0
(0)

Noi dovezi arheologice arată cu binecunoscutele cruciade baltice au lăsat cicatrice adânci asupra mediului înconjurător din nord estul Europei. Mai mult, ele ar fi vinovate, conform acelorași studii, de ample deforestări și de dispariția mai multor specii animale.

 

Între secolele al XII-lea și al XVI-lea, grupul Cavalerilor Teutoni a declanșat un amplu război asupra triburilor păgâne din ceea ce astăzi sunt statele Lituaniei, Poloniei, Letoniei, Estoniei, Belarusului, precum și părți din Suedia și Rusia. Dacă unul dintre efectele cuceririi și creștinării forțate a acestor triburi a fost interzicerea consumului cărnii de câine, vânătoarea altor animale a cunoscut apogeul.

Astfel, bourul, strămoșul vitelor de astăzi, a cunoscut extincția imediat după invazia teutonă. În aceeași ordine de idei, construcția numeroaselor castele și fortificații teutone a necesitat defrișarea unor zone uriașe, fapt cu repercusiuni drastice asupra vieții sălbatice.

\”Se poate spune că în numai câteva secole, cavalerii teutoni au avut un impact major asupra ecologiei țărilor baltice, afirmă Krish Seetah, liderul cercetătorilor implicați în proiect\”, de la Universitatea Stanford.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here