Cercetătorii de la Universitatea Metropolitană din Tokyo au utilizat măsurători ale conductanței pielii în timp pentru a distinge emoțiile. Voluntarilor le-au fost prezentate videoclipuri care înfățișau scene de teamă, legături familiale și umor, în timp ce urma conductibilității pielii lor era înregistrată.
Analiza echipei a arătat că urmele pot fi utilizate pentru a ghici care sunt emoțiile resimțite. Astfel de progrese contribuie la eliminarea dependenței excesive de datele faciale, aducând tehnologiile care țin cont de emoții mai aproape de casă. Studiul a fost publicat în revista IEEE Access.
O nouă frontieră a fost depățită în electronica de consum: într-o zi, dispozitivele digitale ar putea fi capabile să ofere servicii în funcție de starea dvs. emoțională. Deși sună uimitor, acest lucru depinde de capacitatea dispozitivelor de a spune corect ce simt oamenii. Cele mai comune metode depind de expresiile faciale: deși acestea au avut un oarecare succes, este posibil ca astfel de date să nu fie întotdeauna disponibile. Acest lucru a determinat cercetătorii să caute diferite semnale biologice care ar putea fi interpretate pentru a accesa stările emoționale, cum ar fi măsurătorile undelor cerebrale sau cardiogramele. O echipă de oameni de știință condusă de profesorul Shogo Okamoto de la Universitatea Metropolitană din Tokyo a folosit conductanța pielii ca o poartă către emoțiile umane. Atunci când oamenii simt lucruri diferite, proprietățile electrice ale pielii lor se schimbă drastic din cauza transpirației, semnalele apărând în decurs de una până la trei secunde de la stimulul inițial.
Cercetările anterioare au arătat deja că măsurătorile conductanței de vârf, de exemplu, pot fi corelate cu anumite emoții. În cea noua lucrare, echipa s-a concentrat pe dinamica răspunsului, adică pe rapiditatea cu care traseul conductanței în urma unui stimul atinge un vârf și pe modul în care acesta revine la normal. În cadrul experimentului, voluntarii au fost rugați să poarte sonde pe piele și să urmărească videoclipuri care erau fie scene înfricoșătoare din filme de groază, fie scene emoționante de legături familiale, fie numere amuzante interpretate de comedianți. Important este faptul că fiecare dintre scene avea puncte bine definite în care se căuta un anumit stimul emoțional.
Analizând datele, echipa a descoperit multe tendințe interesante și semnificative. De exemplu, au constatat că răspunsul la frică a durat cel mai mult. Aceasta poate fi o trăsătură evoluată biologic, deoarece percepția pericolului are beneficii dacă durează mai mult. Comparând răspunsurile la umor și la scenele emoționante de legături familiale, au constatat că răspunsurile la legăturile familiale par să crească mai lent. Emoțiile care au fost evocate au fost, cel mai probabil, un amestec de tristețe și fericire, astfel încât este posibil ca acestea să interfereze între ele, ducând la o schimbare mai lentă.
Analiza statistică a echipei a arătat că diferitele numere extrase din dinamica urmei ar putea fi utilizate pentru a discrimina starea emoțională a unui individ. Deși încă nu pot distinge perfect emoțiile, datele ar putea fi utilizate, de exemplu, pentru a face predicții semnificative din punct de vedere statistic cu privire la faptul dacă un subiect se teme sau simte căldura unei legături familiale. În combinație cu alte semnale, echipa consideră că suntem cu un pas mai aproape ca dispozitivele să știe cum ne simțim, ceea ce va permite o mai bună înțelegere a emoțiilor umane.
