0
(0)

Cele mai mari creaturi care au călcat vreodată pe Terra au fost, fără doar și poate, sauropodele. Aceeași vegetarieni gigantici posedau, de asemenea, cele mai lungi gâturi întâlnite la vreo viețuitoare terestră. Cum se explică acest fapt?

 

Actualul deținător al recordului pentru cel mai lung gât este, așa cum probabil vă așteptați, girafa. Însă cu lungime de maxim 2,4 metri, o girafa ar fi părut o glumă pe lângă gâtul lung de circa 15 metri al unui sauropod din specia  Supersaurus. Este adevărat că au existat și mamifere cu gât mai lung decât al girafei. Spre exemplu, Indricotherium, cel mai mare mamifer care a trăit vreodată. Însă nici gâtul acestuia nu depășea 2,5 metri lungime. Un plesiozaur, așa cum se spune că ar fi Monstrul din Loch Ness nu depășea nici el 7 metri lungime. În plus, mediul acvatic în care trăia i-ar fi permis să aibă un gât atât de lung. La această întrebare a răspuns Michael Taylor, paleontolog în cadrul Universității din Bristol, Anglia.

În studiile sale, Taylor a aflat că oasele gâtului sauropodelor erau extrem de ușoare, asemănătoare cu ale păsărilor moderne. Mușchii, tendoanele și ligamentele acestora erau astfel poziționate încât să face mișcările gâtului cât mai ușoare și mai eficiente. În plus, sauropodele prezentau un tors puternic și picioare rezistente ce formau o platformă suficient de stabilă pentru un gât uriaș. Girafa, în schimb, are un tors relativ mic. În aceeași ordine de idei, sauropodele aveau până la 19 vertebre în zona gâtului, în timp ce mamiferele nu au mai mult de șapte. Cât despre motivul apariției unor asemenea gâturi, savanții nu au căzut de acord asupra teoriei câștigătoare.

\"(w540)

O ipoteză susține că sauropodele au dezvoltat o atare trăsătură pentru a se putea hrăni cu frunzele aflate la înălțime, în timp ce alta spune că animalele în cauză își foloseau gâtul asemenea unui aspirator atunci când rumegau iarba aflata pe sol, comportament similar cu al gâștelor de azi. O ultima teorie susține că gâturile lungi erau mai atractive pentru femele, însă nu există dovezi care să susțină un astfel de fapt.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here