0
(0)

Cercetătorii și inginerii specializați în tehnologii medicale încearcă să reducă dimensiunile echipamentelor de diagnosticare încât acestea să devină mobile, dar una dintre provocări este identificarea unei metode facile de a amesteca mici mostre de lichid în mod corect.

 

Acum, mai mulți bioingineri ai Universității din Washington au construit și patentat o suprafață care, atunci când este agitată, deplasează picăturile unor substanțe specifice de-a lungul unor traiectorii bine stabilite, pentru a coordona teste medicale și ambientale. Sistemul, necostisitor, necesită foarte puțină energie și evită posibile contaminări riscate de metode precum diluarea și electrifierea mostrelor pentru a le mișca.

Tehnologia cu pricina constă dintr-o suprafață texturată, eventual din material plastic, care tinde să „îndemne” picăturile pe anumite trasee. Tehnologia este inspirată din efectul lotus – un fenomen prin care textura aproape fractalică a unui frunze de lotus face să pară că aceasta respinge picăturile de apă.

Echipa de cercetători americani a folosit tehnici de modelare nanotehnologice pentru a construi o suprafață cu mici denivelări de diferite înălțimi și la diferite distanțe. Atunci când o picătură atinge această suprafață, intră atât de puțin în contact cu porțiunea plană încât se păstrează aproape perfect sferică. Acest lucru înseamnă că până și cea mai mică vibrație o poate deplasa.

Savanții au folosit o boxă audio pentru a vibra platoforma cu o rată de 50-80 vibrații pe secundă, iar suprafața asimentrică a mișcat picăturile individuale de-a lungul unor traiectorii determinate, pentru a le amesteca, modifica, sau măsura conținutul. Modificarea frecvenței vibrației poate altera viteza unei picături, sau poate afecta doar o picătură de o anumită dimensiune, sau greutate.

Sistemul diagnozei cu picături este cunoscut ca „laborator într-o picătură”: toate ingredientele se află în picătură, iar tensiunea suprafeței pe care se află aceasta acționează ca un container ce le ține pe toate laolaltă. Potrivit lui Karl Böhringer, profesor în cadrul Universității din Washington, „ne imaginăm un dispozitiv atât de mic încât să îl conectezi la telefon, de a cărui baterie să și fie alimentat, iar o aplicație să genereze frecvența potrivită de vibrații acustice încât să-ți poți derula experimentul dorit”.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here