0
(0)

Roboții au nevoie de camere și senzori pentru a naviga și de sisteme de localizare sofisticate pentru a li se stabili poziția. Acum, același tip de tehnologii este adaptat persoanelor nevăzătoare, pentru a se deplasa independent, atât în spații închise, cât și în afara lor.

 

O astfel de adaptare, posibilă cu ajutorul lui Edwige Pissaloux și al colegilor de la Institutul de Sisteme Inteligente și de Robotică din cadrul Universității Pierre și Marie Curie din Paris, Franța, constă dintr-o pereche de ochelari echipată cu camere și cu senzori asemenea celor folosite în explorarea cu roboți, ochelari pe care nevăzătorii vor partă.

Sistemul, dezvăluit recent, produce o hartă tridimensională a mediului în care se află utilizatorul, precum și poziția acestuia în spațiu, poziție permanent actualizată și afișată în mod simplificat pe un dispozitiv electrnic Braille mandevrabil manual. Posibil, această metodă le va permite orbilor să se miște fără ajutor, indiferent unde doresc să ajungă, mai ales că sistemul nu doar le va permite să ocolească obstacolele, ci și să-și dea seama de organizarea socială a mediului – spre exemplu unde se află ei în raport cu farmacia, cu piața, sau cu intersecția.

Sursa

Foto: WarmSleepy via Flickr

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here