Expoziții Egiptene Revoluționate: Introducerea „Parfumului Eternității” în Muzee

Mumificarea în Egiptul antic, considerată a începe în Perioada Predinastică sau chiar mai devreme, era inițial un proces natural observat în căldura aridă a deșertului care usca și conserva corpurile îngropate în nisip. Cu timpul, conservarea corpului după moarte a devenit parte a credințelor religioase egiptene. Odată cu începerea îngropării morților în morminte de piatră, departe de nisipul deshidratant, egiptenii au început să utilizeze substanțe chimice precum sarea de natron și rășinile bazate pe plante pentru embalmare.

Procedura de embalmare începea cu plasarea cadavrului pe o masă și îndepărtarea organelor interne, cu excepția inimii. Conform istoricului grec Herodotus, „Întâi extrag o parte din creier prin nări cu un cârlig de fier și injectează droguri în restul” pentru a lichefia materia rămasă din creier. Apoi, cavitatea corpului era spălată cu mirodenii și vin de palmier, după care corpul era cusut înapoi și lăsat să se deshidrateze timp de 40 de zile cu plante aromatice și saci de natron în interior. Organele uscate erau sigilate în vase canopice sau uneori reintroduse în cavitatea corpului. În final, corpul era înfășurat în mai multe straturi de pânză de in, cu amulete plasate între aceste straturi pentru a proteja decedatul de rău. Mumiile complet înfășurate erau acoperite în rășină pentru a bloca umiditatea și plasate în sicrie, de asemenea sigilate cu rășină.

Cele mai multe informații despre tehnicile de mumificare din Egiptul antic provin din câteva texte antice. Pe lângă un text numit Ritualul de Embalmare, Herodotus menționează în Histories utilizarea natronului pentru deshidratarea corpului. Detaliile specific despre mirodenii, uleiuri, rășini și alte ingrediente sunt însă foarte limitate. Știința poate ajuta la completarea acestor lacune, mai ales având în vedere metodele tot mai diverse de analiză biomoleculară, inclusiv diverse forme de cromatografie în fază gazoasă.

De exemplu, un studiu din 2018 a analizat reziduurile organice de pe învelișurile mumiei cu o tehnică numită cromatografie de gaz cuplată cu spectrometrie de masă. Cercetătorii au descoperit că învelișurile erau saturate cu un amestec de ulei de plante, un extract de plantă aromatică, o gumă sau zahăr și rășină de conifer încălzită. Un articol recent publicat în Journal of Archaeological Science a analizat compozițiile chimice ale compușilor organici volatili asociați cu o gamă largă de probe, oferind noi perspective asupra acestor practici străvechi.

Sursa: Ars Technica

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România