Este adevărat că oamenii de știință nu postulează. Cel mult, pot emite ipoteze bazate pe dovezile existente la momentul realizării unui studiu aprofundat. Iar astfel de ipoteze se pot schimba de la an la an, dacă nu de la lună la lună, cel puțin într-un domeniu atât de complex și de puțin cunoscut cum este paleoantropologia.
Însă puține sunt datele capabile să schimbe din temelii tot ceea ce s-a construit de-a lungul timpului, la nivel teoretic, în studiul evoluției speciilor umane așa cum o fac cele care parvin din Georgia, din situl arheologic de la Dmanisi.
Teoriile convenționale spuneau până nu demult că primul personaj ce poate fi categorisit ca „uman” este străvechiul Homo habilis, individ ce ar fi apărut pe scena lumii acum aproximativ 2,4 milioane de ani. Un individ capabil să dezvolte o cultură materială proprie, botezată Oldowan, și care era constituită, în general, din pietre cioplite grosolan în forma unor unelte primitive cu funcții multiple. Cu un trup care însemna circa două treimi din cel al unui adult de azi și cu un creier doar puțin mai masiv decât al australopitecilor, Homo habilis nu ar fi părăsit niciodată Africa. Migrația a început cu generația următoare, una cel puțin la fel de misterioasă precum cea a „Omului îndemânatic”.
Mă voi opri puțin doar pentru a vă reaminti că descoperirile din ultimii ani ne arată însă un tablou mult mai complex al nașterii genului Homo decât ne imaginasem. Astăzi, nu numai că Homo habilis nu mai este „primul născut” cert al genului Homo, descoperirile începute la lacul Turkana din Kenia aducând la lumină un alt individ, contemporan cu Homo habilis, botezat Homo rudolfensis, care arată o diversitate mai mare decât am crezut a primilor oameni.
Alături de ei, un al treilea individ (este adevărat, extrem de controversat), Homo gautengensis, așteaptă să fie confirmat, sau infirmat, ca prim reprezentat al genului Homo. Mai mult decât atât, bietul Homo habilis și-a pierdut inclusiv paternitatea asupra culturii Oldowan, unelte similare fiind descoperite în siturile asociate cu australopitecii din specia Australopithecus garhi. Iar dacă la toate aceste controverse o adăugăm și pe aceea conform căreia Homo habilis ar putea fi (deși sansele sunt infime) strămoșul direct al Hobbitului din insula indoneziană Flores (Homo floresiensis), hominin care a trăit până acum circa 12.000 de ani, tabloul de început al strămoșilor noștri se complică teribil.
Și nu este decât vârful aisbergului. Ne reîntoarcem la istoria convențională a speciei umane și relatăm ceea ce ne spune aceasta, mai precis faptul că prima ieșire în afara Africii a fost efectuată de generația ce a urmat lui Homo habilis. Bun, dar cine au fost acei temerari?
Acum 1,9 milioane de ani, în Africa, apărea un individ nou, unul cu mult mai dezvoltat decât Homo habilis sau Homo rudolfensis, deși pentru o perioadă de timp este contemporan cu aceștia, Homo ergaster. Ei bine, Homo ergaster înseamnă o revoluție în istoria speciilor umane. Astăzi i se atribuie mersul complet biped, folosirea focului (deși este incert faptul că îl putea produce), protolimbajul și cultura Acheuleană, cu mult mai avansată decât cultura Oldowan.
Însă, acum doar 1,8 milioane de ani, și tot în Africa, apar urmele unui individ oarecum mai avansat decât Homo ergaster, mult mai cunoscutul Homo erectus. Lăsând la o parte faptul că ambii indivizi trăiesc în același areal pentru mai bine de 400.000-500.000 de ani, trebuie menționat că nimeni nu poate spune astăzi, cu certitudine, care a fost relația dintre ei. Unii oameni de știință îi consideră membrii unei singure specii, în timp ce alții văd în Homo ergaster un strămoș direct al lui Homo erectus.
O altă ipoteză a oamenilor de știință susține că Homo ergaster a fost primul hominid care a părăsit Africa via Asia, acolo dând naștere, la scurt timp, mai avansatului Homo erectus. În schimb, în Africa, Homo ergaster ar fi rămas neschimbat timp de 500.000 de ani, dispărând din izvoarele arheologice acum circa 1,4 milioane de ani. Însă, există și opinia că Homo ergaster nu este altceva decât varianta africană a asiaticului Homo erectus.
