De ce simțul umorului (probabil) nu vine de la părinți

A avea simț al umorului este o calitate pe care o admirăm la ceilalți, pe care uneori o cultivăm acasă și pe care adesea o considerăm înnăscută. La urma urmei, nu este oare ca inteligența, creativitatea sau urechea muzicală? Dar, potrivit unui nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea Aberystwyth din Regatul Unit, această presupunere ar putea fi greșită: simțul umorului nu este transmis prin gene. O concluzie la fel de tulburătoare pe cât este de neașteptată. Studiul a fost publicat în Twin Research and Human Genetics.

Măsurarea umorului nu este ușoară. Ceea ce o face pe o persoană să râdă o poate lăsa complet indiferentă pe alta, deoarece râsul este o chestiune de cultură, context și percepție. Pentru a depăși acest obstacol, cercetătorii au folosit o metodă care a devenit standard în studiile despre umor: au rugat un număr mare de participanți să scrie legende pentru desene animate din The New Yorker. Peste 1.300 de gemeni au participat la experiment. Fiecare geamăn a trebuit să inventeze o legendă amuzantă pentru două desene: unul înfățișând un urs ud servind într-un restaurant, celălalt — o casă în spațiu. După ce legendele au fost trimise, acestea au fost evaluate folosind un model statistic riguros, care a permis atribuirea unui scor obiectiv de „capacitate umoristică” fiecărui participant. În paralel, gemenii și-au evaluat propriul simț al umorului, precum și pe cel al fratelui sau surorii lor. Astfel, cercetătorii au putut analiza nu doar performanța reală, ci și percepțiile reciproce.

Rezultatele sunt clare: corelația dintre scorul umorului la gemenii monozigoți (identici genetic) nu este semnificativ mai mare decât cea observată la gemenii dizigoți (care au în comun doar 50% din gene). Cu alte cuvinte, genele nu explică abilitatea de a-i face pe ceilalți să râdă. O altă constatare surprinzătoare: participanții s-au dovedit a fi judecători slabi ai propriului umor. Autoevaluarea lor a avut o corelație redusă cu scorul real, în timp ce evaluarea făcută de geamănul lor a fost mult mai precisă. Se pare că un frate sau o soră geamănă te cunoaște mai bine decât crezi — dar asta nu înseamnă că glumele tale provin de la părinți.

Această descoperire contrazice o idee adânc înrădăcinată în cercetarea psihologiei evoluționiste: că umorul este o trăsătură selectată pentru beneficiile sale sociale și reproductive. Se crede că promovează coeziunea grupului, reduce stresul în situațiile de conflict și constituie un atu în căutarea partenerilor. Dacă este într-adevăr atât de valoros din punct de vedere evolutiv, cum se explică faptul că nu este moștenit, așa cum se întâmplă cu alte abilități cognitive sau creative?

Autorul principal al studiului, Gil Greengross, recunoaște că rezultatele sunt derutante. El sugerează că simțul umorului ar putea fi un fenomen mai complex decât pare, influențat de o combinație subtilă de trăsături de personalitate, abilități cognitive și, mai presus de toate, factori de mediu. Experiențele sociale, cultura, educația sau chiar prieteniile ar putea juca un rol mult mai important decât ADN-ul.

Totuși, este necesară prudență. Cercetarea nu ne permite să conchidem definitiv că umorul nu are nicio bază genetică. Studiul se bazează pe un tip foarte specific de umor — cel al legendelor din benzi desenate — care nu reflectă neapărat alte forme, mai spontane sau mai sociale (precum jocurile de cuvinte, improvizația sau satira). În plus, majoritatea participanților erau persoane în vârstă, ceea ce ar putea influența rezultatele, mai ales prin diferențele generaționale în aprecierea umorului. În cele din urmă, așa cum subliniază și echipa, acesta este primul studiu de acest tip. Vor fi necesare cercetări suplimentare, cu metodologii diferite și eșantioane mai variate, pentru a confirma sau nu aceste rezultate.

Dacă aceste concluzii vor fi confirmate, ele ar putea schimba profund modul în care înțelegem „simțul umorului”. Mai degrabă decât un dar primit la naștere, acesta pare a fi un limbaj cultural și social, învățat prin experiențe, interacțiuni și influențele celor din jur. Iar asta ar fi o veste bună: ar însemna că umorul poate fi cultivat și că oricine, cu puțină practică, poate învăța să-i facă pe ceilalți să râdă. Așadar, data viitoare când spui o glumă nereușită familiei tale, nu da vina pe gene. Probabil e doar o chestiune de exercițiu.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România