În urmă cu 3.200 de ani, o bătălie de proporții epice s-a dat undeva în nordul Europei, în apropiere de Marea Baltică. Nu încercați să căutați date despre ea, căci cu siguranță nu veți găsi. Nimeni nu știe cine au fost războinicii care s-au confruntat în această bătălie, care au fost motivele acestui conflict și, mai ales, modul în care ei s-au întâlnit într-o confruntare care le depășește prin amploare pe cele mai multe dintre cele ale lumii de atunci.
Nicio cronică sau carte de istorie nu a descris această bătălie, și asta pentru că scrisul nu apăruse încă în nordul Europei. Cei care au cântat sau povestit despre ea au dispărut demult, iar povestea luptei a dispărut odată cu ei. Însă ceea ce s-a petrecut acum mai bine de trei milenii nu a fost o simplă confruntare între clanuri rivale. Iar povestea acestei bătălii ar putea schimba istoria lumii, așa cum o știm astăzi.
În anul 1996, un arheolog amator neamț a făcut o descoperire extrem de interesantă pe unul dintre malurile râului Tollense din nord-estul Germaniei, la aproximativ 120 de kilometri nord de Berlin. Era vorba de un os humerus uman care fusese străpuns de un vârf de săgeată din silex, vârf care se păstrase intact în restul fosil uman. Acesta a alertat autoritățile care au întreprins o scurtă campanie de săpături pentru a testa potențialul sitului.
În scurtă vreme au fost descoperite alte resturi fosile umane, printre acestea inclusiv un craniu care fusese spart în urma unei lovituri extrem de puternice cu un obiect contondent, precum și o armă de lemn, asemănătoare unei bâte de baseball, lungă de 73 de centimetri. Datările cu carbon radioactiv au demonstrat că toate aceste descoperiri erau contemporane și proveneau din perioada anului 1.250 î.Hr.
După 13 ani, mai precis în anul 2009, a fost demarat un proiect sistematic de cercetări arheologice pe malurile râului Tollense, proiect care a durat până la finalul anului 2015, iar descoperirile arheologice au descris un tablou pe care nimeni nu și l-ar fi imaginat posibil în acea perioadă și în această parte a lumii.
De-a lungul a trei kilometri, de o parte și de alta a râului, resturile a circa 130 de persoane, cinci cai, zeci de vârfuri de suliță și de săgeată de bronz sau de silex, arme de lemn și obiecte de podoabă, unele chiar din aur, au ieșit la iveală. Iar toate acestea reprezintă maxim 3-4 % din potențialul sitului. Sute, poate chiar mii de schelete se presupune că au rămas încă neexcavate.
Din tabloul conflictului recreat de arheologi și istorici reiese că bătălia a strâns laolaltă cel puțin 4.000 de războinici care s-au confruntat, probabil pe parcursul unei singure zile, pe un pod care lega malurile râului Tollense. Sute dintre ei au murit în urma încleștărilor, așa cum reiese din urmele prezente pe cranii sau pe oasele descoperite până în prezent. Alte sute de războinici au fugit în dezordine, fiind ajunși din urmă, uciși și lăsați pe maluri sau în apele râului.
Mii de oameni au scăpat probabil cu viață, ceea ce denotă un conflict de o amploare complet necunoscută până în prezent la nordul Alpilor. Iar dacă amploarea luptei este deja un scenariu considerat imposibil până în urmă cu câțiva ani, ceea ce urmează duce cu gândul la o completă rescriere a istoriei cunoscute a nordului Europei. De ce?
Pentru că până în prezent nu erau cunoscute decât urme ale unor raiduri sau ale unor conflicte tribale, în care grupuri mici de oameni se confruntau, iar scopul lor principal era jaful. Aceste lupte se duceau cu arme net inferioare celor din zona marilor puteri mediteraneene (Miceniană, Hittită, Egipteană, mai nou cea Luwiană, și chiar Minoană). Iar aceste dovezi corespundeau perfect cu estimările specialiștilor care susțineau că densitatea populației în nordul Europei era de maximum cinci persoane pe kilometru pătrat.
Nimeni nu știe cum au ajuns mii de oameni să lupte într-un conflict atât de amplu și de sângeros. Mai mult, nu există niciun dubiu că aceștia nu erau membrii vreunui trib cunoscut. Era vorba despre războinici profesioniști, unii care foloseau caii și armele de bronz, vârful tehnologiei de acum 3.200 de ani.
Faptul că majoritatea scheletelor aparțin unor bărbați tineri, în unele cazuri chiar femei tinere, susține ideea unei elite războinice. Analiza scheletelor a arătat că mulți dintre războinici foloseau curent meiul în alimentanție, o plantă care nu se regăsea în nordul Germaniei (plantă comună mai degrabă în sudul Europei), o descoperire ce trădează apariția unor invadatori.
