Situată pe platoul Saqqara, piramida lui Djoser a fost prima de acest gen care a fost construită în Egipt, marcând începutul marilor proiecte arhitecturale ale antichității. Recent, un studiu controversat a propus o nouă ipoteză îndrăzneață cu privire la tehnicile de construcție folosite pentru ridicarea acestui monument colosal. Potrivit acestei cercetări, egiptenii antici ar fi folosit un sistem hidraulic sofisticat pentru a transporta materialele necesare pentru construirea piramidei, un concept care ar putea răsturna înțelepciunea convențională despre metodele de construcție egiptene antice.
Piramida lui Djoser, situată pe platoul Saqqara, i-a fascinat de mult pe arheologi datorită dimensiunii și complexității sale. În ultimele decenii au fost propuse mai multe ipoteze pentru a explica modul în care egiptenii antici au reușit să ridice această structură de piatră veche de 4.700 de ani.
Una dintre cele mai răspândite teorii este cea a rampelor. Conform acestei ipoteze, constructorii ar fi folosit rampe pentru a transporta blocurile enorme de piatră în vârful piramidei. Aceste rampe pot fi drepte, în spirală sau în zig-zag. Ar fi fost construite rampe drepte de-a lungul părților laterale ale piramidei pentru a permite blocurilor să se ridice treptat. Rampele în spirală ar fi șerpuit în jurul piramidei, în timp ce rampele în zig-zag ar fi creat căi de acces în trepte pentru a facilita transportul blocurilor.
O altă ipoteză se concentrează pe utilizarea materialelor locale și a tehnicilor tradiționale de construcție. Conform acestei teorii, egiptenii foloseau unelte rudimentare precum pârghii, role și sănii pentru a deplasa și poziționa blocurile de piatră. Acest proces ar fi fost susținut de tehnici dovedite de manipulare și tăiere a materialelor.
Un nou studiu, postat pe site-ul revistei PLOS deși nu a trecut, deocamdată, de filtrul peer review, oferă o nouă perspectivă radicală asupra construcției piramidei lui Djoser. Potrivit cercetătorilor, egiptenii antici foloseau un sistem hidraulic sofisticat pentru ridicarea piramidei. Această ipoteză se bazează în principal pe ideea că apa Nilului, care curgea în apropierea șantierului, ar fi fost folosită în moduri inovatoare pentru a deplasa materialele de construcție. Sistemul hidraulic propus ar include un baraj lung de doi kilometri, cu pereți lați de cincisprezece metri, situat între două văi la vest de piramidă. Acest baraj ar fi servit la filtrarea sedimentelor din apă înainte de a fi direcționat către o unitate de tratare cunoscută sub numele de Deep Trench. Această instalație, care măsoară 400 de metri lungime și 27 de metri adâncime, ar fi făcut posibilă separarea particulelor de fluid pentru a evita orice înfundare a sistemului. De acolo, apa ar fi fost transportată prin conducte subterane către un lift hidraulic situat la 28 de metri sub piramidă. Acest ascensor de marfă ar fi folosit presiunea apei pentru a ridica blocurile de piatră, permițându-le să fie transportate vertical până la nivelul de construcție al piramidei. Xavier Landreau, autorul principal al studiului, spune că acest sistem reprezintă un progres major în înțelegerea noastră a tehnicilor de construcție ale vremii.
Evident, această ipoteză nu este lipsită de controverse. Mulți experți pun la îndoială validitatea concluziilor studiului. Julia Budka, arheolog la Universitatea Ludwig Maximilian din München, exprimă îndoieli deosebite cu privire la implicarea experților în egiptologie în această cercetare. Ea subliniază, de asemenea, că studiului îi lipsesc dovezi directe și că cercetătorii înșiși admit necesitatea unor studii geologice mai aprofundate pentru a le verifica ipoteza. Faptul că studiul nu a fost încă revizuit peer-review întărește criticile, deoarece comunitatea științifică așteaptă dovezi concrete și validare de către experți recunoscuți în domeniul egiptologiei și arheologiei. Deci, deși ideea unui sistem hidraulic complex pentru construirea piramidelor este fascinantă, rămâne speculativă până când sunt disponibile dovezi mai substanțiale. acestea sunt furnizate. Dacă este confirmată, această abordare ar putea totuși redefini înțelegerea noastră a tehnicilor de construcție egiptene și ar putea demonstra o ingeniozitate tehnică și mai mare decât se credea anterior.
