Să vă spun de ce îmi plac afacerile cu țigări. Producerea lor costă un penny. Le vinzi cu un dolar. Dau dependență. Există o loialitate fantastică pentru marcă.
Warren Buffet
În luna mai 1979, conducătorii companiilor producătoare de tutun s-au întâlnit pentru a discuta despre un nou program de cercetare care să le apere interesele. Vedeta întâlnirii era Frederick Seitz, un renumit fizician, care, între 1962 și 1969, a ocupat onoranta funcție de Președinte al Academiei Naționale de Științe a SUA (United States National Academy of Sciences). A fost și Președinte al Universității Rockefeller, renumită pentru cercetările din domeniul biomedical, între 1968 și 1978. La data întâlnirii din mai 1979, Seitz era un pensionar respectabil.
Noul program se concentra pe bolile degenerative, principalele cauze de deces în SUA. Proiectul avea o finanțare uriașă, fiindu-i alocate 45 de milioane de dolari pentru următorii șase ani. Banii urmeau să mergă către cercetări la universitățile Harvard, Connecticut, California, Colorado, Pennsylvania și Washington, către Institutul Sloan-Kettering Institute și, nu tocmai întâmplător, către Universitatea Rockfeller. Finanțarea tipică era de 500.000 de dolari pe an, timp de șase ani. Suma era uriașă pentru acea vreme.
Rolul lui Frederick Seitz era acela de a alege proiectele care urmau să finanțate, să monitorizeze cercetările și să raporteze către finanțatori rezultatele obținute. Pentru a stabili ce tipuri de cercetare urmează să fie finanțate Seitz a cerut ajutorul altor doi oameni de știință reputați: James A. Shannon și Maclyn McCarty.
James A. Shannon a avut o carieră strălucită. A salvat mii de vieţi prin găsirea procedurii de administrare a medicamentul Atabrine, folosit împotriva malariei, astfel încât să fie evitate efectele secundare. Între 1955 şi 1968 a condus Institutul Naţional pentru Sănătate (National Institutes of Health) și a reușit să convingă Congresul SUA să finanțeze cercetări medicale în universități și spitale. Activitatea sa a propulsat SUA în fruntea cercetărilor biomedicale pe plan mondial.
Maclyn McCarty, a avut și el o carieră de succes. Cercetările sale în domeniul geneticii au stat la baza descoperirii structurii și rolului ADN-ului. În 1944, pe când lucra într-un laborator de la Universitatea Rockfeller, împreună cu alți doi colegi, Oswald Avery și Colin MacLeod au descoperit că pot transforma o bacterie benignă într-una virulentă, prin injectare de ADN. La vremea lui, acest rezultat a fost unul revoluționar.
Avem de-a face cu trei oameni de știință cu o reputație solidă. Nimeni nu le-ar fi putu reproșa ceva. O echipă numai bună pentru demararea unor proiectelor de cercetare serioase, chiar dacă ele erau finanțate de către companiile producătoare de tutun, nu-i așa? Să vedem…
Cei trei au propus criterii de selectare a programelor de cercetare care urmau să fie finanțate, insistându-se pe proiecte care ofereau o perspectivă diferită de cea acceptată în general. Erau favorizate cercetările insolite, realizate de către oameni de știință tineri și care nu au avut acces la fonduri guvernamentale.
Temele de cercetare acceptate erau unele perfect legitime, iar instituțiile în care s-au desfășurat erau unele reputate. Problema era alta: scopul acestor cercetări. Într-o scrisoare din 29 mai 1980, William D. Hobbs, fost președinte al companiei producătoare de tutun J.R. Reynolds, arăta că ”Obiectivul cercetărilor finanțate de industrie sunt legate direct de fumat și sănătate pentru a furniza date bine fundamentate științific, care să fie utile în apărarea industriei împotriva atacurilor care vin din diferite surse. […] Din 1978 J.R. Reynolds a decis să aloce fonduri substanțiale pentru a finanța cercetări medicale […] Cercetările sponsorizate de industrie au ca scop studierea mecanismelor prin care bolile degenerative îi afectează pe oameni. Avem trei obiective:
1. Eliberarea companiilor producătoare de obligațiile sociale
2. Obținerea credibilității în comunitatea științifică
3. Contribuții la prevenirea și tratarea bolilor de care sunt învinovățite produsele pe bază de tutun.”
Obiective destul de clare, care erau stabilite mai înainte de finalizarea cercetărilor. Ele aveau menirea nu numai de a convinge publicul și factorii de decizie că, de fapt, nu există nici o legătură între fumat și cancer. Până la data la care a fost elaborată scrisoarea William D. Hobbs au fost intentate mai multe procese în care persoane individuale solicitau despăgubiri pentru bolile cauzate de fumat. Toate au dat câștig de cauză producătorilor de produse din tutun. Cercetările promovate de către compania J.R. Reynolds, pe baza propunerilor echipei lui Frederick Seitz, aveau și rolul de a fi folosite drept dovezi în instanță. Cercetătorii care le-au realizat puteau fi folosiți ca experți în cadrul proceselor în care erau reclamate companiile din industria tutunului. Vă voi da un exemplu, în care este implicat un om de știință ilustru.
