Nu are acreditări academice și, prin urmare, nu are restricții academice. El poate spune lucrurilor pe nume și nu este reținut de politețea profesionala atunci când discută cu acei oameni de știință care nu numai că sunt adepți ai paranormalului, dar, în prostia lor, îl și promovează.
Isaac Asimov
Citatul de mai sus l-am luat din introducerea la cartea Flim Flam! A cărei autor este James Randi, un magician care a supărat pe toți aceia care cred cu tărie în tot soiul de năzbâtii. El este un ”debunker”, un demistificator. Vă reamintesc că, printre altele, el a participat, din partea revistei Nature, la verificarea experimentelor homeopatice ale lui Benveniste și s-a implicat activ în Alpha Project, un studiu în care oameni de știință doreau să demonstreze fenomenele paranormale. Despre ele v-am povestit, cu ani în urmă, în această rubrică. Textele puteți găsi pe site-ul revistei noastre. Revenind la Flim-Flam!, din păcate, după știința mea, cartea nu a fost tradusă în limba română. De aceea m-am gândit că ar fi nimerit să vă povestesc câte ceva din ea.
Iată, de exemplu, cum îi abordează pe oamenii de știință care sunt adepți ai paranormalului.
John Hasted era cerctător la Birkbeck College, Londra care ”a efectuat mai multe experimente pentru a demonstra capacitatea copiilor de a îndoi un număr de agrafe de hârtie care se aflau în interiorul unor globuri de sticlă. În ediția din decembrie 1976 a revistei JSPR (Journal of the Society for Psychical Research) el a descris asemnea experimente, susținând că îndoirea agrafelor «nu se poate realiza fizic în interiorul unor globuri de sticlă care au o gaură mică, dar se poate face prin mijloace paranormale de către copii, în anumite circumstanțe». Mai apoi, ca urmare a unei scrisori trimise către JSPR în iunie 1977, Hasted a admis că doi experimentatori […] au reușit ca, prin mijloace obișnuite să îndoaie agrafe în globuri de sticlă care aveau un orificiu cu diametru de 2,5 mm.”
Dar, în ciuda evidențelor, Hasted nu s-a oprit aici. Fiind fascinat de paranormal, a demarat o altă serie de teste prin care să demonstreze puterea paranormală a copiilor, cu ajutorul unor cabluri electrice de care erau atârnate niște chei banale. Cu ajutorul unui circuit electronic, Hasted suținea că a reușit să identifice influențe paranormale. Randi și-a dat seama că ”vârfurile” înregistrate sunt mai degrabă rezultatul electricității statice și nu al vreunei superputeri copilărești. Pentru a fi sigur, magicianul nostru i-a trimis o scrisoare lui Paul Horowitz, profesor de fizică la Universitatea Harvard, în care era prezentată ipoteza sa, împreună cu schema circuitului folosit de Hasted. Horowitz i-a răspuns, dându-i dreptate lui Randi și arătând care sunt mecanismele fizice prin care pot să apară ”vârfurile” înregistrate de Hasted.
Randi: ” [Jurnalistul irlandez] Brian Inglis a comentat experimentele lui Hasted, arătând că acum scepticii vor recurge la «argumentul lor preferat: prestidigitația». Prestidigitație? Cine are nevoie de prestidigitație atunci când experimentatorul folosește o metodologie proastă […]? Inglis continuă, «Hasted a dezvoltat un experiment pe fizicienii îl pot replica oricând, dacă va colabora cu cineva cu puteri paranormale, cu orice protocol ar fi necesar.»”
În calitatea sa de prestidigitator Randi afirmă că ”Numai laboratoarele populate de către incompetenți pot lăsa prestidigitatorii să își facă mendrele”.
Randi continuă: ”Lucrările lui Hasted sunt tipice pentru întreg domeniul [paranormalului]. El este respectat, presupunându-se că este un cercetător competent, venerat de publicul credul, ca fiind unul dintre cei mai valoroși oameni de știință care lucrează în domeniul parapsihologiei. Problema este că publicul nu ajunge niciodată să cunoască adevărul despre experimentele și descoperirile înșelătoare raportate de către parapsihologi.”
În decembrie 1977, Randi a trimis o scrisoare către JSPR, în care îi exprima uimirea că experimentele lui Hasted pot fi acceptate cu atâta ușurință. Hasted i-a răspuns destul de repede. Iată cum comentează Randi răspunsul primit. ”Referindu-se la obiecțiile mele, el afirma că dezaprob existența unui fenomen fără ca măcar să îl înțeleg. Greșit. Nu am susținut niciodată că pot demonstra negația. Este imposibil. Povara dovezii îi aparține lui Hasted, care trebuie să demonstreze existența fenomenului, și eu nu mie să demonstrez că nu există. […] Hasted m-a mai acuzat că «Dl Randi… mi-a cerut ca metalul să fie îndoit în tuburi de perspex sigilate». Din nou e greșit. Nu am solicitat niciodată asemenea lucru. […] Hasted a susținut, la Royal Society, că a dovedit cum copiii au asemenea puteri. Tot ceea ce i-am cerut a fost să repete experimentul împreună cu mine și [, dacă se va constata că are dreptate,] îi voi oferi un premiu de 10.000 de dolari, împreună cu scuzele mele”.
