4.4
(32)

Conștiința este un mister care fascinează și intrigă atât oamenii de știință, cât și publicul larg. Cum se naște? Care sunt originile sale? Până acum, multe teorii au încercat să explice acest fenomen, dar niciuna nu a oferit un răspuns definitiv. O ipoteză îndrăzneață sugerează că conștiința își poate avea rădăcinile în tărâmul ciudat și misterios al fizicii cuantice. Cercetătorii propun chiar și un experiment revoluționar pentru a testa această idee. Conștiința, starea subiectivă care ne permite să simțim, să gândim și să interacționăm cu lumea, rămâne unul dintre cele mai mari mistere ale științei. Deși joacă un rol central în existența noastră, mecanismele care stau la baza ei scapă încă în mare măsură înțelegerii noastre. Două teorii principale încearcă să explice originea sa.

Teoria integrată a informațiilor (IIT) sugerează că conștiința rezultă din integrarea complexă a informațiilor într-un sistem. Conform acestei abordări, un sistem este conștient dacă informațiile pe care le prelucrează sunt suficient de bogate și interconectate pentru a crea o experiență subiectivă. De exemplu, creierul uman, cu miliardele sale de neuroni și conexiunile lor, ar fi un teren ideal pentru această integrare complexă. Teoria globală a spațiului de lucru, pe de altă parte, propune că conștiința iese din comunicarea dintre diferite regiuni ale creierului. Această teorie își imaginează creierul ca pe o rețea în care anumite informații, atunci când ajung într-o „etapă centrală”, devin conștiente și accesibile pentru a ne ghida gândurile și acțiunile.

În ciuda acestor cadre puternice, rămân multe întrebări. De ce unele experiențe sunt conștiente, în timp ce altele rămân inconștiente? Cum putem explica variațiile în conștiință în stări precum visele sau anestezia? În 1989, Roger Penrose, un fizician și matematician renumit, a zguduit cercetarea conștiinței cu o teorie îndrăzneață: conștiința umană ar putea apărea din procesele cuantice care au loc în creier. Această ipoteză se baza pe o gândire neobișnuită. Penrose a observat că anumite facultăți umane, precum capacitatea de a rezolva probleme matematice complexe sau de a înțelege concepte abstracte, scapă de limitele calculelor clasice efectuate de calculatoarele tradiționale.

Potrivit lui, aceste facultăți sugerează că creierul uman nu funcționează ca o simplă mașină biologică urmând reguli predefinite. În schimb, el a propus că conștiința ar putea fi legată de intricarea cuantică, un fenomen în care două particule rămân conectate indiferent de distanța dintre ele. Această legătură misterioasă, deși bine stabilită în fizica cuantică, ar putea, potrivit lui Penrose, să explice procesele complexe și neliniare ale creierului asociate cu conștiința. Această teorie a fost întâmpinată cu scepticism de comunitatea științifică. Unul dintre principalele puncte de disputa a fost fragilitatea fenomenelor cuantice. Acestea necesită respectarea unor condiții stricte, cum ar fi temperaturi extrem de scăzute aproape de zero absolut sau medii extrem de controlate. În creier, un mediu cald și umed, interacțiunile biologice și chimice păreau a priori incompatibile cu stabilitatea necesară pentru a menține intricarea cuantică.

În ciuda acestor critici, ideea lui Penrose a deschis un nou domeniu de cercetare, legând conceptele fizicii cuantice de biologie și neuroștiință. Dacă ipoteza sa a rămas atunci marginală, ea a inspirat o nouă reflecție asupra posibilelor legături dintre legile fundamentale ale universului și misterele minții umane.

De-a lungul anilor, această idee odinioară a câștigat credibilitate datorită progreselor științifice. Un element cheie al acestei evoluții constă în descoperirea microtubulilor, structuri asemănătoare firelor situate în neuroni. Acești microtubuli ar putea oferi un mediu suficient de stabil pentru a permite încurcarea cuantică, chiar și în condițiile complexe ale creierului uman. Cercetările recente susțin această ipoteză. Un studiu efectuat pe șobolani a arătat în special că medicamentele care vizează microtubuli au încetinit efectele anesteziei, sugerând că aceste structuri joacă un rol în conștiință. Aceste rezultate, deși preliminare, deschid calea pentru cercetări ulterioare privind legătura potențială dintre microtubuli și fenomenele cuantice din creierul uman.

O echipă de cercetători, condusă de Hartmut Neven de la Laboratorul de inteligență artificială cuantică de la Google, propune acum o abordare îndrăzneață pentru a testa această ipoteză. Ea a fost prezentată într-un articol publicat în Entropy. Ideea centrală se bazează pe crearea unei interfețe între un creier uman și un computer cuantic. În acest experiment, cercetătorii ar dori să cupleze qubiții (unitățile de bază ale informațiilor cuantice) cu procesele creierului. Qubiții permit stocarea și procesarea informațiilor într-o manieră neliniară, oferind potențialul de a interacționa cu complexitatea creierului uman.

Obiectivul protocolului este de a crea o suprapunere cuantică între cele două sisteme: creierul și computerul. În fizica cuantică, suprapunerea se referă la capacitatea particulelor de a exista în mai multe stări simultan. Dacă această suprapunere are loc între creierul uman și computerul cuantic, experiența conștientă a individului ar putea fi „extinsă”, devenind mai bogată și mai complexă. Aceasta ar însemna că conștiința poate necesita mai mulți „biți” pentru a descrie, indicând o creștere a informațiilor procesate de sistem. Un astfel de experiment ar oferi dovada experimentală că conștiința nu este doar un fenomen biologic, ci ar putea fi legată de procese cuantice.

Deși această idee este fascinantă, rămâne extrem de speculativă. Cuplarea unui creier uman cu un computer cuantic ar implica proceduri invazive și ridică numeroase întrebări etice și tehnice. În plus, tehnologia necesară pentru a efectua un astfel de experiment ny este încă la îndemână. În același timp, sunt dezvoltate și alte abordări promițătoare pentru a studia conștiința. De exemplu, cercetările asupra efectelor gazelor inerte precum xenonul oferă perspective mai puțin invazive și ar putea oferi indicii valoroase asupra mecanismelor creierului de bază.

În cele din urmă, este crucial să remarcăm că teoria lui Penrose nu este universal acceptată. Mulți oameni de știință cred că conștiința poate fi explicată prin mecanisme pur biologice, fără a recurge la fizica cuantică.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 4.4 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 32

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?