întrebare i-a nedumerit de mult pe astronomi. Astăzi, datorită progreselor tehnologice și misiunilor spațiale, suntem capabili să răspundem la această întrebare fundamentală. Cele mai recente măsurători făcute de sonda New Horizons arată că spațiul profund este mult mai întunecat decât ne-am imaginat.
Analizând imaginile realizate de sonda New Horizons, situată la marginea Sistemului Solar, cercetătorii au reușit să măsoare cu o precizie fără precedent luminozitatea de fundal a Universului, altfel spus, cantitatea de lumină extrem de slabă provenită din toate galaxiile și stelele care au strălucit de la nașterea sa. Această lumină reziduală, numită fond optic cosmologic (Cosmic Optical Background, COB), este comparabilă cu radiația fosilă, lumina din Big Bang care scaldă Universul. După examinarea datelor, cercetătorii au stabilit că spațiul adânc este de aproximativ o sută de miliarde de ori mai puțin luminos decât lumina soarelui pe care o percepem pe Pământ. Aceasta înseamnă că, chiar dacă Universul este umplut cu miliarde de galaxii, lumina pe care o emit este atât de diluată în imensitatea spațiului încât devine imperceptibilă cu ochiul liber. Cu alte cuvinte, dacă vom compara luminozitatea spațiului profund cu cea a unui bec, este ca și cum am fi la ani lumină distanță de acel bec, într-o cameră complet neagră. Rezultatele au fost prezentate într-un articol publicat în The Astrophysical Journal.
Această valoare este în concordanță cu modelele cosmologice actuale care prezic o cantitate limitată de materie în univers. Această “diluare” a luminii în imensitatea spațiului este legată de mai mulți factori, inclusiv expansiunea continuă a universului care joacă un rol major. Chiar și fără această expansiune, distanța care ne separă de cele mai îndepărtate galaxii este suficientă pentru a le atenua semnificativ luminozitatea. În cele din urmă, lumina care călătorește prin spațiu poate fi absorbită de nori interstelari de gaz și praf. De asemenea, ajută la diminuarea luminozității obiectelor cerești.
Măsurarea strălucirii slabe a universului reprezintă în mod natural o provocare majoră. Această lumină extrem de slabă este de fapt înecată în cea împrăștiată de Soare, Lună și planete, precum și de praful interstelar. În plus, instrumentele științifice trebuie să fie extrem de sensibile pentru această detectare. De aceea, cercetătorii au ales să folosească New Horizons, situate la miliarde de kilometri de pământ, departe de orice sursă de lumină rătăcită. Îndreptându-și camera către regiuni ale cerului lipsite de stele strălucitoare, sonda a fost astfel capabilă să capteze imagini din spațiul adânc cu o calitate de neegalat.
Măsurarea precisă a fundalului optic cosmologic are multe implicații pentru înțelegerea noastră a Universului. Analizând distribuția luminii în fundalul optic cosmologic, astronomii pot, în special, să urmărească istoria formării galaxiilor și stelelor. Măsurarea COB oferă, de asemenea, informații valoroase despre densitatea materiei din Univers și despre extinderea acesteia din urmă. În cele din urmă, comparând măsurătorile COB cu modelele teoretice, astronomii pot căuta, de asemenea, posibile surse de lumină necunoscute, cum ar fi particule exotice sau fenomene fizice încă inexplicabile. Această descoperire marchează o nouă etapă în explorarea Universului. Măsurând întunericul spațiului, ne apropiem de înțelegerea originilor a tot ceea ce există. Următoarele misiuni spațiale, echipate cu instrumente din ce în ce mai eficiente, ne vor permite să ne perfecționăm măsurătorile și să dezvăluim mai mult misterele cosmosului.