Teste ulterioare au demonstrat că majoritatea luptătorilor, bărbați cu vârste între 20 și 30 de ani, provin de la sute de kilometri depărtare de locul bătăliei, așa cum nicio așezare nu este cunoscută în apropierea sitului. Extrem de puține oase conțin valori izotopice care să trădeze o origine nord-europeană (asta însemnând din Olanda de azi și până în Polonia). Cei mai mulți participanți la luptă provin din alte zone, dar originea acestora nu a fost încă elucidată.
De asemenea, era cunoscut faptul că nordul Europei era în mare parte depopulat. Nu existau orașe sau sate care să trădeze o populație numeroasă. Cei care trăiau în aceste locuri erau organizați în familii care administrau ferme individuale, dar nici așa nu putem vorbi despre o societate agrariană. Vânătoarea și pescuitul reprezentau probabil surse primare de hrană. Cea mai apropiată așezare din acea perioadă este cea de la Watenstedt, dar aceasta se află la 350 de kilometri sud de Tollense. Iar astfel de date nu fac decât să mărească misterul bătăliei.
Extrem de interesant este aspectul luptei. Dacă aceasta s-a purtat într-o singură zi, sau s-a desfășurat pe tipul unei lupte de guerrilă, pe durata mai multor zile sau chiar săptămâni. Analiza osului humerus străpuns de o săgeată de silex a indicat inițial o ușoară urmă de vindecare, ceea ce sugera un conflict care a durat o perioadă lungă de timp, iar că individul atins de săgeată a putut lupta pentru mai multe zile înainte de a-și găsi sfârșitul.
Ulterior, testele cu raze X au demonstrat că a fost vorba despre o eroare. Rana nu apucase să se vindece, așa cum este cazul absolut tuturor rănilor înregistrate în situl de la Tollense. Astfel devine cert, lupta s-a dat într-o singură zi și a însumat mii de combatanți.
Anul 2013 a adus o altă descoperire importantă. O analiză geomagnetică a relevat prezența unui pod cu o lungime de 120 de metri care lega malurile râului. Lemnul acestuia era mai vechi cu 500 de ani decât data confruntării, dar este foarte posibil ca podul să fi fost restaurat și refolosit permanent de-a lungul secolelor.
Iar asta înseamnă că vorbim despre un loc de trecere extrem de cunoscut și de important pentru populațiile de la acea perioadă. Este posibil ca podul să fi reprezentat elementul cheie al bătăliei, ca un grup uman să fi încercat să îl traverseze, în timp ce altul a încercat să împiedice această traversare. Totuși, o astfel de ipoteză rămâne discutabilă.
Poziția corpurilor arată că multe dintre ele au fost purtate de apele râului, ceea ce înseamnă că lupta a avut loc în amonte. Sau, poate, conflictul s-a purtat în mai multe puncte de trecere, fapt sugerat de poziţia neschimbată a unora dintre schelete. Este cert însă că rămăşiţele umane ale celor 130 de luptători reprezintă doar o mică parte a victimelor acelui carnagiu. Lupta a fost, cu certitudine, una dusă faţă în faţă, iar numărul celor ucişi a fost uriaş.
Numeroase cranii şi oase prezintă, aşa cum mentionam mai devreme, urme ale unor lovituri puternice. Un craniu păstrează încă o săgeată de bronz care a perforat inclusiv creierul victimei, ducând la o moarte instantanee. Surprinde numărul urias de bâte şi ciocane de lemn, arme care se regăseac în arsenalul antic din Irlanda, însă ipoteza prezenţei unei populaţii din lrlanda în nord-estul Germaniei acum 3.200 de ani este exclusă.
Nu există nicio îndoială că multe dintre victime au fost deposedate post-mortem de bunurile de valoare. Jaful s-a instaurat imediat după încheierea conflictului. În schimb, cadavrele care s-au scufundat rapid şi nu la care nu s-a putut ajunge păstrează încă artefacte care descriu epoca respectivă. Este vorba despre inele de aur, folosite pentru a ţine părul strâns, de brăţări, inele şi spirale de bronz care aveau rol de decoraţiuni.
La fel de sigur este faptul că resturile umane au fost aruncate apoi în apă, atata vreme cat ele nu prezintă urmele lăsate de animalele necrofage. În plus, nu există dovezi că râul Tollense şi-ar fi schimbat cursul de acum 3.200 de ani şi până în prezent.
Ideea că scheletele aparţin unor războinici de meserie este susţinută şi de faptul că 27% dintre acestea prezintă urme ale unor fracturi vindecate, inclusiv fracturi craniene, iar astfel de răni nu apar cu o asemenea frecvenţă la tinerii fermieri. Prezenţa cailor şi a armelor de bronz întăreşte ideea că avem de a face cu o armată profesionistă, una care a purtat numeroase alte conflicte înainte de confruntarea de pe râul Tollense.
Scuturile şi armurile au apărut în nordul Europei nu cu mult înaintea luptei amintite, iar ca să lupţi în armură era extrem de dificil pentru un novice. Astfel de inovaţii impun prezenţa unei caste războinice. Conform arheologilor şi istoricilor care au analizat rămăşiţele umane şi sutele de artefacte de la Tollense, bătălia egalează conflictele majore date în sudul Europei în aceeaşi perioadă de timp.
