0
(0)

Economia circulară este aceea în care sistemele de fabricație sunt proiectate să funcționeze ca bucle închise de produse și materie primă. Produsele fabricate capătă astfel o viață mai lungă, sunt ușor de reparat, recondiționat, remanufacturat și reciclat.

Compania românească Software Imagination & Vision (SIMAVI) este partener tehnic într-un proiect important de cercetare-dezvoltare finanțat de Uniunea Europeană, care se numește „ReCiPSS” (Resource-efficient Circular Product-Service Systems  – Sisteme circulare de servicii și produse eficiente din punct de vedere al resurselor) al cărui domeniu de specialitate se află în economia circulară.

Proiectul care promovează economia circulară

ReCiPSS face parte din lanțul de proiecte europene de cercetare finanțate de Uniunea Europeană, în cadrul programului Horizon2020, în baza acordului de finanțare nr. 776577-2.

ReCiPSS beneficiază de sprijinul tehnic, economic, industrial și informațional al unui consorțiu de 13 parteneri (cinci tehnici, din care face parte și SIMAVI, doi producători industriali și șase furnizori de cunoștințe în domeniu) din opt țări, coordonatorul fiind Institutul Regal de Tehnologie KTH, din Suedia.

Cum toată lumea caută soluții pentru a contracara încălzirea globală, economia circulară aduce beneficii majore atât în mediul natural, prin reducerea numărului de deșeuri, a resurselor consumate pentru producții industriale și a emisiilor poluante, cât și în zona de business prin crearea locurilor de muncă și reducerea costurilor de producție.

Așadar, ReCiPSS se implică în domeniu prin implementarea sistemelor circulare de fabricație în mediul industrial și economic, în care sistemele de producție sunt proiectate să funcționeze ca bucle închise de produse și materiale, unde produsele vor fi folosite pe o perioadă mult mai lungă, vor fi mai ușor de reparat, recondiționat și reciclat.

Consorțiumul vine cu soluții inovatoare de model de business, tehnologii, logistică și design, activând în două industrii de producție: automobile  și “mărfuri albe” (reprezentând un jargon industrial, cu referință la bunuri de folosință îndelungată sau electrocasnice mari precum frigiderele sau mașinile de spălat care erau fabricate inițial doar în culoarea albă).

SIMAVI este o companie de IT din România cu un portofoliu robust în ceea ce privește proiectele de cercetare europeană, fiind prezentă în proiecte din domeniul sănătății, securității, energie, orașe inteligente, industrie, agricultură și multe altele. În cadrul ReCiPSS are rolul de partener tehnic atât în dezvoltarea platformei auto, cât și în cea de “mărfuri albe”.

Crearea platformelor IT, în cadrul proiectului, pentru managementul ciclurilor de viață multiple ale produselor, a permis desfășurarea monitorizării utilizării de la distanță în cazul mașinilor de spălat, precum și colaborarea în lanțul valoric în cazul pieselor auto.

Platforma de “mărfuri albe” a implementat o schemă circulară cu plată per spălare în 4 țări europene, cu ajutorul produselor create de partenerul industrial Gorenje, dând în folosință pentru proiect 300 de mașini de spălat.

Platforma pentru piese de schimb auto, prin partenerul industrial Bosch, eficientizează fluxul de logistică inversă pentru 80.000 de piese auto, permițând și altor părți interesate din piață să închidă bucla, cu ajutorul unui furnizor de servicii.

Ce face, concret, compania românească SIMAVI în acest proiect?

SIMAVI este implicată împreună cu partenerul C-ECO în dezvoltarea sistemelor circulare de fabricație. Împreună, implementează interfețele de management al pieselor auto ce intră în bucle economice, implementează platforma pentru companiile ce participă în business (angrosiștii și cei ce recondiționează produsele), platforma de suport (folosită de utilizatorii care au nevoie de informații cu privire la funcționarea sistemului sau de îndrumare când întâmpină anumite erori), și integrează serviciile de arhitectură, ajutând platforma să intre în funcțiune în Germania.

Platforma ReCiPSS Automotive își face simțită implicarea și în afara ariei de cercetare, fiind utilizată în viața reală pentru gestiunea opțiunilor de returnare a pieselor de la atelierele auto la producătorul de recondiționare, prin intermediul angrosiștilor. Acest lucru aduce beneficii mari în optimizarea rutelor logistice, sporind eficiența procesului, îmbunătățind rentabilitatea nucleului, precum și rata de acceptare.

Mai mult, angrosistul va câștiga mai multă transparență asupra stocului său complet de piese și va putea lua decizii în cunoștință de cauză în tratarea implicațiilor financiare.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?