De câțiva ani, asteroidul Ryugu a captivat oamenii de știință din întreaga lume. Datorită sondei japoneze Hayabusa-2, mostre prețioase au fost aduse pe Pământ, oferind o fereastră unică spre compoziția și istoria primelor corpuri solide formate în sistemul nostru solar. Recent, o descoperire surprinzătoare a îmbogățit acest corpus deja excepțional: identificarea unui mineral numit djerfisherit, care, teoretic, nu ar fi trebuit să se afle niciodată pe Ryugu. Fenomenul ridică întrebări noi și fascinante despre formarea și evoluția timpurie a sistemului solar.
Ryugu, cu un diametru de aproape un kilometru, este fragmentele rămase dintr-un corp mult mai mare, format acum circa 4,5 miliarde de ani, chiar la începutul istoriei sistemului solar. Acest corp părinte, alcătuit din gheață și materiale stâncoase, s-a dezvoltat într-o regiune rece, aflată la marginea exterioară a sistemului solar, unde temperatura nu depășea 50°C. Această căldură moderată permitea existența apei lichide — dar doar în cantități limitate. Până de curând, acest tablou schița un asteroid omogen, rece și apos, puțin probabil să conțină minerale formate în condiții radical diferite.
Însă djerfisheritul este tocmai un astfel de mineral. Cunoscut în principal din meteoriții proveniți din sistemul solar interior — o zonă mult mai caldă și săracă în apă — djerfisheritul se formează din gaze sau fluide metalice la temperaturi de peste 350°C. Descoperirea sa pe Ryugu, făcută de cercetătorii de la Universitatea din Hiroshima, a surprins întreaga comunitate științifică. E ca și cum ai găsi o sămânță tropicală în mijlocul ghețurilor arctice. Descoperirea sugerează fie existența unor medii locale neașteptate pe asteroid, fie un transfer de materiale pe distanțe uriașe în perioada timpurie a sistemului solar. Ambele ipoteze indică o complexitate mult mai mare decât se presupunea inițial.
Două scenarii principale ar putea explica această anomalie. Primul: Ryugu a încorporat, în timpul formării sale, materiale foarte diferite, provenite din regiuni îndepărtate ale sistemului solar. Această ipoteză implică un proces activ de amestecare și redistribuire rapidă a materiei în primele milioane de ani, un fenomen esențial pentru înțelegerea arhitecturii inițiale a sistemelor planetare. Al doilea scenariu sugerează o evoluție termică mai complexă a asteroidului, cu buzunare locale în care temperaturile au atins valori suficient de mari pentru a permite formarea djerfisheritului. Aceasta contrazice imaginea unui corp rece și uniform, indicând o chimie eterogenă, influențată de procese interne variate.
Importanța acestei descoperiri rezidă în perspectivele pe care le deschide asupra proceselor de formare planetară. Analiza modului și locului în care s-au amestecat materialele în astfel de asteroizi ne ajută să rafinăm modelele privind geneza sistemelor solare. Aceste corpuri mici sunt, de fapt, relicve ale celor mai vechi structuri solide din sistemul nostru — martori minerali ai temperaturilor, mișcărilor și reacțiilor chimice de acum miliarde de ani. Studiul, publicat în Meteoritics & Planetary Science și coordonat de profesorul Masaaki Miyahara, subliniază nevoia unor cercetări suplimentare pentru a elucida aceste mistere și pentru a descifra indiciile lăsate de mineralele ascunse în mostrele cosmice.
Fiecare nouă informație extrasă din probele aduse de Hayabusa-2 este un pas înainte în încercarea noastră de a reconstrui acest vast puzzle cosmic.
Poll: Care credeți că este explicația cea mai plauzibilă pentru prezența djerfisheritului pe asteroidul Ryugu?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply