În deșertul marocan, nisipul se întinde cât se vede cu ochii, iar dunele domnesc impunător. Dintre acestea, dunele stelare sunt printre cele mai spectaculoase. Dacă dunele barchan (în formă de semilună) și dunele liniare (atâta timp cât sunt drepte) sunt mai numeroase, formațiunile stelare (care reprezintă doar 10% din dune) le depășesc pe toate celelalte în ceea ce privește statura și complexitatea. Aceste structuri misterioase care populează deșerturile terestre, precum și planeta Marte sau Titan, cea mai mare lună a lui Saturn, nu și-au dezvăluit încă toate secretele. Un studiu, publicat recent în Scientific Reports, ne-a permis cel puțin să aflăm mai multe despre duna stelară Lala Lallia, una dintre cele mai maiestuoase.
Potrivit profesorului Geoff Duller, de la Departamentul de Geografie și Științe ale Pământului de la Universitatea din Aberystwyth (Țara Galilor), care a participat la studiu: „Acestea sunt structuri extraordinare, unele dintre minunile lumii naturale. Din sol, par piramide, dar din aer se vede un vârf și, îndreptând în trei sau patru direcții, niște brațe care le fac să arate ca stele.” El adaugă că „de la curbele sinuoase iluminate de lumina schimbătoare a zilei până la caleidoscopul de nuanță care împodobește nisipurile deșertului, dunele stelare oferă un spectacol de neegalat în vasta tapiserie a naturii.” Motivele pentru care aceste structuri adoptă această formă foarte particulară au fost până acum puțin înțelese.
O analiză efectuată în Maroc, în sud-estul acestei țări magrebiene, a făcut posibil să se afle mai multe despre aceste formațiuni care fascinează atât de pasionații de geologie. Cercetătorii de acolo au studiat duna Lala Lallia (al cărei nume înseamnă „cel mai înalt punct sacru” în limba berberă), o dună de stele în mișcare care măsoară 100 m înălțime și 700 m lățime și este formată din aproximativ 5,5 milioane de tone de nisip. ascuns în marea de nisip a lui Erg Chebbi.
Cercetările efectuate la fața locului au arătat că, în timp ce baza dunei era într-adevăr foarte veche, cele mai înalte părți ale structurii erau „surprinzător de tinere”, potrivit cercetătorului. Potrivit estimărilor, formarea bazei a început de fapt acum 13.000 de ani și a continuat până acum aproximativ 9.000 de ani. Suprafața s-a stabilizat apoi. După cum explică Duller, „Era puțin mai umed decât astăzi. Pot fi observate urme de rădăcini vechi de plante, ceea ce sugerează că duna a fost stabilizată de vegetație. Se pare că a rămas așa timp de aproximativ 8.000 de ani. Apoi, clima a început să se schimbe din nou și această stea de dună a început să se formeze.” Cele mai înalte, mai recente puncte datează doar din ultimul mileniu. Știm puțin mai multe despre procesele care au ajutat la formarea formei sale distincte. Asta pentru că vântul bate în două direcții opuse: dinspre sud-vest și nord-est, ceea ce ajută la acumularea nisipului. Un al treilea vânt constant venit dinspre est explică de ce duna se mișcă încet spre vest. Se mișcă astfel în jur de 50 cm pe an.
Pentru a realiza acest studiu, cercetătorii au putut folosi tehnici de datare prin luminescență dezvoltate de Universitatea din Aberystwyth. După cum explică Geoff Duller, „nu ne uităm la momentul în care s-a format nisipul, ci când s-a depus. Granulele de cuarț au proprietatea unei mini baterii reîncărcabile. Cuarțul poate stoca energie din radioactivitatea naturală. Când îl aducem înapoi în laborator, îl putem face să elibereze această energie și o vedem sub formă de lumină.” Mai simplu spus, cu cât boabele petrec mai mult timp în subteran, cu atât se încarcă mai mult cu energie radioactivă, ceea ce face posibilă datarea îngropării lor și urmărirea formării structurii.
Studiile de acest tip sunt importante. După cum ne amintește omul de știință, „când vă gândiți să construiți drumuri, conducte sau orice fel de infrastructură, este important să aveți în vedere aceste date. Aceste lucruri se mișcă de fapt.” Aceste dune antice sunt mai presus de orice indicatori valoroși pentru înțelegerea climatelor și proceselor geologice din trecut. Acest lucru ne permite să studiem istoria geologică a Pământului. După cum arată studiul, „Ca gardieni ai deșertului Pământului, dunele stelare sunt martorii fluxului și refluxului timpului, mișcându-se în tăcere și evoluând cu fiecare an care trece. Mișcarea lor, deși imperceptibilă pentru ochiul uman, reflectă natura dinamică a ecosistemelor deșertice, modelate perpetuu de forțele vântului și ale climei.”
Utilizarea luminiscenței nu este nouă. Potrivit unui studiu din septembrie 2023, acesta făcuse de fapt posibilă datarea unui aranjament de bușteni pe malul unui râu care se învecinează cu Tanzania și Zambia. Predate de apariția omului modern, aceste rămășițe constituie cea mai veche structură din lemn cunoscută până în prezent.
Dunele stelare fascinează prin aspectul lor unic, dar și prin misterele pe care le ascund. În ciuda progreselor tehnologice, multe aspecte ale formării și evoluției lor rămân necunoscute. Aceste formațiuni geologice, rare și impunătoare, intrigă cercetătorii prin complexitatea lor și cu metamorfoza lor lentă. Dincolo de frumusețea lor, aceste dune joacă un rol cheie în studiul variațiilor climatice antice și actuale, deoarece demonstrează interacțiunile complexe dintre vânt, climă și geologie. Aceste minuni naturale, adevărate „arhive” ale schimbărilor terestre, oferă oamenilor de știință o fereastră unică asupra istoriei geologice a planetei noastre și asupra proceselor care o modelează și astăzi.
