0
(0)

Cercetătorii Universității din Tel Aviv, Israel, au creat un cerebel artificial care a redat funcțiile cognitive pierdute ale unor șoareci de laborator, în cadrul unui proiect care duce mai aproape de realitate momentul implanturilor cerebrale de tip cyborg.

 

Astfel de implanturi vor putea, într-o zi, să servească la înlocuirea acelui țesut din creier depreciat de afecțiuni precum atacul vascular cerebral, sau chiar pentru a spori capacitățile funcțiilor cognitive sănătoase și a restabli nivelul optim al proceselor de învățare, care scade odată cu avansarea în vârstă.

Pentru a crea cerebelul artificial, echipa condusă de profesorul Matti Mintz a analizat cum semnalele trunchiului cerebral pătrund într-un cerebel real și rezultatul pe care acesta din urmă îl generează ca răspuns. Apoi, au folosit aceste informații pentru a construi o versiune sintetică pe un chip care se poate monta pe exteriorul craniului, fiind conectat la creier prin intermediul electrozilor.

Una dintre funcțiile cerebelului este să contribuie la coordonarea și la temporizarea mișcărilor. Acest lucru și faptul că are o arhitectură neuronală relativ simplă, fac din regiunea cu pricina o zonă a creierului adecvată pentru a fi sintetizată. Pentru a testa chip-ul, cercetătorii au derulat un experiment simplu cu șoareci anesteziați, din care a rezultat că dispozitivul îndeplinea cu succes rolul cerebelului în prestarea unor acțiuni elementare.

Următorul pas al cercetării este realizarea unui model de cerebel sintetic de natură să imite regiuni mai importante ale acestuia și capabil să învețe o serie de mișcări, iar toate acestea să fie testate în cazul unui animal conștient – o provocare mult mai serioasă.

Sursa

Foto: Life Science Databases via Wikimedia

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here