Extrapoland, noi, oamenii, suntem doar niste modele statistice

De la procariote incoace, toate vietatile au avut un sistem de recunoastere statistica a mediului inconjurator.

Bacteriile, de exemplu, desi nu au sistem nervos, fiind unicelulare, pe suprafata membranei celulare au chemoreceptori, care pot sa sesizeze diverse substante, precum glucide, toxine, oxigen.

Si, daca bacteria respectiva are motilitate (un cilisor, mai multi cilisori, alte dispozitive de propulsie, tarare, deplasare), daca detecteaza mancare, se deplasa catre ea, daca detecteaza pericol, se deplasa in directia opusa. Pana la urma, de aceea a aparut nevoia de miscare, ca sa te poti deplasa prin mediul tau, sa-ti cresti sansele de supravietuire si transmitere a genelor. Simplificat, IF-THEN-ELSE.

Tantarii, de exemplu, au aproximativ 200,000 de neuroni, pana la 230,000, in functie de specie.

Cu acest procesor micut ei pot sa te detecteze pe tine, o masa gustoasa, cand expiri dioxid de carbon, pot sa navigheze, sa evite obstacole, sa aterizeze perfect, sa recunoasca mirosuri, sa evite pericole (de exemplu un om suparat ca i s-a stricat somnul si il alearga cu intentii criminale). IF-THEN-ELSE.

Un om are in mod normal aproximativ 86 miliarde neuroni. Cu o cantitate gigantica de conexiuni neuronale. Am avea mai mult, daca nu am fi limitati de cutia craniana.

Hai sa ne uitam pragmatic la noi.

Creierul omului, procesorul, combinat cu hard-disk-ul, combinat cu memoria RAM, placa video, etc se gaseste in bezna. In cutia craniana. Inconjurat de un lichid.

Toate informatiile pe care creierul le primeste sunt de la diversi senzori, denumiti popular organe de simt. Aceste organe de simt pot fi in standard sau pot avea erori. Canalele de transmitere de la ele la procesor pot sa fie defecte. Iar procesorul le proceseaza in functie de modelele statistice pe care le are la dispozitie

Toate experientele noastre ca oameni, de la dragostea mamei pentru prunc la navigarea prin paduri, interactionarea cu societatea, cu oamenii, cu tribul, de la navigarea la bucatarie sa iti faci ceva de mancare la cautarea cheilor ratacite prin casa, de la simpla intrebare “cat este ceasul” – absolut totul se bazeaza pe capacitatea procesorului nostru de a identifica modele, de a clasifica patternurile pe care sistemul de senzori i le ofera, ca sa ia deciziile (corecte) pentru el.

Statistic vorbind, 2 oameni diferiti vor vedea acelasi stimul si vor avea reactii total diferite. De exemplu, tutunul, cocaina, zahar sau pacanelele.

Un om care are deja in neurocortex acel model si este legat de un circuit de dopamina, eventual ranforsat prin multiple rulari ale programului (Indiciu – Durere – Actiune- Recompensa) va actiona diferit de alti oameni care nu au acel circuit. Un dependent de tutun/droguri/pacanele/ciocolata/… se va activa instant cand creierul lui va identifica statistic acel indiciu care ii va promite istoric o satisfactie. Un om care nu e consumator, nu va simti nevoia sa consume cand creierul lui percepe indiciul.

La fel si cu pericolele.

Mergi prin natura si vezi o chestie mare, pufoasa, cu ochi draguti, colti de 8 cm, bale la gura, gheare, care mormaie si vine in fuga catre tine. Creierul tau va analiza situatia si va lua o decizie rapida (sper), care sa iti maximizeze sansele de supravietuire.

Daca cineva nu are modelele corecte in neurocortex, ce va face? Probabil un selfie. Si pe urma se mira ca este mancat de chestia mare si pufoasa.

Noi suntem urmasii vietatilor care au reusit sa isi transmita genele evitand pericolele mortale, nu ai celor care ignorau modelele periculoase.

Intelegand asta, ce putem sa facem noi, individual, astfel incat sa ne fie mai bine? Sa avem o abordare pragmatica:

Suntem in punctul A si vrem sa ajungem in punctul B? Bun.

Avem nevoie de anumite pattern-uri. Unele le stim, dar pe altele nu le stim si avem musai nevoie de ele (ca in jocurile video).

Cum face rost de aceste pattern-uri?

Le putem obtine prin trecerea prin esecuri din care invatam, din alte resurse (carti, online, oameni, etc).

Trebuie sa ne facem obisnuinta sa ne aducem in neurocortexul nostru modelele care ne ajuta si pe care momentan nu le avem. Vreau sa invat despre cripto. Vreau sa invat despre bursa. Vreau sa invat despre balet pe sarma. Vreau sa invat cum sa fac bandaje. Vreau sa invat cum sa ajut oamenii sa … Cum pot sa invat cat mai repede modelele de care am nevoie.

Invatarea inseamna acumularea de pattern-uri, care ne va permite sa avem acel pattern recognition. Sa folosim statistica astfel incat sa ne imbunatatim calitatea vietii noastre si a celor din jurul nostru.

Invatarea inseamna adaptarea la mediu, inseamna evolutie personala mai rapida. Inseamna, simplificat, statistica.

Va doresc sa va cresteti numarul de modele cat mai bine si mai repede, sa va ajute in atingerea obiectivelor voastre.

Mult succes!