Cinci echipe de elevi români iau parte la faza finala a competiției spațiale „Astro Pi” organizată de către Agenția Spațială Europeană (ESA). Provocarea lansată tuturor elevilor europeni cu vârsta până la 16 ani a fost de a proiecta experimente științifice care pot fi rulate folosind senzorii Astro Pi ai unui computer aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), dar și de a scrie codurile cu care Astro Pi a trebuit programat pentru a executa aceste experimente.
Cele cinci echipe din România participante în faza finala a competiției spațiale „Astro Pi” sunt:
- „Astro Vianu Team” și „Star Gazers”, Colegiul Național de Informatica Tudor Vianu, București
- „Carmen Sylva Astro Pi”, Liceul Teoretic „Carmen Sylva”, Eforie Sud
- „Cosmos Dream”, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Cluj Napoca
- „MiBus researchers”, Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” Paşcani
Experimentele celor cinci echipe românești, alături de coduri ale unor echipe din alte 12 țări membre ale Agenției Spațiale Europene (ESA) au fost selectate din peste 180 de candidaturi de către un juriu profesionist din partea ESA și al Fundației „Raspberry Pi”, după două faze preliminare.
În prima fază, elevii au fost invitați să propună o idee de experiment care ar putea fi rulat folosind Astro Pi de la bordul Statiei Spațiale Internaționale și senzorii aferenți (Sense HAT). În faza a doua, astronautul Thomas Pesquet, aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale, a alocat echipelor selectate o misiune științifică care se va desfășura la bordul ISS folosind computerul Astro Pi Ed.
Pentru a îndeplini obiectivele misiunii, participanții au definit pașii experimentului știintific pe care îl vor desfășura si au scris codul necesar pentru operarea Astro Pi folosind limbajul de programare „Python”. Candidaturile au fost evaluate pe baza unor criterii precum valoarea științifică, inovația, fezabilitatea misiunii în contextul Stației Spațiale Internaționale, claritatea, calitatea codului.
Codurile echipelor calificate, o dată transmise către Stația Spațială Internațională, rulează pe computerul Astro Pi aflat pe modulul Columbus. La 15 mai 2017, rezultatele experimentelor vor fi publicate, iar astronautul Thomas Pesquet le va comenta de pe orbită. Datele colectate în spatiul cosmic vor fi descărcate și trimise spre Terra, unde vor fi apoi analizate de către echipele participante.
Promovarea la nivel național în România a competiției spațiale „Astro Pi” este în sarcina ESERO România. ESERO (Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială) este un proiect colaborativ între Agenția Spațială Europeană (ESA) și parteneri naționali (în România aceasta fiind Agenția Spațială Română), fiind principalul proiect al ESA de sprijinire al educației preuniversitare în statele membre ESA. Birourile ESERO promovează competiții ESA la nivel European și sunt principalele puncte de contact pentru profesori și elevi. Proiectul ESERO ridică gradul de conștientizare al tinerei generații asupra programului spațial european și a importanței sale pentru societatea și economia modernă.