În noiembrie 2002, o formă atipică de pneumonie a fost diagnosticată pentru prima dată, marcând începutul unei pandemii ce urma să se extindă neașteptat. Totuși, abia după două luni, cercetătorii au început să înțeleagă amploarea situației.
În ianuarie 2003, epidemiologii din China au identificat două cazuri de “pneumonie atipică” în provincia Guangdong. Acești pacienți vizitaseră anterior cadre medicale, ceea ce a declanșat investigații și urmărirea contactelor. Astfel s-a descoperit că agentul patogen fusese prezent în comunitate încă din 16 noiembrie 2002.
Cazurile timpurii au fost raportate în rândul manipulatorilor de alimente, precum bucătari în restaurante sau vânzători în piețele umede, locuri unde animale vii, de la păsări la animale mai exotice precum pisicile civet și câinii enot, erau ținute în condiții aglomerate.
Investigatorii bolilor din China au realizat că o epidemie era în desfășurare abia când boala a început să se răspândească și printre lucrătorii din sănătate.
Boala a ajuns în Hong Kong în februarie și a escaladat rapid când un nefrolog din sudul Chinei a călătorit în regiune pentru o nuntă pe 21 februarie 2003, simțindu-se rău pe parcursul călătoriei și decedând ulterior din cauza bolii.
În martie, un investigator al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Dr. Carlo Urbani, a venit să investigheze un caz observat la un om de afaceri care călătorise în Hong Kong și apoi în Hanoi, Vietnam, unde a fost spitalizat. Urbani a contractat ulterior boala și a decedat în aceeași lună.
Pe 12 martie, OMS a emis o alertă despre o formă severă de pneumonie de origine necunoscută afectând persoane din China, Hong Kong și Vietnam. Până pe 15 martie, Center for Disease Control and Prevention (CDC) a numit oficial boala sindrom respirator acut sever (SARS), iar pe 24 martie a identificat un nou coronavirus ca fiind cauza.
La acel moment, epidemia era aproape de vârf. Pandemia a durat luni de zile, s-a extins în 28 de țări dincolo de China, afectând peste 8.000 de persoane, dintre care 774 au decedat. Rata de fatalitate a cazurilor a fost estimată la aproximativ 9.6%.
În 2004, SARS a reapărut pe scurt, dar răspândirea a fost rapid controlată printr-o strategie agresivă de urmărire a contactelor și izolare.
Această recidivă a permis oamenilor de știință să urmărească virusul SARS până la civetele de palmier și câinii enot vânduți pe piețe. În anul următor, cercetătorii au propus că liliecii potcoavă au fost gazdele animale inițiale ale patogenului, dar abia în 2017 s-a descoperit dovezi concrete: lilieci care purtau un bogat rezervor de virusuri similare SARS în peșteri izolate din provincia Yunnan, China, aflate la doar câțiva kilometri de satele locale.
Autorii studiului de atunci au avertizat: „Riscul ca virusul să treacă la oameni și să genereze o boală similară SARS este posibil”.
Poll: Care dintre opțiunile de mai jos credeți că este cea mai plauzibilă sursă de debut a pandemiei SARS?































Leave a Reply