Istoria Științei: Primul Pacient cu SARS, Predecesorul COVID-19, Identificat în Noiembrie 2002

În noiembrie 2002, o persoană a fost diagnosticată cu o formă atipică de pneumonie, dar abia după două luni s-a realizat că era începutul unei pandemii.

În ianuarie 2003, epidemiologii din China au identificat două cazuri de “pneumonie atipică” la pacienți care vizitasera lucrători medicali în provincia Guangdong. Echipele au inițiat urmărirea contactelor și în cele din urmă au descoperit că germenul responsabil pentru bolile respective circula din 16 noiembrie 2002.

Primele cazuri din noiembrie au fost înregistrate la “manipulatorii de alimente” — aceia care lucraseră ca bucătari în restaurante sau ca vânzători în “piețele umede”, unde animale vii, precum păsările de curte și alte animale mai exotice, cum ar fi pisicile civet și câinii enot, erau ținute în condiții aglomerate.

Până când investigatorii chinezi de boli au realizat că se putea desfășura o epidemie, boala circulase deja de două luni și se răspândise și printre lucrătorii din sănătate.

Boala a ajuns în Hong Kong în februarie și a explodat când un nefrolog din sudul Chinei a călătorit în regiune pentru o nuntă pe 21 februarie 2003. Acesta era bolnav în timpul călătoriei și a decedat ulterior din cauza bolii.

În martie, un investigator al cazurilor pentru Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Dr. Carlo Urbani, a venit să investigheze un caz observat la un om de afaceri care călătorise în Hong Kong înainte de a ajunge la Hanoi, Vietnam, și de a fi internat acolo. Urbani a contractat boala și a decedat în aceeași lună.

Pe 12 martie, OMS a emis o alertă despre o formă severă de pneumonie de origine necunoscută la persoane din China, Hong Kong și Vietnam. Până pe 15 martie, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) au numit oficial boala sindrom respirator acut sever (SARS), iar până pe 24 martie au identificat un nou coronavirus ca fiind cauza.

Până atunci, epidemia era aproape de vârf. Pandemia a durat luni de zile, s-a răspândit în 28 de țări dincolo de China — cu 29 de cazuri în SUA — și a afectat peste 8.000 de persoane, dintre care 774 au decedat. Rata de mortalitate a cazurilor a fost estimată la aproximativ 9,6%.

În 2004, SARS a izbucnit din nou pe scurt, dar răspândirea sa a fost rapid stinsă printr-o strategie agresivă și rapidă de urmărire a contactelor și de izolare.

Această reapariție a permis oamenilor de știință să urmărească virusul SARS până la animalele palm civet și câini enot vândute pe piețe. În anul următor, oamenii de știință au propus că liliecii potcoavă au fost gazda animală originală a patogenului, dar abia în 2017 cercetătorii au găsit dovada clară: liliecii care purtau o bogată varietate de virusuri asemănătoare SARS în peșterile izolate din provincia Yunnan a Chinei, la doar câțiva kilometri de sate.

“Riscul de transmitere la oameni și apariția unei boli similare cu SARS este posibil,” au avertizat autorii în lucrarea lor de atunci.