O echipă de ingineri, coordonată de specialistul în materiale Dan Li, de la Universitatea Monash, din Clayton, Australia, a pus bazele unei noi forme de grafen super-elastice capabilă să-și susțină de până la 50.000 de ori propria greutate, să revină la forma inițială în urma unei compresii de până la 80% din vomulul său și care este mult mai puțin densă decât majoaritatea materialelor pe bază de metal comparabile cu ea.
Mai mult decât atât, noul material este capabil chiar să conducă electricitatea, ceea ce conturează posibilitatea fabricării componentelor și dispozitivelor electronice flexibile, cu un „comportament cauciucat”, în viitorul relativ apropiat.
Inginerii australieni au obținut bucăți, sau „monoliți”, de grafen înalte de un centimetru din mici fulgi de oxid de grafen, crescuți în cristale de gheață folosite ca șabloane. Astfel, în urma dezghețării „schelelor”, rețelele formate (în tipar de fagure) și-au menținut structura, după care specialiștii au putut transforma chimic oxidul de grafen în grafen propriu-zis.
Grafenul este un material-minune, a cărui slăbiciune unică este dificultatea adaptării și întrebuințării sale de la scară nano la scară macroscopică. Dar asta este exact ce au reușit oamenii de știință din Clayton, care sunt de părere că structura cu pricina își va găsi numeroase aplicații, între care și cea de a sta la baza multor materiale compozite – există un interes major pentru realizarea unui cauciuc conductiv din punct de vedere termic și electric, căruia temperatura și curentul electric să nu-i altereze elasticitatea. De asemenea, noua formă de grafen ar putea avea importante aplicații biomedicale.
Foto: Wikimedia Commons / AlexanderAlUS