Sper că încă țineți pasul pentru că lucrurile de abia acum încep să se complice cu adevărat. Și o fac odată cu descoperirile de la începutul anilor ’90, de la Dmanisi, din Georgia. Din anul 1991 și până în prezent, paleoantropologul georgian David Lordkipanidze, alături de o întreagă pleiadă de specialiști din toată lumea, a identificat nu mai puțin de cinci indivizi fosili în situl cu pricina, indivizi cu vârste cuprinse între 1,77 și 1,85 de milioane de ani (ultimul, și cel mai controversat, dintre aceștia fiind prezentat la finalul lui 2012).
Inițial, după descoperirea rămășițelor primilor doi indivizi, date fiind trăsăturile atipice ale acestora, omul de știință georgian a propus apariția în tabloul evoluției umane a unei specii complet noi, Homo erectus georgicus, nu înainte ca fosilele să fie catalogate ca o subspecie a lui Homo ergaster sau un posibil strămoș al lui Homo erectus. În fapt, nici astăzi nu există un consesc asupra identității acestora, deși opinia generală este aceea că fosilele georgiene aparțin, totuși, unor reprezentanți ai speciei Homo erectus.
Vă propun însă să trecem în revistă ciudățeniile fosilelor de la Dmanisi. Nu numai că ele sunt relativ contemporane cu primii reprezentanți cunoscuți ai speciei Homo erectus, dar unele dintre ele depășesc cu aproximativ 500.000 de ani „data de naștere” oficială a acestei specii, dar diferențele dintre craniile africane și cele descoperite în Georgia nu fac decât să adâncească misterul.
Pentru a facilita lectura acestui text o să reamintesc volumul cranian mediu al primelor specii umane:
- Homo habilis – între 510 și 660 cm3
- Homo rudolfensis – circa 700 cm3
- Homo ergaster – între 700 și 850 cm3
- Homo erectus – între 850 și 1.100 cm3
Ei bine, volumul celor cinci cranii identificate la Dmanisi variază între 550 și 660 cm3, ultimul descoperit fiind și cel mai redus dintre toate, fapt ce le face mai apropiate de Homo habilis decât de Homo erectus. Însă, în ciuda dimensiunilor reduse ale cutiei craniene și a părții superioare a scheletului, indivizii de la Dmanisi prezintă trăsături avansate ale coloanei vertebrale și ale membrelor inferioare, trăsături care le ofereau o mobilitate sporită, neîntâlnite la Homo habilis.
Trebuie menționat și faptul că Homo habilis avea o înălțime medie de 1-1,3 metri, în timp ce indivizii georgieni atingeau circa 1,5 metri. Același Homo habilis atingea o greutate medie de 35-50 kg, în timp ce hominimii de la Dmanisi aveau cel puțin 50 kg. Pe de altă parte, Homo erectus atingeau o înălțime medie de 1,8 metri și o greutate de aproximativ 60-70 kg.
În fapt, una dintre ipotezele născute din aceste bizarerii a fost aceea că rămășițele georgiene nu aparțin unei specii complet noi, ci unei forme de tranziție între Homo habilis și Homo erectus. Peste toate, teoria conform căreia părăsirea Africii de către primii hominini a fost condiționată de dezvoltarea inteligenței nu mai poate fi valabilă. Pur și simplu, indivizii din Georgia au fost suficient de masivi ca să poată supraviețui unei atare călătorii.
Asta, evident, dacă evităm o altă teorie extrem de controversată și cu puțini sorți de izbândă în mediul științific, conform căreia ei s-au născut în Asia pentru a migra ulterior în Africa, pe măsură ce au devenit mai inteligenți. Peste toate, diferențele dintre cele cinci cranii scoase la lumină până în prezent sunt cele mai frapante. Dacă individul botezat D2600 prezintă una dintre cele mai mari mandibule ale genului Homo descoperite vreodată, un alt individ, D211, dezvăluie una dintre cele mai mici mandibule ale aceluiași gen.
Pe lângă ele, un craniu lipsit complet de dinți (specimenul respectiv i-a pierdut încă din timpul vieții, cu ani buni înainte de a muri) susține ideea existenței unei cooperări sociale care nu se regăsește decât odată cu dezvoltarea inteligenței lui Homo erectus, nicidecum în cadrul speciilor hominine anterioare. Indiviul cu pricina nu ar fi putut supraviețui dacă nu ar fi fost ajutat și hrănit de membrii grupului din care făcea parte, iar un astfel de comportament era, cel puțin în teorie, inexistent la homininii anteriori lui Homo erectus. Diferențe suficiente pentru a-i determina pe oamenii de știință să declare că, dacă rămășițele cu pricina ar fi fost descoperite pe teritoriul Africii, ele ar fi fost catalogate, fără doar și poate, ca specii complet diferite.
