Dolmenul Menga, un vast loc de înmormântare neolitic din sudul Spaniei, a făcut recent obiectul unui studiu aprofundat. Datând în urmă cu aproximativ 5.700 de ani, această movilă impunătoare, care conține rămășițele scheletice a câteva sute de indivizi antici, este astăzi considerată una dintre cele mai impresionante structuri ale perioadei neolitice.
Studiul geoarheologic al megaliților este crucial pentru înțelegerea societăților preistorice. Cercetările se concentrează pe originea geologică a pietrelor utilizate în construcția acestor monumente, ceea ce oferă perspective asupra tehnicilor de extracție și transport. Deși astfel de lucrări au fost efectuate pe mai multe situri megalitice din întreaga lume, Peninsula Iberică rămâne în mare parte neexplorată. Astfel, situl Menga, un dolmen care face parte din situl Antequera, trecut pe lista patrimoniului mondial UNESCO, a făcut recent obiectul unui studiu aprofundat. Cercetările anterioare au scos la iveală detalii despre construcția sa, dar caracterizarea precisă a pietrelor masive și locația carierei au rămas încă necunoscute. Un dolmen este o structură funerară alcătuită din pietre mari în picioare, deseori acoperite cu plăci orizontale, formând o cameră sepulcrală. În cazul dolmenului Menga, această construcție masivă a fost folosită ca mormânt și conține scheletele a câteva sute de indivizi din cele mai vechi timpuri.
Noul studiu, bazat pe un deceniu de cercetări de teren și analize de laborator, și-a propus să atingă trei obiective majore: identificarea componentelor structurale ale dolmenului și faciesul sedimentologic al acestora, compararea litologică a materialelor cu faciesul marin Tortonian superior al regiunii și realizarea cartografierea geologică detaliată a zonei înconjurătoare. Dacă nu sunteți familiarizat cu acest termen, vă spunem că în geologie, „facies” se referă la caracteristicile fizice, chimice și biologice ale unei roci sau formațiuni geologice dintr-o anumită regiune. Această abordare integrată a furnizat informații cruciale cu privire la proveniența pietrelor folosite la construirea dolmenului Menga, contribuind astfel la îmbogățirea înțelegerii noastre asupra practicilor culturale și tehnice ale societăților neolitice. Noul studiu a fost publicat în Scientific Reports.
Folosind diverse tehnici de analiză petrografică și stratigrafică, cercetătorii au identificat că pietrele Menga erau în primul rând calcarenit. Aceasta este o rocă sedimentară detritică slab cimentată, comparabilă cu „pietrele moi” folosite în ingineria civilă modernă. Aceste pietre sunt dificil de transportat fără a suferi daune. Prin urmare, construcția dolmenului Menga ar fi necesitat o planificare atentă. Lucrul cu aceste pietre masive și fragile a necesitat și o investiție considerabilă în forță de muncă, implicând nu numai tăierea pietrei, ci și prelucrarea lemnului și fabricarea frânghiei. Au fi fost necesare, de asemenea, cantități substanțiale de cherestea, , pentru a construi schele folosite în procesul de extragere și pentru a pregăti drumurile pe care au fost transportate pietrele masive.
Dolmenul Menga, situat pe vârful unui deal, a fost orientat intenționat pentru a beneficia de trei avantaje majore. În primul rând, se aliniază perfect cu muntele din apropiere numit „Stânca Îndrăgostiților” și cu răsăritul soarelui, creând un model complicat de lumină și umbră în interiorul camerei. În plus, amplasarea sa sub cariera din care au provenit materialele a facilitat transportul rocilor masive pe o traiectorie constantă descendentă. Substratul din vârful dealului, mai stabil decât solurile argiloase din jur, a oferit o bază solidă pentru dolmen. Pentru a proteja pietrele poroase ale lui Menga de daunele cauzate de apă, constructorii le-au înconjurat pe cele mai mari cu movile formate din straturi de gresie plată și pământ presat, care se întrepătrund cu grijă.
În ansamblu, cercetătorii concluzionează că construcția dolmenului Menga reprezintă o realizare excepțională, întruchipând stadiul artei ingineriei megalitice în Iberia preistorică și poate chiar în Europa.
În concluzie, dolmenul Menga se remarcă nu numai prin amploarea impresionantă, ci și prin complexitatea construcției sale, relevată de acest studiu aprofundat. Descoperirile privind originile pietrelor, tehnicile de transport și asamblare, precum și ingeniozitatea constructorilor neolitici, întăresc importanța acestui sit ca mărturie excepțională a capacităților tehnice și culturale ale societăților preistorice ale peninsulei. Menga, cu orientarea sa precisă și integrarea armonioasă în peisaj, întruchipează apogeul ingineriei megalitice a vremii sale, oferindu-ne o privire prețioasă asupra know-how-ului și credințelor strămoșilor noștri. Această nouă cercetare ne îmbogățește înțelegerea acestui monument istoric unic, confirmând statutul său de operă majoră a antichității europene.