Ocazia i s-a oferit atunci când Randi a făcut o vizită la Londra. A primit u telefon de la doamna Hasted, care îl invita să participe la un experiment. Era vorba despre Julie Knowles, o tânără foarte apreciată de Hasted pentru capacitatea sa paranormală de a îndoi linguri. Desigur, Randi a acceptat. Randi: ”Ne-am întâlnit cu Julie în laborator și m-am așezat în spatele unei oglinzi semitransparente [cum sunt cele de la camerele de interogatoriu ale poliției] pentru a nu o deranja. Mama ei, cu o uitătură fioroasă, a preferat să nu stea cu noi și s-a dus într-un alt birou, refuzând să ne vadă, cu excepția momentului în care îi voi înmâna cecul de 10.000 de dolari. Fata a rămas pentru două ore, încercând să îndoaie o lingură, care era complet acoperită, pe o parte, cu carbon împiedicând astfel orice atingere a ei fără a lăsa vreo urmă, ori pe mâini, ori pe lingură. Hasted stătea în apropiere, spunând tot timpul că vede cum se îndoaie lingura, dând din cap și zâmbind încurajator. El semnase un angajament prin care se specifica faptul că protocolul este satisfăcător și că se așteaptă la un succes. Știam al naibii de bine că atunci când va descoperi că Julie nu are nici un fel de puteri paranormale va căuta explicații raționale. Am avut dreptate.”
Imediat după constatarea eșecului Hasted a susținut că de fapt s-au produs tot soiul de transformări fizice misterioase în structura metalului din care era făcută lingura… Randi comentează aceste susțineri stranii. ”El ignoră faptul că, spre deosebire de unii experimentatori de slabă calitate, am propus un protocol pentru testarea lui Julie Knowles în care am specificat din avans că îi vom testa capacitatea de a îndoi o simplă lingură, ispravă pe care fata susținea că o poate face. Nu am avut intenția să cercetăm efecte periferice și obscure pentru a demonstra că ne aflăm în fața unei descoperiri. Atunci când Hasted s-ar duce la o casă de pariuri ecvestre pentru a paria pe un anume cal, nimeni nu îl va premia atunci când calul pe care a mizat a ajuns pe locul al șaselea, dar în lateral. El nu este capabil să recunoască un experiment bine conceput atunci când vede unul.”
Hasted s-a mai plâns de faptul că experimentul a fost ”grosolan”. Randi: ”Nu John, a fost unul simplu și direct. Hasted s-a mai plâns că lingurile nu erau etichetate. Ele erau etichetate adecvat și permanent. S-a mai plâns de faptul că numai o parte a lingurii a fost acoperită cu carbon. Asta da, asta este adevărat. Din moment ce am decis că lingura trebuie îndoită în jos (da, am această nenorocită de insistența de a preciza din avans la ceea ce urmează să se facă, în termeni foarte clari!), era nevoie ca doar o parte a lingurii să fie înnegrită. Înnegrind ambele părți iar fi permis ca Julie să afecteze înnegrirea de pe partea inferioară a lingurii atunci când când o așeza, ceea ce ar fi validat experimentul. Știam foarte bine ce aveam de făcut. Într-o scrisoarea de respingere trimisă către JSPR, Hasted mai afirma că a făcut aceste observații «pentru a dezumfla pretenția dl-ui Randi că ar fi un martor mai bun decât un om de știință». Nu am făcut niciodată o astfel de afirmație. Pot spune doar că pot fi un martor mai bun decât unii oameni de știință. Hasted și-a încheiat reproșurile comentând că «Este bine ca procedurile experimentale să fie elaborate de către experimentatori profesionişti și nu de către jongleri de profesie». Nu, profesore Hasted, procedurile experimentale trebuie elaborate de experimentatori profesionişti competenți. Abia atunci noi, jonglerii de profesie, ne vom întoarce în entertainment.”
Cu chestii oarecum asemănătoare m-am confruntat și eu. Chiar în paginile acestei reviste am fost acuzat că nu sunt un sceptic ci ”doar un debunker”, care nu am nici cea mai mică legătură cu problemele legate de răpirea oamenilor, în toiul nopții, de către extratereștri. Nu conta deloc că discuția a pornit de la o carte a unui controversat psiholog american și că eu, cu toată smerenia profanului ce sunt, am apelat la lucrările celor mai importanți psihologi din lume, cum ar fi Elisabeth Loftus, în ceea ce privește recuperarea amintirilor prin hipnoză susţinută de către John Mack. Pe pagina mea de FB un renumit homeopat se amuza la culme de articolele mele referitoare la homeopatie. Eu, un biet inginer, nu am competența să îmi dau cu presupusul într-un domeniu atât de ezoteric, cum este homeopatia. Nici în acest caz nu mai conta faptul că am apelat de fiecare dată la fizica elementară, care exclude așa numita memorie a apei, la calcule simple prin care arătam că în formulele homeopatice nu mai există nici un atom din principiul activ și că unele preparate homeopatice, cum ar fi popularul Oscillococcinum, nu sunt în stare lichidă, ci se prezintă sub forma unor mici pilule din zahăr. Nu mai conta nici faptul că nu există nici o testare clinică prin care să se demonstreze eficiența homeopatiei. Nu conta nimic din toate astea. Domnul nostru nu avea nevoie de argumente din acestea. Cu umilință l-am rugat să îmi prezinte dovezile corespunzătoare. Eram gata să scriu despre ele. După mai multe insistențe am primit niște liste de lucrări, cu titluri și cu autori. Nici măcar un link către ele. Mi-a fost imposibil să le verific. Greșesc, nu imposibil, ci afurisit de dificil. Cele pe care am apucat să le parcurg erau publicate, ghiciți unde? În reviste care susțineau homeopatia. Nici una dintre ele nu prezenta vreun test clinic riguros, așa cum cele la care sunt supuse medicamentele.
Închei citându-l, din nou pe Randi, James Randi: ”Recunosc că nu stăpânesc analiza matematică așa cum nu pot pretinde că am educația [lui Hasted], dar sunt sigur că pot prinde un copil care îndoaie o lingură! De fapt. Orice om înzestrat cu inteligență medie o poate face, câtă vreme nu ține neapărat să joace rolul idiotului.”
