Luna, vecinul nostru celest, își dezvăluie treptat cele mai adânci secrete. Un studiu, publicat în revista Science, bazat pe analiza probelor lunare aduse pe Terra de misiunea chineză Chang’e 5 sugerează că satelitul nostru natural a experimentat o activitate vulcanică mult mai recentă decât se credea anterior. Această descoperire ar putea reaprinde dezbaterea privind evoluția Lunii și implicațiile acesteia pentru viitoarea explorare a spațiului.
Timp de decenii, oamenii de știință au crezut că vulcanismul lunar a fost un fenomen din trecutul îndepărtat, datând de miliarde de ani. Vastele câmpii de lavă, numite mări lunare, au fost dovezi ale activității vulcanice intense care au avut loc cu aproximativ 3 până la 3,8 miliarde de ani în urmă. Lucrurile s-au schimbat odată cu analiza micilor mărgele de sticlă prezente în mostrele de sol lunar aduse înapoi de misiunea Chang’e 5. Aceste mărgele de sticlă, formate prin fuziunea rocilor sub efectul căldurii intense, pot avea două origini: impacturi de meteoriți sau erupții vulcanice. Studiind compoziția chimică a acestor mărgele, cercetătorii au descoperit recent că unele dintre ele prezentau caracteristici tipice rocilor vulcanice. Mai mult, datarea acestor arată că s-au format cu doar 123 de milioane de ani în urmă, o perioadă foarte recentă din punct de vedere geologic.
Oamenii de știință au înaintat mai multe ipoteze, dar una dintre cele mai plauzibile se bazează pe prezența elementelor radioactive în mantaua lunară. Pe măsură ce se degradează, aceste elemente, cum ar fi uraniul, toriu și potasiul, eliberează căldură. De-a lungul timpului, această căldură s-ar fi putut acumula la nivel local, topind rocile din jur și creând pungi de magmă. Sub presiune, aceste pungi de magmă ar fi putut străpunge scoarța lunară și ar fi dat naștere la erupții vulcanice. Petele neregulate, formațiuni geologice particulare observate pe suprafața Lunii, coroborează această ipoteză. Aceste pete, caracterizate prin altitudinea lor scăzută și suprafața lor netedă, par să fie rezultatul unor fluxuri de lavă relativ recente. Compoziția lor chimică, adesea îmbogățită în elemente radioactive, sugerează, de asemenea, că ar putea fi legate de punctele fierbinți lunare, zone în care căldura internă a Lunii a topit rocile în adâncime.
Este important de menționat că această explicație nu este singura posibilă. Alți factori, cum ar fi impacturile deosebit de energice ale asteroizilor sau procesele tectonice care sunt încă puțin înțelese, ar fi putut contribui, de asemenea, la activitatea vulcanică târzie a Lunii. Studii suplimentare, în special asupra compoziției izotopice a rocilor lunare, vor face posibilă clarificarea mecanismelor de lucru și înțelegerea mai bună a evoluției termice a satelitului nostru.
Dacă vulcanismul lunar a persistat până într-o perioadă atât de recentă, ar putea fi activ și astăzi? Unii cercetători evocă existența unor fenomene lunare tranzitorii, străluciri observate pe suprafața Lunii și atribuite de unii erupțiilor vulcanice. Deși aceste observații sunt controversate, ele alimentează ideea unei Luni în continuă schimbare. Descoperirea activității vulcanice recente pe Lună va avea în orice caz implicații importante pentru explorarea spațiului. Dacă Luna este într-adevăr încă activă din punct de vedere geologic, aceasta înseamnă că mediul său este mai dinamic decât se aștepta. Prin urmare, viitorii astronauți vor trebui să țină cont de acest factor în proiectarea bazelor lunare și a misiunilor cu echipaj. În plus, prezența resurselor geotermale ar putea oferi noi perspective pentru exploatarea Lunii.
