Este de mult timp acceptată ideea că oamenii nu au amintiri clare în primii ani. Acest fenomen, numit amnezie infantilă, se referă la incapacitatea de a-și aminti evenimentele care au avut loc în timpul copilăriei timpurii. Pentru mulți, această amnezie a fost văzută ca un proces natural, din cauza dezvoltării incomplete a creierului, în special a hipocampului, regiunea responsabilă de formarea amintirilor. Cu toate acestea, un nou studiu revoluționar provoacă această idee și ar putea foarte bine să revoluționeze înțelegerea noastră asupra memoriei copiilor.
Amnezia copilăriei este un fenomen care ia intrigat de multă vreme pe oamenii de știință. Se referă la incapacitatea copiilor de a-și aminti evenimentele care au avut loc înainte de vârsta de 3 sau 4 ani. De zeci de ani, cercetătorii au atribuit acest decalaj de memorie imaturității structurilor creierului sugarului, în special a hipocampului. Hipocampul este o zonă cheie a creierului, responsabilă pentru gestionarea memoriei pe termen lung și formarea amintirilor. La copiii foarte mici, această regiune nu este încă pe deplin dezvoltată, ceea ce îi face pe cercetători să creadă că pur și simplu nu au capacitatea de a crea amintiri durabile. Conform acestei ipoteze, memoria episodică – memoria care ne permite să ne amintim momente specifice, precum o zi de naștere sau o întâlnire specială – nu ar fi la îndemâna bebelușilor. Amintirile episodice sunt în general asociate cu dezvoltarea cognitivă avansată, implicând nu numai capacitatea de a înregistra evenimente, ci și de a le organiza într-un context precis în timp și spațiu. Copiii mici, al căror hipocamp este încă în curs de dezvoltare, păreau așadar incapabili să gestioneze informații atât de complexe. Un studiu recent tocmai a dat peste cap această viziune.
O echipă de cercetători de la Universitatea Yale, condusă de profesorul Nick Turk-Browne, a decis să aprofundeze această întrebare folosind imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI). În esență, fMRI permite observarea activității creierului în timp real, iar cercetătorii au venit cu ideea de a-l folosi pentru a măsura activitatea creierului sugarilor în timp ce le arătau imagini. Experimentul a fost simplu, dar inteligent: bebelușii au fost rugați să se uite la imagini, apoi unul dintre ei li s-a arătat din nou, iar cercetătorii au observat dacă au reacționat diferit la imaginea pe care o văzuseră deja.
Ipoteza a fost că, dacă un bebeluș recunoaște o imagine, s-ar uita la ea mai mult decât noua imagine, arătând că a memorat-o. Și exact asta au observat: cu cât un bebeluș se uită mai mult la o imagine familiară, cu atât mai multă activitate în hipocampul său. Rezultatele acestui studiu provoacă, prin urmare, ideea preconcepută că hipocampul bebelușilor nu este suficient de matur pentru a stoca amintiri. Cercetătorii au observat o activitate puternică în zona creierului asociată cu memoria episodică, aceeași regiune care permite adulților să-și amintească evenimente specifice. S-a constatat că acest fenomen este mai pronunțat la bebelușii de peste un an, dar a fost observat și la sugarii mai mici, sugerând că capacitatea de a forma amintiri specifice se dezvoltă cu mult înainte de cei 3 sau 4 ani care se credea că sunt necesari. Acest studiu, publicat în Science, arată că bebelușii își pot crea amintiri în primele luni de viață, ridică și o întrebare intrigantă: de ce aceste amintiri nu persistă până la vârsta adultă? O ipoteză propusă de cercetători este că, deși aceste amintiri sunt create, este posibil să nu fie stocate permanent. O posibilitate este ca aceste amintiri să fie înregistrate doar pe termen scurt și să nu fie consolidate într-un mod care să poată fi accesat mai târziu în viață.
O altă ipoteză este că aceste amintiri încă există, dar sunt pur și simplu „inaccesibile” creierului nostru adult. Cu alte cuvinte, aceste amintiri ar putea persista într-un fel, dar să fie blocate într-o zonă a creierului pe care nu o putem accesa. Acest lucru sugerează că amnezia copilăriei poate să nu fie o problemă de eșec în crearea amintirilor, ci o problemă de regăsire.