Și, ca și cum nu existau deja destule semne de întrebare care înconjurau fosilele de la Dmanisi, un nou craniu (D4500), ce de al cincilea, prezentat la finele lui 2012, adâncește și mai mult misterul. Cu un volum de doar 546 de cm3, el este cel mai redus dintre toate cele indentificate până în prezent, fiind mai apropiat ca dimensiuni de specia Homo habilis sau australopitecii adulți, decât de mult mai dezvoltatul Homo erectus.
Însă, așa cum menționa Dr. John Hawk, paleoantropolog în cadrul Universității din Wisconsin-Madison, în ciuda dimensiunilor reduse ale cutiei craniene, morfologia feței și a poziției mușchilor masticatori este similară celei a lui Homo erectus. Iar ceea ce este și mai frapant este faptul că anumite trăsături faciale sunt caracteristice genului Paranthropus, mai precis speciei Paranthropus robustus (gen care evoluează din australopitecii târzii pentru a dispărea acum circa 1-1,2 milioane de ani). Un mozaic de caracteristici care i-a lăsat, cel puțin până în acest moment, fără o opinie clară pe oamenii de știință.
Mai mult, într-o încercare de a explica toate paradoxurile întâlnite în rândul fosilelor de la Dmanisi, David Lordkipanidze, Christoph Zollikofer și ceilalți paleoantropologi implicați în studiul rămășițelor amintite au propus o ipoteză extrem de interesantă și de îndrăzneață.
Analizând diferențele dintre trăsăturile faciale ale nativilor australieni și cei groenlandezi, precum și pe cele ale diferitelor grupuri de cimpanzei, aceștia au ajuns la concluzia că, totuși, diferențele majore dintre craniile georgiene se încadrează în limitele impuse de o singură specie. Astfel, ei au susținut că toate speciile vechi de hominizi (Homo habilis, Homo rudolfensis, Homo ergaster, Homo gautengensis și, posibil, alții încă neidentificați) nu sunt decât variații ale aceleiași specii, Homo erectus, drept urmare ele trebuie șterse din manuale și din cărțile de specialitate.
Conform acestora, Homo erectus ar fi apărut acum circa 2,4 milioane de ani, cu mult înainte de data general acceptată azi, ocupând ulterior Eurasia și generând linii evolutive separate. Nu întâmplător am spus că ipoteza de mai sus este doar o încercare de a explica paradoxurile fosilelor caucaziene, mai ales că ea s-a lovit de un adevărat zid de proteste din partea paleoantropologilor din toată lumea. Și asta pentru că o astfel de idee înseamnă rescrierea din temelii a întregii istorii evolutive a speciilor umane arhaice, anularea a zeci de ani de studii și cercetări și întoarcerea la ideea de început a unei evoluții liniare a speciilor umane.
Iată ce declara Ian Tattersall, paleoantropolog în cadrul Muzeului American de Istorie Naturală, declarație susținută de Darren Curnoe, de la Universitatea din New South Wales sau Chris Stringer de la Muzeul Național de Istorie din Londra, asta ca să numim doar câțiva dintre paleoantropologii de renume ai timpurilor noastre:
„Mulți cercetători au dificultăți atunci când trebuie să renunțe la ideea învechită că evoluția umană a fost una liniară. Însăși fosilele de la Dmanisi ne arată că evoluția a exploatat și experimentat potențialul hominizilor la maxim. Pe de altă parte, studiul cu pricina face referire doar la cranii, pe când speciile hominide străvechi se diferențiază prin multe alte trăsături anatomice. Luați spre exemplu brațele lui Homo habilis, mult mai lungi, necesare cățărării în copaci, decât cele ale lui Homo erectus, un hominid care își ducea traiul pe sol, vânând sau fiind vânat”.
Voi încheia aici, deocamdată. Pot adăuga însă, citându-i pe aceiași cercetători menționați de mai sus, că singura certitudine în ceea ce privește fosilele din Caucaz este aceea că nimic nu este cert în acest moment. Este nevoie de ani buni pentru a aprofunda studiul acelor bizari hominizi, de excavări și descoperiri suplimentare și, cine știe, poate abia atunci vom putea așeza aceste enigmatice piese în uriașul și complexul puzzle care înseamnă evoluția speciilor umane.
