0
(0)

Prelucrarea pieilor este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale oamenilor putând fi considerată una din cele mai vechi creaţii culturale ale umanităţii. Arheologii vin în susţinerea acestei teorii prin descoperirile lor. Încă din timpurile preistorice oamenii utilizau pieile; mari şi mici, mai puţin sau mai mult prelucrate, pieile erau utilizate pentru acoperirea corpului sau ca elemente decorativ – protective la locuinţele strămoşilor noştri.

Pielea, în conceptul Profesorului G. Reich (2003) de la TFL este „un material vechi care va avea întotdeauna un viitor”, iar astăzi acest adevăr este mai mult ca oricând valabil. 99% din pieile brute prelucrate de tăbăcăriile europene (aici fiind incluse și tăbăcăriile românești) provin de la animale care au fost crescute în principal în alte scopuri economice (lână, lapte și/sau producție de carne).

Pieile brute sunt „produse secundare regenerabile” care sunt recuperate și transformate, în tăbăcării, printr-o secvență complexă de operații chimice și mecanice, într-un material intermediar cu valoare adaugată mare pentru o serie de industrii strategice.

Până în zilele noastre, pieile nu şi-au schimbat principalele destinaţii în viaţa omului, doar şi le-au diversificat pe măsură ce au crescut abilităţile acestuia de a prelucra pieile brute de la tot mai multe animale, păsări şi peşti. Printre sortimentele cele mai solicitate astăzi se numără: pieile pentru confecţii încălţăminte şi haine, pieile pentru tapiţerie mobilă şi auto, pieile pentru articole de marochinărie etc.

ICPI, în calitate de „rezervor” de competențe și cunoștințe colaborează cu IMM-urile din sector pentru dezvoltarea și aplicarea de noi materiale și tehnologii performante atât din punct de vedere tehnic cât și ecologic deoarece sustenabilitatea industriei de pielărie se bazează în mod esențial pe patru elemente cheie și anume:

  • amprenta de carbon
  • amprenta de apă
  • amprenta resursei
  • amprenta toxicologică.

Inovarea în activitatea noastră din domeniul pielăriei este reprezentată de tehnologiile prietenoase cu mediul, de pieile funcționalizate și cu proprietăți smart (rezistență la apă, la murdărire, autocurățare etc.).

Și deoarece ciclul vieții se aplică și în activitățile noastre, ne-am întors la origini și am dezvoltat colaborări cu muzee, biblioteci și arhive care dețin obiecte și documente istorice din piele și pergament. Astfel, prin realizarea de piei și pergamente conform unor tehnologii originale, asigurăm proceduri și materiale durabile pentru restaurarea și conservarea obiectelor/documentelor istorice, contribuind în acest fel la păstrarea și transferul mesajului istoric și cultural între generații.

Încălțămintea, 
de la modă la sănătate

Nu este de ajuns ca încălțămintea să arate perfect, să fie în tendințele modei și să fie realizată utilizând tehnologii performante, trebuie să se acorde o importanță mai mare caracteristicilor sale utilitar-funcționale. Articolele de încălțăminte obișnuită, produse în masă, sunt de multe ori incomode și total contraindicate.

Întrucât dimensiunile piciorului și cele ale interiorului încălțămintei de multe ori nu se potrivesc, se impune realizarea unor produse de încălțăminte având o construcție particulară, dimensiuni și forme speciale, care să conțină sisteme și elemente de corecție a eventualelor patologii ale piciorului (calapod particularizat, inserții corectoare sau compensatoare, sisteme de control a mișcării, tălpi speciale, piei ecologice pentru fețe și căptușeli etc.).

În ultimii ani INCDTP – Sucursala ICPI s-a implicat activ în promovarea încălțămintei ca și dispozitiv medical, în condițiile în care atât industria de profil cât și sistemul de educație profesională existente au fost și încă mai sunt orientate în principal către producția de serie.

Prin participarea în proiecte de cercetare atât la nivel național cât și internațional, s-a căutat construirea unor parteneriate cu instituții de învățământ și cercetare atât din domeniul tehnic dar în special din cel medical; utilizarea unor echipamente moderne de analiză biomecanică și antropometrică a piciorului și a sistemelor CAD-CAM în proiectarea încălțămintei personalizate/medicale repre­zintă o preocupare constantă a Departamentului de Încălțăminte și Design și a Departamentului de Cercetare Cauciuc ale institutului.

Abordarea unitară la nivel European a acestui domeniu specializat al încălțămintei personalizate/medicale, reprezintă o con­tri­buție semnificativă la menținerea sănătății publice și unul din obiectivele permanente ale ICPI.

Biomateriale colagenice pentru farmacie, 
medicină și cosmetică

În cadrul Sucursalei ICPI a INCDTP există din 1973 Departamentul de Cercetare Colagen având ca activitate biomaterialele colagenice. Colagenul este unul dintre cele mai utilizate biomateriale, fiind perceput de organism ca un constituent şi nu ca material străin. Biocompatibilitatea excelentă şi siguranţa datorată caracteristicilor biologice fac colagenul resursa principală în aplicaţiile medicale, stomatologice şi farmaceutice.

Departamentul Colagen produce şi comercializează dispozitivele medicale PANCOL – pansament colagenic pentru tratamentul arsurilor și escarelor GEVICOL® – bureți de colagen cu violet de gențiană și xilină pentru tratamentul ulcerelor varicoase și crema cu colagen si vitamine, produse identificate/ notificate cu marcajul CE.

Principalele direcţii de cercetare, dezvoltare și inovare se îndreaptă în prezent către dezvoltarea unor compuşi activi pe bază de colagen pentru industria farmaceutică, sisteme topice şi transdermice pentru cosmetice şi medicină, implanturi pentru stomatologie şi chirurgie plastică.

Rezultatele recente ale proiectelor de cercetare au condus la realizarea de noi produse brevetate și premiate la târguri și expoziții internaționale cum ar fi pansamentul antimicrobian pe bază de colagen, zeolit și ulei esențial (ESSENTIALCOLL), conductorul nervos pentru regenerarea nervilor periferici (BIOCONDNERV), membrană de colagen cu doxiciclină pentru aplicații în stomatologie (DOXICOLL) etc.

Toate aceste produse sunt în stadiul de experimentare pre-clinică sau clinică, la un pas de a fi pe piața medicală. Departamentul Colagen al ICPI asigură astfel pe piaţa românească produse cosmetice, medicale, comparabile cu cele din import, dar cu un preţ de vânzare mult mai scăzut.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here