Atunci când, în anul 2003, au fost descoperite scheletele primilor hobbiți de pe insula Flores, Indonezia, lumea științifică a fost pusă în fața unei situații fără precedent. În istoria evoluției umane existase o specie ai cărei membri nu depășeau 1-1,5 metri înălțime, și asta în timp ce creierul lor îl depășea cu puțin pe cel al unui cimpanzeu.
Originea lor a fost de atunci și până în prezent una extrem de controversată. S-a presupus că sunt fie reprezentanți evolutivi ai presupusei specii Homo habilis, dar nu exista nicio dovadă că acest hominid, dacă a existat vreodată, părăsise Africa. S-a mai spus că ar fi un Homo erectus care fusese afectat de nanism insular, în timp ce o altă ipoteză a susținut că era vorba de oameni anatomic moderni, afectați de dizabilități.
O nouă descoperire aruncă practic în aer toate aceste presupuneri. Și asta pentru că arheologii au scos la lumină un fragment de mandibulă și șase dinți, la o distanță de numai 43 de kilometri de peștera Luang Bua, cea în care au fost descoperite primele schelete. Problema acestor fosile este nu numai vârsta (700.000 de ani) ci și dimensiunile, unele care arată că individul adult de la care provin nu depășea 0,9 metri înălțime.
În condițiile în care hobbiții au trăit acum circa 50.000 – 90.000 de ani, devine cert că istoria lor pe insula Flores începe cu mult înainte ca Homo sapiens să fi apărut pe scena lumii. Morfologia mandibulei arată în mod cert că aceasta aparține unui hominid strâns legat de hobbiți, fără doar și poate unui strămoș evolutiv. Din nefericire, tehnologia actuală face imposibilă extragerea de mostre ADN din fosile atât de vechi, astfel că hobbiții (Homo floresiensis în termeni științifici) vor trebui să mai aștepte răspunsurile cu privire la adevărata lor origine.