Practic, este o luptă precum cea descrisă de Homer la Troia. Şi aici intervine o altă problemă, extrem de interesantă şi de enigmatică pentru istorici. Acum 3.200 de ani, întreaga Europă a fost cuprinsă de un val de lupte fără precedent. Este perioada în care civilizaţia Miceniană dispare. În care are loc războiul din Troia.
Măreţul Imperiu Hittit a dispărut în faţa misterioşilor invadatori numiţi, de circa un secol, „Popoarele Mării”. Nu se ştie în prezent cine au fost invadatorii cunoscuti sub acest nume. Egiptenii, cei care îi înving în timpul lui Ramses al III-lea, îi numeau „nordicii”, dar „nordic” pentru egipteni este un termen extrem de vag, putând reprezenta o populație din Malta, de exemplu.
Chiar și așa, efortul uriaș depus pentru a înfrânge cele două armate invadatoare ale popoarelor mării, una pe apă și alta pe uscat, a fost atât de mare, încât Egiptul nu și-a mai revenit niciodată la gloria de odinioară. Tot acum 3.200 de ani, în Europa are loc o schimbare majoră, și asta deoarece pe cuprinsul nordului continentului european apar fortificații și așezări fortificate care nu se regăseau decât în sud. Este o dovadă certă a unor modificări sociale și culturale radicale. Schimbări despre care istoria de azi nu poate spune mare lucru.
O ipoteză interesantă este aceea care susține că toate aceste conflicte și permutări ale populațiilor au fost generate de schimbările climatice, un subiect foarte la modă în ultimii ani. Se speculează faptul că o perioadă de secetă prelungită a generat migrații masive și, inevitabil, conflicte între populații. Într-un astfel de scenariu, bătălia de pe râul Tollense pare un scenariu cât de cât plauzibil.
O altă interpretare este cea care susține atacul unui grup de jefuitori asupra unei caravane. Faptul că la locul conflictului au fost descoperite atât arme de bronz, cât și arme de silex, sugerează faptul că două grupuri cu tehnologii diferite s-au confruntat sângeros. Motivul? Posibil chiar metalul pe care caravana îl transporta. Astfel, atacatorii ar fi fost cei care foloseau arme primitive, de lemn și silex, în timp ce caravana și-ar fi asigurat serviciile unor războinici profesioniști.
Cine a câștigat? Asta e greu de estimat. Probabil chiar atacatorii care au depășit numeric pe cei care se apărau. Apoi, aceștia ar fi furat toate bunurile caravanei și s-ar fi întors de unde veniseră. Ceea ce a rămas în urmă este ceea ce nu au văzut sau nu au mai putut căra. Chiar și așa, această interpretare rămâne la stadiul de ipoteză.
Datele pe care le avem până acum despre perioada respectivă, în special despre nordul Europei, arată cert că o astfel de mobilizare de forțe era puțin probabilă. Mai mult, ar fi fost un efort uriaș pe care populațiile locale ar fi trebuit să îl facă pentru a strânge un număr atât de mare de războinici.
Dar faptul că știm extrem de puține despre istoria veche a Europei, în special a nordului continentului, a fost subliniat și de o descoperire recentă a arheologilor suedezi. Aceștia au descoperit o așezare mezolitică în apropierea orașului Blekinge, o așezare din sudul Suediei, aproape de țărmul Mării Baltice, cu o vârstă de 9.200 de ani. Mai mult, au descoperit în această așezare urmele prelucrării peștelui la un nivel industrial.
Este vorba despre o descoperire unică, cu atât mai mult cu cât oasele peștilor se degradează extrem de repede, fără a lăsa urme. Cu o rată a descoperirilor de peste 30.000 de oase de pește pe un singur metru pătrat, specialiștii suedezi au calculat că la Blekinge au fost prelucrate peste 60.000 de tone de pește, o cantitate necesară unei populații uriașe, cu mult peste toate estimările arheologilor de până acum.
Frapant este faptul că, acum 9.200 de ani, Scandinavia era populată de grupuri răzlețe de vânători-culegători, cea mai mare parte a ei fiind complet sălbatică. Este aceeași perioadă de timp în care Orientul Mijlociu cunoaște o explozie demografică, odată cu apariția agriculturii. Această descoperire ne arată că, dintr-o perspectivă globală, zona nordică a Europei era echivalentul Orientului Mijlociu din aceeași perioadă.
Peste toate, cantitatea uriașă de pește care se producea cu 6.000 de ani înaintea bătăliei de la Tollense indică faptul că această sursă de hrană era folosită nu numai de către o populație uriașă, dar și că aceasta putea face comerț cu alte grupuri umane aflate la o distanță considerabilă.
Prin lumina acestor descoperiri, devine cert că istoria se va rescrie. Ceea ce se poate spune despre această pagină de istorie necunoscută este că anii care vor urma și săpăturile care se vor întreprinde pe malurile râului Tollense vor face, probabil, lumină asupra trecutului îndepărtat al nordului Europei. O istorie care, din câte se pare, abia începe să fie înțeleasă.
