Cercetătorii Laboratorului Național de Fizică din Marea Britanie au dezvoltat o tehnologie care le permite măsurarea foarte precisă a constantei Planck. Această realizare marchează un pas important în sensul schimbării definiției kilogramului – de la un aliaj de platină și iridiu, la o constantă imuabilă a naturii.
În prezent, șase dintre cele șapte unități de bază ale Sistemului Internațional de Unități (SI) – metrul, secunda, amperul, kelvinul, molul și candela – sunt definite de constante fundamentale ale naturii. Un metru, spre exemplu, este distanța pe care lumina o poate parcurge în vid în 1/299.792.458 secunde.
Dar, kilogramul se bazează pe un cilindru fizic de platină-iridiu, păstrat într-un recipient de sticlă în Paris. Și, pentru că în ultimul secol unitatea arhetipală pentru masă a mai pierdut câteva micrograme, fizicienii au anunțat necesitatea ca aceasta să fie, în schimb, definită de o constantă fizică. Au căzut, deci, de acord că unitatea internațională numită „kilogram” ar putea și ar trebui să fie derivată din constanta Plank, care raportează frecvența unui foton la energia sa.
Desigur, pentru ca schimbarea de paradigmă să fie într-adevăr folositoare, constanta Plank trebuie măsurată cu maximă acuratețe și consistență. Pentru a măsura constanta Plank, cercetătorii folosesc un instrument denumit „balanța watt-ului” – un set de scale extrem de precise care pot măsura masa unui kilogram în termeni de forțe electrice și magnetice, forțe care pot fi transformate într-o valoare raporată la constanta Plank.
Până acum, constanta a fost măsurată cu incertitudine în ciuda instrumentelor foarte sensibile, dar îmbunătățirile aduse metodei de experții Laboratorului Național de Fizică din marea Britanie par să sporească simțitor acuratețea tehnicii.
Tot ce mai ține în loc acceptarea unanimă a unui rezultat și, implicit, „convertirea” kilogramului la rigorile unei mărimi fundamentale a naturii, este o ușoară diferență între valorile obținute de britanici și cele de la institutul de măsurători din SUA, asupra constantei Plank. Aceste discrepanțe vor fi investigate și, dacă rezultatele se vor dovedi consistente, asta ar putea însemna începutul sfârșitului pentru kilogramul fizic.