O descoperire științifică făcută recent în Germania a dat peste cap înțelegerea noastră despre panda gigant. Mult timp considerați a fi niște pașnici mâncători de bambus, strămoșii lor îndepărtați erau de fapt omnivori, capabili să mănânce atât plante, cât și carne. Această nouă revelație, rezultatul analizei fosilelor unui panda străvechi, aruncă lumină asupra evoluției complexe a acestei specii și ridică multe întrebări cu privire la modul în care urșii panda au ajuns să adopte dieta lor specifică.
Urșii panda gigantici de astăzi sunt renumiți pentru dieta lor singulară și exigentă. Deși sunt clasificați drept carnivori, un grup de animale adaptate în general la o dietă bazată pe carne, urșii panda moderni se disting prin dependența lor aproape exclusivă de bambus. De fapt, aproximativ 99% din dieta lor constă din lăstari, frunze și tulpini de bambus. Pentru a compensa valoarea nutritivă scăzută a bambusului, care este sărac în proteine și calorii, panda trebuie să mănânce cantități uriașe de bambus (până la 38 kg pe zi). Ca urmare, ei petrec până la paisprezece ore pe zi mâncând. Alegerea bambusului este cu atât mai interesantă cu cât panda gigant are încă un sistem digestiv carnivor. Stomacul și intestinele lor nu sunt foarte bine adaptate la descompunerea fibrelor vegetale, ceea ce le face mult mai puțin eficiente decât erbivorele specializate în extragerea nutrienților din plante. Pentru a compensa această limitare, panda se bazează pe fălcile lor puternice și pe molarii mari și turtiți pentru a zdrobi tulpinile dure de bambus. Sistemul lor digestiv include, de asemenea, o floră bacteriană intestinală care îi ajută să digere parțial celuloza vegetală, dar acest proces nu este nici pe departe la fel de eficient ca cel al rumegătoarelor, de exemplu.
Acest comportament alimentar a intrigat mult timp oamenii de știință. De ce un animal cu caracteristicile fiziologice ale unui carnivor s-ar specializa într-o dietă atât de săracă și neobișnuită? Nu s-a găsit încă un răspuns definitiv la această întrebare, dar ar putea fi legat de o anumită nișă ecologică și de disponibilitatea abundentă a bambusului în anumite regiuni din China, unde trăiesc panda. Problema evoluției către această dietă erbivoră este, de asemenea, fascinantă. Când a avut loc tranziția? Descoperirea fosilei Kretzoiarctos beatrix în Germania ar putea oferi, în sfârșit, câteva răspunsuri la această enigmă. Ele au fost prezentate într-un articol publicat în Papers in Palaeontology.
Echipa internațională de cercetători din spatele acestei descoperiri a scos recent la iveală rămășițele animalului în situl Hammerschmiede, renumit pentru comorile sale preistorice. Aici a fost descoperită fosila, veche de mai bine de 11 milioane de ani, acest strămoș al urșilor panda giganți moderni era mai mic, dar la fel de robust, cântărind aproximativ 100 kg. Spre deosebire de urșii panda moderni, care se hrănesc exclusiv cu bambus, K. beatrix avea o dietă omnivoră, consumând atât plante, cât și carne. Analiza detaliată a dinților săi a arătat că nu era specializat în plante dure, ca descendenții săi moderni. În schimb, dinții săi prezintă caracteristici similare cu cele ale urșilor bruni moderni, capabili să se adapteze la o mare varietate de alimente, fie ele vegetale sau din carne.
În timpul acelorași săpături, cercetătorii au scos la iveală și fosilele a zeci de alte specii, inclusiv prădători de toate dimensiunile: de la mici animale asemănătoare nevăstuicilor, care cântăresc mai puțin de un kilogram, până la impunători tigri cu dinți de sabie. Această diversitate reflectă un ecosistem înfloritor în care carnivore specializate și omnivore precum K. beatrix puteau coexista, fiecare într-o nișă ecologică specifică. Descoperirea lui K. beatrix are implicații directe asupra înțelegerii noastre privind evoluția pandasilor giganți moderni. Ea sugerează că specializarea urșilor panda într-o dietă bazată exclusiv pe bambus s-a dezvoltat doar mai târziu în istoria lor evolutivă.