Misterul Degraderii Pigmenților Verzi de Smarald în Capodoperele Secolului 19

Lumina este cel mai mare pericol pentru capodoperele din secolul al XIX-lea, cum ar fi “Intriga” lui James Ensor, conform unui studiu recent.

Introducerea pigmenților sintetici în secolul al XIX-lea a avut un impact semnificativ asupra lumii artei, pigmenții verzi de smarald fiind apreciați pentru strălucirea lor intensă de către maeștri precum Paul Cézanne, Edvard Munch, Vincent van Gogh și Claude Monet. Cu toate acestea, acești pigmenți tind să se degradeze în timp, ceea ce duce la apariția crăpăturilor, suprafețelor inegale și formării oxidului de cupru întunecat, ba chiar și la eliberarea compușilor de arsenic.

Pentru conservatorii acestor opere de artă, aceasta este o preocupare majoră. Prin urmare, este o veste bună faptul că cercetătorii europeni au utilizat radiația sincrotron și diverse alte instrumente analitice pentru a determina dacă lumina și/sau umiditatea sunt factorii responsabili pentru această degradare și, mai precis, cum se produce aceasta, conform unui articol publicat în revista Science Advances.

Știința a devenit un instrument valoros pentru conservatorii de artă, în special diferitele metode de imagistică cu raze X. De exemplu, în 2019, am relatat cum numeroase picturi în ulei de la Muzeul Georgia O’Keeffe din Santa Fe, New Mexico, dezvoltaseră mici blistere de dimensiunea unui ac, asemănătoare cu acneea, timp de decenii. Chimiștii au concluzionat că aceste blistere sunt de fapt săpunuri de carboxilat metalic, rezultatul unei reacții chimice între ioni de metal din pigmenții de plumb și zinc și acizii grași din mediu de legare folosit în vopsea. Săpunurile încep să se aglomereze, formând blistere care migrează prin filmul de vopsea.

Conservatorii au observat deteriorări similare în capodopere pe bază de ulei din toate perioadele, inclusiv în lucrări de Rembrandt. Metropolitan Museum of Art din New York are un proiect în desfășurare pentru a determina cauzele și mecanismele formării săpunurilor metalice pe picturile tradiționale în ulei. În 2023, cercetătorii de la Operațiunea Night Watch a Rijksmuseum au descoperit urme rare ale unui compus numit formiat de plumb în acea pictură de Rembrandt. În martie 2022, oamenii de știință au studiat deteriorarea lucrării “Țigancă cu mandolină” de Jean-Baptiste-Camille Corot (circa 1870), folosind trei tehnici complementare pentru a analiza probele de vopsea sub lumină infraroșie pentru a determina compoziția săpunurilor metalice dăunătoare care s-au format pe stratul superior de vopsea.

Cel mai relevant pentru această lucrare recentă este un studiu din 2020 în care oamenii de știință au analizat “Țipătul” lui Munch, care prezenta semne alarmante de degradare. Ei au concluzionat că deteriorarea nu a fost rezultatul expunerii la lumină, ci al umidității – în special, a respirației vizitatorilor muzeului, poate pe măsură ce se aplecau pentru a examina mai îndeaproape pânzele maestrului.

Pigmenții verzi de smarald sunt deosebit de susceptibili la degradare, motiv pentru care autorii acestui ultim articol au decis să-i analizeze. “Știam deja că verdele de smarald se degradează în timp, dar am vrut să înțelegem exact rolul luminii și umidității în această degradare,” a spus cercetătorul principal.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România