Dispariția dinozaurilor în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani a provocat schimbări majore în ecosisteme și poate chiar să fi deschis calea pentru evoluția fructelor. Un nou studiu a explorat istoria evolutivă a fructelor și semințelor pentru a determina când și cum dimensiunea lor s-a schimbat în timp, confirmând că dispariția dinozaurilor a dus la creșterea fructelor mai mari care i-au hrănit pe strămoșii noștri primate și au influențat indirect evoluția acestora. Această cercetare evidențiază fluctuațiile dimensiunii semințelor de-a lungul istoriei, dictate în principal de transformările pădurilor.
Fructele sunt o parte esențială a dietei umane, dar nu au arătat întotdeauna așa cum le cunoaștem astăzi. Originea lor rămâne neclară. Primele angiosperme (sau plante cu flori) sunt datate în Cretacicul timpuriu (acum aproximativ 135 de milioane de ani) conform fosilelor, dar unii oameni de știință cred că ar fi putut apărea și mai devreme, în timpul Jurasicului. Un lucru este cert: în perioada Cretacicului, plantele produceau semințe mici, iar fructele erau rare. Dispariția în masă a dinozaurilor în urma extincției Cretacic-Paleogene a dus la o transformare profundă a fructelor și semințelor. Înainte de această dispariție, sauropodele (considerate cele mai mari animale terestre care au existat vreodată) și-au modificat profund mediul prin zdrobirea copacilor și consumând cantități enorme de vegetație.
După dispariția lor, pădurile au reușit să prospere ca niciodată și au avut toată libertatea pentru a crește bine. Densitatea lor crescută ar fi limitat atunci pătrunderea luminii în pământ. Oamenii de știință au speculat că această competiție sporită pentru lumină în pădurile mai dense ar fi favorizat copacii mai înalți care ar fi crescut rapid. Cu toate acestea, copacii din semințe mai mari au avut un avantaj inițial în această cursă pentru lumină. Prin urmare, conform acestei teorii, fructele ar fi devenit și ele mai mari pentru a favoriza apoi împrăștierea semințelor mai mari de către animale precum primele primate care le-au ingerat, apoi le-au făcut nevoile, creând astfel un cerc virtuos pentru aceste plante.
Până acum au existat puține dovezi care să susțină această ipoteză. Aici intervin noile cercetări de la oamenii de știință de la Universitatea Northern Arizona. Ele au fost publicate în revista Paleontology. Oferă într-adevăr dovezi mecaniciste în favoarea acestei teorii. „La prima vedere, întunecarea coronamentului pădurii cauzată de dispariția dinozaurilor poate părea nesemnificativă, dar este posibil să fi condus direct la evoluția strămoșilor noștri primate care mănâncă fructe”, spune profesorul Christopher Doughty, de la universitatea amintită.
Pentru acest studiu, cercetătorii au testat această ipoteză prin crearea unui model care le-a permis să observe evoluția mărimii semințelor și fructelor după dispariția dinozaurilor, integrând totodată și date mai recente despre impactul animalelor mari asupra structurii pădurilor, creșterea semințelor în puieți și copaci tineri și evoluția dimensiunii animalelor în timp. Rezultatele obținute au făcut astfel posibilă reproducerea fidelă a tendințelor istorice de-a lungul secolelor. Mai ales, modelul lor a confirmat că dimensiunea semințelor și a fructelor a crescut efectiv ca răspuns la întunecarea stratului de sub pădure care a urmat extincției dinozaurilor, ceea ce reflectă tendințele observate în ultimele 65 de milioane de ani. Observațiile lor nu se opresc aici. Pe măsură ce cercetătorii își continuau analiza fosilelor, au făcut alte descoperiri surprinzătoare. Cu aproximativ 35 de milioane de ani în urmă, când animalele terestre atinseseră dimensiuni comparabile cu cele ale dinozaurilor și aveau un impact similar asupra pădurilor, în special semințele s-au micșorat din nou. „Modelul nostru prezice că aceste animale au deschis baldachinul pădurii suficient pentru a lăsa lumina să pătrundă în subsol, ceea ce a făcut ca semințele mari să fie mai puțin competitive cu semințele mici”, spune Christopher Doughty. „Presiunea evolutivă care a favorizat creșterea dimensiunii semințelor a început apoi să se estompeze. Astfel, am putut explica variațiile dimensiunii semințelor în timp, fără a invoca influențe externe, cum ar fi schimbările climatice.”
Mai mult, acest model a evidențiat o altă fluctuație a dimensiunii semințelor cu aproximativ 50.000 de ani în urmă, în jurul perioadei extincțiilor din Pleistocenul târziu, când mamiferele mari, cum ar fi mamuții, au început să dispară. Această extincție a întunecat din nou stratul de sub pădure și a condus la o creștere suplimentară a dimensiunii semințelor pe termen lung.
„Aceste rezultate oferă un exemplu izbitor al modului în care dinozaurii mari și eventuala lor dispariție nu numai că au modelat mediul lor imediat, dar au declanșat și efecte în cascadă asupra ecosistemelor de-a lungul a milioane de ani”, conchide Benjamin Wiebe, doctorand la Universitatea Northern Arizona. „ Data viitoare când mănânci un fruct sau te întrebi „de ce sunt aici?”, gândește-te la impactul dispariției dinozaurilor!”
„Există tot mai multe dovezi că multe ecosisteme erau mai deschise, pline de lumină și adaptate la perturbări înainte ca oamenii să preia controlul asupra peisajelor. Megaerbivorele rămân un candidat principal ca agent principal al acestor tulburări”, scriu autorii studiului. Dar care este cea mai mare influență supra mărimii semințelor și fructelor astăzi? Oamenii, descendenții îndepărtați ai acestor primate timpurii care mănâncă fructe, par buni candidați. Ei și-au asumat într-adevăr rolul de ingineri de ecosistem: defrișarea rapidă și practicile de tăiere selectivă creează deschideri în coronament care măresc pătrunderea luminii, atât de mult încât nivelurile de lumină solară din unele păduri moderne încep să semene cu cele ale pădurilor cretacice.
Cu toate acestea, dacă oamenii încetează să se mai comporte ca sauropodele și nu sunt înlocuiți de alți ingineri megafaunistici, pădurile s-ar putea întuneca din nou, declanșând o nouă cursă pentru lumină și promovând evoluția semințelor mai mari. „Este evident foarte speculativ să prezicem comportamentul uman pe termen foarte lung, dar rezultatele cercetării noastre sugerează că vom vedea fie dispariția umanității, fie o exploatare susținută a resurselor. Dacă înțelegem acest model evolutiv, am putea chiar să încurajăm sau chiar să restabilim cultivarea fructelor cu semințe mari”, concluzionează autorii studiului.
Loading ...