Martin J. Cline, a fost un reputat profesor la Universitatea California, Los Angeles (UCLA), care a studiat mecanismele naturale de apărare ale ale plămânilor și a realizat lucrări de pionierat în domeniul creării de organisme transgenice. În 1997 Cline a fost citat ca martor expert în cazul Norma R. Broin et al vs. Philip Morris. În cadrul depoziției sale Cline a recunoscut că a mai fost martor în alte două procese în care erau implicate companii din industria tutunului și că a făcut parte din Comitetul Științific Consultativ al R. J. Reynolds. La întrebarea ”Fumatul produce cancer de plămâni?” pusă de acuzare în cazul Norma Broin, avocatul apărări a obiectat, cerând reformularea întrebării pe motiv că era imprecisă. Întrebarea a primit o nouă formă ”Fumatul activ este cauza cancerului de plămâni?”, dar și de această dată apărarea a avut obiecții, considerând că întrebarea este irelevantă. Totuși instanța acceptă noua formulare și îi cere lui Cline să răspundă. Acesta a dat un răspuns evaziv: ”Dacă prin «cauză» se înțelege un factor de risc epidemiologic, atunci fumatul poate fi văzut ca fiind legat de anumite tipuri de cancer. Dacă întrebarea este înțeleasă ca «în cazul unui anumit individ fumatul este cauza cancerului său», atunci este greu de răspuns cu da sau nu. Nu avem nici o dovadă.” Acuzarea a mai întrebat: ”în cazul unei persoane care a fumat trei pachete de țigări pe zi, timp de 20 de ani, fumatul poate fi considerat ca principala cauză a cancerului de plămâni?” Din nou răspunsul lui Cline a fost evaziv, ”Nu putem știi cu siguranță. Există și alți factori care duc la apariția cancerului pulmonar.” Tehnic vorbind, răspunsurile lui Cline erau corecte, dar erau incomplete. Desigur, există și alți factori de risc cum ar fi expunerea la radon sau la fibre de azbest, dar atunci când avem de-a face cu persoane care nu avut de-a face cu asemenea expuneri, atunci principala cauză a cancerului pulmonar rămâne fumatul. De altfel, în cadrul procesului, Cline a recunoscut că a primit anual suma de 300.000 de dolari, timp de 10 ani de la producătorii de produse din tutun. Dar, spune el, nu era vorba de o plată ci de… un cadou. Asemeni lui Cline numeroși alți cercetători ale căror activități au fost finanțate de către industria tutunului a depus mărturii au fost folosiți ca martori în procesele în care era acuzat fumatul ca principala cauză a unor boli grave.
Ar mai fi multe de spus despre felul în care industria tutunul a luptat folosind știința aparentă împotriva științei. Au fost implicați oameni de știință valoroși pentru a masca abil adevărul care ieșea la lumină: cancerul pulmonar, dar și alte boli grave, au fumatul drept factor declanșator. S-au purtat multe bătălii în surdină, dar în cele din urmă, după ce au fost descoperite documente interne care dovedeau strategia pentru manipularea cercetării științifice în favoarea industriei tutunului, adevărul a ieșit la lumină. Mai devreme sau mai târziu (în cazul nostru au trebuit să treacă decenii) știința se face totdeauna auzită.
În anul 2006, la capătul unui lung proces, cazul SUA vs Philip Morris et al., judecătoarea Gladys Kessler arăta că ”Pârâții au promovat și au vândut cu mult zel produsele lor mortale, concentrându-se strict asupra succesului financiar, fără să le pese de tragediile umane și costurile sociale implicate de acest succes.” În plus, ”Documentele interne au demonstrat că pârâții cunoșteau riscurile asociate fumatului deși promovau negarea lor. Încă din anii 1950, pârâții au recunoscut validitatea dovezilor științifice [împotriva fumatului].” Au fost distruse și documente importante, pentru a se ascunde adevărul, arată judecătorea Gladys Kessler. De exemplu, „Membrii corporatiei British American Tobacco au distrus documente, le-au mutat dintr-o filială în alta, au distrus complet o baza de date, au introdus în documente date care nu au existat niciodată și și-au forțat angajații să nu înregistreze în scris anumite informații.”
Din păcate companiile vinovate de această adevărată conspirație nu au fost pedepsite financiar. Au fost în schimb să cumpere spații publicitare în marile publicații americane și la principalele posturi de televiziune cu difuzare națională în care să promoveze riscurile medicale asociate fumatului. Este o pedeapsă blândă, desigur, dar ea a pus capăt, sper, oricărei încercări ale industriei tutunului de a mai manipula adevărul. La orizont văd o nouă bătălie: cea a țigărilor electronice…
Primul episod al serialului îl găsiți aici.
