5
(2)

Un studiu genetic realizat asupra craniului vechi de circa 30.000 de ani al unei femei, craniu descoperit la jumătatea secolului trecut în Peștera Muierii, rescrie istoria migrațiilor lui Homo sapiens. Conform datelor obținute de specialiștii de la Universitatea Țării Bascilor, în colaborare cu geneticieni suedezi și antropologi români, o migrație din Eurasia spre Africa a avut loc acum cel puțin 40 -45.000 de ani, și nu invers, așa cum se crezuse.

Chiar dacă specialiștii iau în calcul ipoteza Out of Africa a speciei Homo sapiens, mai precis dispersia primilor reprezentanți ai acestei specii în afara Africii, craniul uman de la Peștera Muierii,unul dintre cele mai vechi din Europa după mandibula Oase 1 descoperită în anul 2002 la Anina (cca. 36.000 de ani), poate contrazice o astfel de ipoteză. Și asta pentru că deși ADN-ul este clar al unui Homo sapiens, craniul prezintă trăsături mixte umano-neanderthaliene.

În plus, ADN-ul obținut până acum o încadrează pe femeia de la Peștera Muierii în haplogrupul U6, haplogrup nemaiîntâlnit în Eurasia la nicio altă fosilă umană. Haplogrupul U6 se regăsește astăzi la populațiile din nord-vestul Africii. Inițial, s-a crezut că este vorba despre o migrație africană spre Europa, însă prezența unui haplogrup atât de vechi în Europa schimbă complet paradigma acestei presupuse migrații.

În articolul de specialitate publicat în revista Nature, specialiștii basci, români și suedezi sugerează faptul că acest haplogrup a apărut în vestul Asiei și sud-estul Europei, reprezentații acestuia migrând ulterior spre Africa, acum circa 40-45.000 de ani. Acest fapt este susținut de faptul că o diversificare ulterioară a acestuia în nord-vestul Africii a putut fi cert documentată.

Deși pare oarecum neobișnuit, aproape toate fosilele umane preistorice descoperite pe teritoriul Europei au suferit din cauza problemelor de datare. Majoritatea, în urma celor mai noi teste, nu mai depășesc vârsta de 28.000-30.000 de ani. Cele mai bine datate fosile europene sunt cele de la Anina (34.950 +/- 990 de ani), Peștera Muierii (30.150 +/- 800 de ani), Cioclovina (29.000 +/-700 de ani) și Mladec,Cehia (30.680 +/- 380 de ani).

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 2

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?