Un nou studiu, desfăşurat de o echipă internaţională de cercetători, publicat în revista Science, indică faptul că nivelurile de CO2 din atmosferă au efecte mai puţin drastice, decât se considera până acum, asupra climei.
Modelele climatice realizate până în prezent au fost întocmite pe baza măsurătorilor meteorologice efectuate în ultimii 150 de ani, pentru a estima sensibilitatea climatică la creşterea nivelurilor de dioxid de carbon din atmosferă.
Pentru a face prognoze climatice pe baza acestor modele, cercetătorii au dublat, pentru estimarea temperaturilor viitoare, cantităţile de CO2 din atmosferă înregistrate în perioadele pre-industriale.
Noul studiu încorporează în modelele climatice deja existente, pentru mai multă precizie în prognozarea temperaturilor viitoare, date paleoclimatice .
Coordonatorul studiului, Andreas Schmitter, de la Universitatea Statului Oregon a arătat că urmărind temperaturile înregistrate în perioada ultimei Glaciaţiuni, din urmă cu 21.000 de ani, atunci când oamenii nu aveau vreun impact asupra temperaturilor globale, el şi colegii săi au observat că această perioadă nu a fost atât de rece pe cât indicau estimările anterioare. În continuare, concluzionează: „aceste fapte indică faptul că efectele CO2 asupra climei sunt mai mici decât se credea.”
Noile modele climatice realizate prezic că un nivel dublu al cantităţilor de dioxid de carbon din atmosferă, faţă de epoca pre-industrială, va ridica temperatura pe suprafaţa terestră cu 1.7-2.6 grade Celsius. Aceasta reprezintă o creştere mult redusă faţă de Raportul IPCC din 2007, care indica creşteri ale temperaturii de 2-4.5 grade Celsius. Totodată, creşterea medie estimată a temperaturilor ajunge la 2 grade Celsius, faţă de vechea estimare de 3 grade.
Chiar şi în aceste condiţii, un alt cercetător implicat în noul studiu, paleoclimatologul Antoni Rossel-Mele, de la Universitatea Autonomă din Barcelona, Spania, avertizează asupra faptului că noile rezultate nu trebuie să reducă eforturile de limitare a influenţei negative umane asupra mediului.