0
(0)

Într-o epocă în care minunile medicale, așa cum sunt vaccinurile inhalabile, devin tot mai răspândite, este de așteptat ca acest mediu de asimilare în organism a substanțelor să fie extrapolat și în sensuri mai puțin medicinale. În acest sens, compania Aeroshot a creat dispozitivul de inhalare a cofeinei, care prezintă câteva avantaje notabile.

 

Noul dispozitiv nu mai mare decât un deget și de forma acestuia înglobează vitamina B și 100 de miligrame de cafeină, echivalentul unei căni mari de cafea, dar fără a necesita preparare minuțioasă și fără a implica respirația neplăcută și caloriile unei cafele convenționale.

Proiectat special încât să fie rezistent la variațiile termice și aprobat pentru a putea fi administrat  în zborurile comerciale, producătorii spun despre aparatul Aeroshot că își face efectul rapid și este sigur. Rezultatul creativității lui profesorului de la Harvard David Edwards, ale cărui inovații culinare include ciocolata inhalabilă și multe altele, acest efort comercial recent prezintă câteva aplicații interesante ce pot fi preluate de comunitatea medicală.

Mai curat și mai simplu de folosit decât dispozitivele de inhalare actuale, Aeroshot poate avea un potențial important în sensul administrării vitaminelor, a medicamentelor, a substanțelor antivirale și a vaccinurilor pentru sume mai rezonabile.

Invenția va ajunge în magazinele din Boston și din New York la începutul anului trecut, adică în aproximativ trei luni de acum, o mostră gratuită va fi disponibilă pentru primele 500 de persoane care aplică pentru un cod promoțional.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here