Primii europeni arătau foarte diferit de oamenii care trăiesc astăzi pe continent. Printre numeroasele schimbări care au avut loc, culoarea pielii s-a deschis în timp. Analizând genomurile a 348 de indivizi care au trăit între 45.000 și 1.700 de ani înaintea erei noastre, cercetătorii au evidențiat și o observație neașteptată: în cea mai mare parte a istoriei europene, majoritatea locuitorilor aveau de fapt pielea închisă la culoare. Abia în urmă cu aproximativ 3.000 de ani, tonurile mai deschise ale pielii, acum asociate cu strămoșii europeni, au devenit dominante.
Într-un nou studiu postat pe serverul de preprinturi bioRxiv, cercetătorii de la Universitatea din Ferrara din Italia prezintă rezultatele fascinante ale studiului lor genetic asupra populațiilor antice eurasiatice. Această cercetare arată că pielea deschisă la culoare nu s-a răspândit în Europa până în primul mileniu d.Hr. Acești experți susțin în cercetările lor că pielea mai închisă a fost norma pe continent pentru aproape întreaga sa istorie (96% din perioada locuită). Abia în secolul al IV-lea sau al V-lea, mai mult de jumătate din populația europeană a adoptat tenurile deschise. Aceasta înseamnă că chiar și în timpul Imperiului Roman, pielea închisă la culoare a predominat în Europa.
Pentru a ajunge la aceste rezultate, cercetătorii au început prin a analiza materialul genetic a două populații: un popor paleolitic din Rusia și o populație mezolitică din Suedia. Ei au comparat apoi aceste date cu informațiile din 348 de genoame eurasiatice antice extrase din oase și dinți și au analizat folosind tehnici criminalistice avansate care pot prezice culoarea pielii, a ochilor și a părului din markeri genetici. Aceste constatări pun sub semnul întrebării unele ipoteze anterioare. Reconstituind o cronologie digitală, rezultatele au făcut posibilă urmărirea evoluției pigmentării pielii europene de-a lungul a aproape 50.000 de ani, de la 45.000 de ani la 1.700 de ani î.Hr. În cea mai mare parte a acestei perioade, 63% dintre europenii din vechime aveau pielea închisă la culoare, în timp ce doar 8% erau cu pielea deschisă la culoare. Ceilalți indivizi aveau tenuri intermediare. Această analiză genetică revoluționară sugerează că primele nuanțe deschise au apărut în Europa cu aproximativ 14.000 de ani în urmă (în perioada mezolitică), în Scandinavia. Aceste tenuri au rămas rare timp de aproape 7.000 de ani. În timpul epocii cuprului și bronzului (5000 până la 1000 î.Hr.), pigmentarea deschisă s-a extins treptat, dar pielea închisă la culoare a rămas predominantă, descoperire care nu a reușit să surprindă echipa de cercetare italiană, care se aștepta la o răspândire mai rapidă a nuanțelor deschise. Cercetătorii notează observarea variațiilor regionale cu o tranziție care are loc mai rapid în Europa de Nord. În timpul epocii fierului (3000-1700 î.Hr.), pielea deschisă la culoare a fost prezentă în rândul majorității oamenilor din nordul Europei, deși o proporție semnificativă a păstrat o pigmentare mai închisă. În sudul Europei, în special în rândul romanilor care au întemeiat Republica și Imperiul, pielea închisă la culoare era și mai răspândită.
În general, aproape toți europenii aveau pielea închisă la culoare în perioada cea mai timpurie (Paleolitic, 45.000–13.000 î.Hr.), cu o singură excepție care prezintă o culoare intermediară. Situația s-a schimbat puțin până în perioada neolitică, în timpul revoluției agricole. În Marea Britanie neolitică, în jurul anului 8.000 î.Hr. Până în anul 1000 î.Hr., 85% din populație avea pielea închisă la culoare. Cea mai mare schimbare a avut loc între această perioadă și 3500 î.Hr. î.Hr. unde distribuția a devenit mai echilibrată. La sfârșitul epocii bronzului, în jurul anului 500 î.Hr. Până în 1900 î.Hr., unul din patru britanici avea pielea deschisă la culoare, unul avea pielea închisă la culoare, iar restul de doi erau undeva la mijloc.
Oamenii de știință știu că oamenii moderni (Homo sapiens) au apărut în Africa înainte de a emigra cu aproximativ 60.000 până la 70.000 de ani în urmă pentru a ajunge în Europa și Asia. Această migrare către regiuni mai îndepărtate de ecuator a dus la o adaptare evolutivă. Cu pielea mai deschisă la culoare, organismul ar putea absorbi mai bine nivelurile scăzute de radiații ultraviolete (UV) prezente în aceste zone. Acum, această radiație solară promovează producția de vitamina D, esențială pentru forța oaselor și a mușchilor. În schimb, pielea mai închisă la culoare oferă o protecție mai bună împotriva daunelor cauzate de expunerea excesivă la UV. Astfel, distanța strămoșilor moderni față de ecuator a influențat în mare măsură pigmentarea pielii. „Pe măsură ce Homo s-a răspândit la nord din Africa în Eurasia, regimul de selecție s-a schimbat, ducând la apariția unor fenotipuri mai clare”, explică cercetătorii, care subliniază rolul evoluției.
Migrația a jucat, de asemenea, un rol în răspândirea pielii deschise la culoare. Expansiunea neolitică și valurile mari de migrație spre est din Anatolia au contribuit probabil la tranziția la pielea palidă în Europa prin promovarea amestecării genetice. În această perioadă, fermierii din nordul Europei și-au extins teritoriul, luând cu ei predispoziția pentru pielea deschisă la culoare. Modificările dietetice ar fi putut juca, de asemenea, un rol cheie. Pe măsură ce oamenii s-au mutat de la grupuri mici de nomazi la comunități agricole mai mari, dietele lor s-au schimbat. Au consumat apoi mai puțin vânat bogat în vitamina D și mai multe culturi de cereale care sunt lipsite de aceasta. Această tranziție, combinată cu nevoia crescută de absorbție solară la latitudinile nordice, poate să fi favorizat și evoluția pielii mai deschise.
Aceste descoperiri sugerează că pielea deschisă la culoare nu a devenit larg răspândită în Europa decât mult mai târziu decât se credea anterior și că aceste caracteristici de pigmentare au fost modelate de o interacțiune complexă a geneticii și a mediului de-a lungul mileniilor.
Loading ...
