Eruptiile Vulcanilor Oceanici: Ecou al Separărilor Continentale Antice

Un nou studiu sugerează că erupțiile unor vulcani oceanici ar putea fi ecouri ale descompunerilor supercontinentelor, evenimente ce persistă zeci de milioane de ani după reconfigurarea suprafeței Terrei.

Cercetările recente indică faptul că, mult timp după ce continentele se separă, instabilitățile din manta, generate de aceste rupturi, continuă să erodeze bazele continentelor, desprinzând crusta și alimentând vulcanii oceanici cu un tip de magmă neobișnuit.

Acest fenomen ar putea explica existența acestor vulcani și crearea unor lanțuri muntoase oceanice precum Seamount-ul Insula Crăciunului din Oceanul Indian. Unul dintre aceste munte, Insula Crăciunului, se ridică deasupra nivelului mării, fiind o rezervație naturală renumită pentru pădurile sale tropicale luxuriante și migrația anuală a milioane de crabii (Gecarcoidea natalis) – un eveniment ce acoperă insula în carapace roșii.

Descoperirea reprezintă un „mecanism complet nou”, care modelează de asemenea compoziția mantalei, a declarat Thomas Gernon, profesor de geologie la Universitatea din Southampton din Marea Britanie și autor principal al studiului.

Seamount-ul Insula Crăciunului și alte vulcani submarini prezintă magme cu compoziții neobișnuite; acestea conțin minerale ce par mai apropiate de crusta continentală decât de cea oceanică. Cercetătorii au ipotetizat că acești vulcani ar putea să aducă la suprafață resturi ale crustei oceanice care, cu mult timp în urmă, au fost subductate în manta, transportând sedimente costiere de pe continente odată cu ele.

O altă teorie este că plumele mantalei – ridicări de stâncă din mantaua profundă – transportă material continental antic înapoi la suprafață. Dar magmele neobișnuite sunt suficient de diferite încât s-ar putea să nu existe o singură sursă care să le explice pe toate, au scris Gernon și colegii săi în lucrarea lor nouă, publicată pe 11 noiembrie în revista Nature Geoscience.

În schimb, Gernon și colegii săi sugerează că acești vulcani ar putea fi alimentați de roci continentale de diverse vârste și compoziții care se desprind în manta după rupturi continentale cataclismice. Ei au examinat roci vulcanice de pe Ridge-ul Walvis, un lanț muntos oceanic care se întinde dinspre Africa începând de lângă nordul Namibiei. Aceste roci au arătat un model în care erupțiile mai vechi conțineau magmă mai asemănătoare cu cea continentală, tranziționând treptat către compoziții mai asemănătoare cu rocile oceanice.

Folosind modele pe computer, cercetătorii au descoperit că, după o ruptură continentală, o serie de valuri tumultuoase în manta pot călători spre interiorul continentului în mișcare, răzuind crusta continentală de la baza sa ca un decojitor pe pielea unui cartof. Acest material îmbogățit cu minerale intră în manta la câțiva ani după ruperea continentală și continuă să alimenteze procesele geologice.