Perturbarea unor componente proteice din sângele uman poate determina, în maxim două zile, moartea țânțarilor care se hrănesc cu acesta, anunță o echipă de biochimiști de la Universitatea din Arizona. Experimentele acestora au demonstrat ca peste 90% dintre țânțarii afectați au sucombat în cel mult 48 de ore după ce au înțepat o persoană, fără a mai fi capabili să atace pe altcineva.
Descoperirea oamenilor de știință americani dă speranțe celor care luptă pentru combaterea bolilor transmise de țânțari, mai ales malaria, febra dengue sau febra galbenă. „Ideea de la care a pornit întreagul experiment este următoarea: dacă un țânțar nu va putea fi capabil să digere sângele ingerat, el nu va mai fi capabil să muște și eventual să infecteze o altă persoană. Mai mult, imposibilitatea de a digera hrana nu îi va mai permite acestuia să încheie ciclul de depunere a ouălelor și îl va ucide într-o perioadă de timp relativ scurtă. Iar noi putem face asta modificând anumite procse biochimice care au loc la nivel sanguin”, susține Roger Miesfield, unul dintre profesorii implicați în proiect.
Cea mai simplă metodă ar fi aceea prin care oamenii să ingereze o pilulă care să producă schimbările necesare în organism, fără însă a afecta în vreun fel sănătatea persoanei în cauză. O astfel de pastilă nu există încă, dar cercetătorii încearcă să identifice genele unice ale țânțarului care pot servi ca țintă a medicamentului respectiv fără efecte adverse asupra omului. Cert este că apariția tratamentului nu mai este decât o problemă de timp, afirmă specialiștii americani.
Un țânțar poate ingera la o singură masă o cantitate de sânge egală cu propria greutate. Aceasta este echivalentul unei mese constând în circa 12 kilograme de carne, 0,5 kilograme de unt și cam tot atâta zahăr pentru o persoană de aproximativ 58 de kilograme. Pentru a-și asigura toți nutrienții necesari, țânțarii se hrănesc și cu nectarul florilor, doar femele fiind cele care au nevoie de proteinele din sânge și asta doar atunci când se pregătesc să depună ouăle. Dacă un țănțar găsește suficiente victime, el poate trăi până la trei săptămâni, timp în care poate depune peste 100 de ouă.