De când vorbesc oamenii? Până acum, datarea apariției limbajului a fost o enigmă. Între fosile, artefacte și teorii lingvistice, niciun indiciu nu ne-a permis să răspundem cu certitudine la această enigmă. Cu toate acestea, studiind genetica populațiilor umane timpurii, este posibil ca cercetătorii să fi găsit cheia misterului. Un studiu recent, bazat pe analiza ADN-ului nostru, care a fost publicat în Frontiers in Psychology, propune o ipoteză surprinzătoare: aveam deja capacitatea de a vorbi cu cel puțin 135.000 de ani în urmă.
Până acum, teoriile despre apariția limbajului s-au bazat în principal pe dovezi fosile și arheologice. De exemplu, unii oameni de știință cred că modificarea laringelui și a craniului la Homo sapiens a sugerat capacitatea de a produce sunete articulate. Alții s-au bazat pe urmele timpurii ale gândirii simbolice pentru a deduce că limbajul trebuie să existe deja. Cu toate acestea, acestor abordări le lipsea o bază temporală solidă. Aici echipa de cercetători, condusă de Shigeru Miyagawa de la MIT, a adoptat o metodă nouă. În loc să analizeze rămășițele materiale, ei au studiat ADN-ul populațiilor umane antice. Raționamentul lor se bazează pe un principiu simplu: toate limbile lumii provin dintr-o limbă comună. Acum, dacă știm când primele grupuri umane au început să se separe geografic, putem estima când a fost vorbită această limbă originală.
Din acest motiv, cercetătorii au analizat cincisprezece studii genetice care acoperă ultimii optsprezece ani. Aceste studii s-au bazat pe ADN mitocondrial (moștenit de la mamă), cromozomul Y (moștenit de la tată) și secvențierea întregului genom. Rezultatul? Toate datele converg către un punct comun: în urmă cu aproximativ 135.000 de ani, Homo sapiens încă forma o populație unită înainte de a începe să se împrăștie în întreaga lume. Aceasta înseamnă că capacitatea lingvistică trebuie să fi fost deja prezentă înainte de această primă separare majoră.
Dacă Sapiens poseda capacitatea biologică de a vorbi acum 135.000 de ani, asta nu înseamnă că limba, așa cum o cunoaștem astăzi, exista deja în acel moment. Potrivit cercetătorilor, ar fi fost nevoie de câteva zeci de mii de ani pentru ca această capacitate să se traducă într-un sistem de comunicare cu adevărat structurat. Dovezile arheologice arată că de la 100.000 de ani î.Hr., oamenii au început să producă obiecte cu o puternică valoare simbolică. Pigmenții ocru roșu au fost folosiți pentru a decora scoici și unelte, au apărut gravuri complexe pe oase și pietre și au apărut forme mai sofisticate de organizare socială. Această explozie de creativitate și gândire simbolică sugerează o tranziție majoră: limbajul nu mai era doar o capacitate latentă; devenise un instrument activ de comunicare între indivizi.
Potrivit lui Miyagawa și colegilor săi, această transformare a limbajului trebuie să fi jucat un rol cheie în dezvoltarea umană. Ar fi permis o mai bună transmitere a cunoștințelor, ar fi consolidat coeziunea grupului și ar fi facilitat cooperarea. Cu alte cuvinte, în urmă cu aproximativ 100.000 de ani, oamenii nu se mai mulțumiu doar să aibă capacitatea de a vorbi: de fapt vorbeau, făceau schimb de idei și își transmiteau cunoștințele într-un mod organizat.
Deși acest studiu oferă elemente solide pentru înțelegerea originii limbajului, nu este unanim. Problema datei exacte a apariției limbajului rămâne un subiect de intensă dezbatere. Unii cercetători cred că limba ar putea fi mult mai veche. Studiile bazate pe anatomia hominidelor sugerează că specii precum Homo heidelbergensis, acum 600.000 de ani, posedau deja abilități vocale avansate. Alții merg chiar mai departe și sugerează că unele forme rudimentare de limbaj ar fi putut exista printre Australopitecine în urmă cu mai bine de două milioane de ani. Pe de altă parte, unele teorii postulează că limbajul s-a dezvoltat într-o manieră foarte graduală. În loc să fie un eveniment brusc, ar fi evoluat în pași mici în timp, pe măsură ce nevoile de comunicare au devenit mai complexe.
În sfârșit, un punct esențial rămâne fără răspuns: cum putem demonstra cu certitudine că strămoșii noștri au vorbit? Spre deosebire de unelte sau opere de artă, limbajul nu lasă urme fosile. Arheologia și genetica pot oferi indicii, dar nu pot, pentru moment, să ofere dovezi de nerefuzat pentru existența limbajului la un moment dat.
