Căutarea inteligenței extraterestre captivează atenția oamenilor de știință de zeci de ani. Metodele tradiționale, cum ar fi ascultarea undelor radio și observarea luminii emise de stele, au fost în centrul acestei căutări. Cu toate acestea, în ciuda decadelor de eforturi, tăcerea rămâne. Această constatare ne amintește de paradoxul lui Fermi: dacă Universul este atât de vast și de vechi, de ce nu am stabilit încă contact cu alte civilizații? O nouă abordare bazată pe mecanica cuantică ar putea oferi soluții inovatoare la această întrebare fascinantă.
Cercetătorii s-au bazat mult timp pe strategii tradiționale, bazate pe principii științifice clasice, pentru a explora Universul în căutarea inteligenței extraterestre. Folosit de proiectul SETI, una dintre cele mai emblematice metode constă în a asculta semnalele radio emise de stelele apropiate, folosind radiotelescoape puternice, cum ar fi radiotelescopul de la Green Bank. Există și alte tehnici, cum ar fi analiza luminii exoplanetelor. Studiind spectrul luminii care traversează atmosfera unei planete, astronomii pot detecta elemente chimice, cum ar fi oxigenul sau metanul, care ar putea fi indicii pentru existența vieții pe respectiva planetă. Aceste abordări clasice au limitări notabile. În primul rând, semnalele radio pot fi ușor pierdute în zgomotul de fond cosmic, un adevărat ocean de radiații provenind din diverse surse, care face dificilă distingerea dintre semnalele naturale și cele de origine artificială. În plus, distanțele vaste care separă stelele complică și mai mult comunicarea. Chiar dacă o civilizație extraterestră ar încerca să ne contacteze, semnalele ar putea ajunge la noi după mii de ani, complicând posibilitatea unui schimb dinamic și interactiv. Este esențial să considerăm că civilizații avansate ar putea folosi metode de comunicare pe care nu le înțelegem încă sau pentru care nu suntem echipați să le detectăm. De exemplu, ele ar putea exploata tehnologii bazate pe principii de fizică pe care nu le-am descoperit încă.
În fața provocărilor pe care le ridică metodele tradiționale de căutare a inteligenței extraterestre, devine esențial să explorăm noi căi. Latham Boyle, cercetător la Centrul Higgs de fizică teoretică al Universității din Edinburgh, propune o abordare fascinantă: comunicarea cuantică interstelară. Metoda a fost prezentată într-un articol postat pe biblioteca de preprinturi ArXiv. Comunicarea cuantică se bazează pe principii ale mecanicii cuantice, un domeniu al fizicii care studiază comportamentele particulelor la scară incredibil de mică. Unul dintre conceptele cheie ale acestei teorii este entanglementul, corelarea cuantică. Când două particule sunt corelate cuantic stările lor sunt legate într-un mod misterios: schimbarea stării uneia va afecta instantaneu starea celeilalte, indiferent de distanța care le separă. Acest lucru ar putea deschide calea pentru o metodă de comunicare care depășește unele dintre limitările metodelor clasice.
Experimentele anterioare au demonstrat că entanglementul poate fi menținut pe distanțe care depășesc o mie de kilometri. În cadrul unei comunicări interstelare, un emițător ar putea păstra un qubit (o unitate de informație cuantică) în timp ce un altul ar fi trimis către Pământ. Această metodă ar putea permite teoretic trimiterea de informații rapid și în siguranță, fără a se îngrijora de întârzierile de transmisie legate de distanțele astronomice.
Deși această tehnologie este promițătoare, implementarea ei la scară interstelară ridică importante provocări tehnice. Telescopul și echipamentele necesare pentru a stabili astfel de comunicări ar trebui, de fapt, să fie mult mai mari și mai sofisticate decât cele existente în prezent. Cercetătorul estimează că un telescop terestru ar trebui să aibă un diametru de cel puțin o sută de kilometri pentru a fi eficient în detectarea semnalelor cuantice. Comparativ, cel mai mare telescop aflat în construcție, telescopul extrem de mare european (ELT), măsoară doar patruzeci de metri în diametru. Această cerință decurge din necesitatea unei detecții precise. În timp ce semnalele clasice pot fi captate chiar dacă doar un mic procent din fotonii trimiși sunt detectați, comunicarea cuantică necesită o majoritate a fotonilor pentru a fi de succes. Acest lucru înseamnă că un receptor trebuie nu doar să fie capabil să detecteze acești fotoni, ci și să interpreteze natura lor cuantică. O altă provocare este modul în care un receptor ar putea identifica un semnal cuantic. Fără o comunicare prealabilă, cum ar putea un receptor să știe că primește un semnal de la o civilizație extraterestră în loc de zgomotul de fond cosmic? Această întrebare ridică probleme filosofice și tehnice care merită a fi explorate mai departe.
