Oceanele au fost de multă vreme scena unor schimburi extraordinare de sunete, de la clicuri și fluierături ale delfinilor până la cântecele stranii ale balenelor cu cocoașă. Dintre aceste voci oceanice, caşaloţii (Physeter macrocephalus) se remarcă şi prin interacţiunile sonore. Un studiu recent, publicat în Nature Communication a extins foarte mult înțelegerea noastră asupra structurii vocalizărilor lor.
Caşaloţii trăiesc în societăţi matriliniare, cu grupuri sociale cuprinzând în general între cincisprezece şi douăzeci de indivizi. În cadrul acestor grupuri, comunicarea joacă un rol esențial în coordonarea activităților, hrănirii și coeziunii socială. Pentru a putea socializa, aceste creaturi marine maiestuoase folosesc o formă complexă de limbaj alcătuită din serii de clicuri numite „code”. Fiecare codă poate fi considerată ca o unitate distinctă de comunicare emisă de un individ și percepută de ceilalți membri ai grupului.
Ceea ce face din comunicarea între cașaloți să fie deosebit de fascinantă este faptul că fiecare ”clan” are propriul său dialect distinctiv. Aceasta înseamnă că, la fel ca în cazul diferitelor limbi umane, cașloții au variații regionale în secvențele lor coda și semnificația asociată fiecăreia. Cu toate acestea, în ciuda acestei diversități lingvistice în rândul cașalotilor, adevărata complexitate a limbajului lor a rămas mult timp necunoscută. Prin urmare, cercetătorii au întreprins recent un studiu aprofundat pentru a înțelege mai bine structura acestor coduri. Pentru a face acest lucru, au folosit diferite metode. O abordare cheie a fost observarea directă a comportamentelor și interacțiunilor sociale ale cașalotelor în habitatul lor natural de pe nave sau platforme de observare terestre. Dispozitive precum etichetele acustice atașate animalelor și hidrofoanele autonome au făcut, de asemenea, posibilă colectarea de date precise despre vocalizările cașalotului, fără a perturba comportamentul lor natural. Combinând aceste abordări diferite, cercetătorii au reușit să obțină o viziune mai completă și mai detaliată asupra limbajului cașalotilor, precum și asupra rolului acestuia în viața lor socială și ecologică.
Analiza cercetătorilor a constatat că acestea prezintă variabilitate în structura lor, ceea ce înseamnă că pot fi combinate în moduri diferite pentru a transmite diverse mesaje sau intenții. Mai exact, cercetătorii au observat cum codele cașaloților pot încorpora concepte muzicale precum rubato și ornamente, pe lângă ritm și tempo. Rubato este un termen muzical pentru flexibilitatea ritmică, în care notele pot fi redate puțin mai repede sau mai încet pentru a exprima o anumită emoție sau intenție. Ornamentarea se referă la adăugarea de note sau variații suplimentare în melodie pentru a îmbogăți limbajul muzical. Combinând aceste elemente muzicale cu caracteristicile de ritm și tempo, cercetătorii au reușit să identifice diferite moduri în care codele de cașalot pot fi structurate. Această înțelegere mai profundă a variabilității structurale a codelor a condus la crearea unui „alfabet fonetic al cașalotului” care face posibilă clasificarea și descifrarea diferitelor tipuri de vocalizări ale acestor animale.
În timp ce funcția precisă a acestor caracteristici rămâne necunoscută, această descoperire sugerează că cașoșii ar putea avea abilități de comunicare mult mai sofisticate decât se aștepta, potențial comparabile cu cele ale oamenilor, pentru a face schimb de informații, a coordona activități sociale și poate chiar a-și exprima emoții. Trebuie remarcat faptul că setul de date s-a concentrat în primul rând pe codurile cașalotilor din clanul Caraibelor de Est. Cercetătorii intenționează acum să-și extindă cercetările pentru a determina dacă această structură de vocalizare se găsește în alte clanuri. În cele din urmă, aceste date ar putea avea implicații importante pentru conservarea acestei specii emblematice și conservarea habitatului său marin.
